Postmodernismul: o stare periculoasă

În anii ’50 copiii și-au pierdut inocența. Au fost lăsăți liberi de către părinți din cauza slujbelor bine plătite, mașinilor și versurilor din nouă muzică, toate acestea au dat naștere unui nou termen – „the generation gap” (decalajul generației).

În anii ’60 copiii și-au pierdut autoritatea. A fost un deceniu de proteste - biserica, statul și părinții au fost cu toții puși sub semnul întrebării și au fost găsiți nepotriviți. Autoritatea le-a fost respinsă și nu a fost înlocuită cu nimic.

În anii ’70 copiii și-au pierdut dragostea. A fost deceniul egoismului, dominat de propoziții și acțiuni bazate pe sine: „imaginea de sine, stimă de sine, afirmarea de sine”... în jurul lor s-a creat o lume singuratică. Copiii au învățat tot ce era de știut despre sex dar au uitat tot ce trebuiau să știe despre dragoste și nimeni nu a avut curajul să le spună că între acestea două există o diferență.

În anii ’80 copiii și-au pierdut speranța. Dezbrăcati de inocență, autoritate și dragoste și afectați de groaza unui coșmar legat de ce urmează să vină, un număr din ce în ce mai mare de copii din această generație a încetat să mai spere la un viitor.

În anii ’90 copiii și-au pierdut puterea de gândire. Au fost învățați din ce în ce mai puțîn elementele de bază ale exprimării, adevărului și logicii și au crescut cu iraționalitatea unei lumi postmoderne.

În noul mileniu copiii au aflat că undeva, în mijlocul acestei schimbări, își pierduseră imaginația. Violența și perversiunea le-au captat atenția până acolo încât nimeni nu mai putea vorbi despre uciderea inocenței, deoarece nimeni nu a mai fost inocent.

Ce a cauzat aceste pierderi ale inocenței, autorității, dragostei, speranței, rațiunii și imaginației?

Juristul Robert Bork, în cartea sa „Slouching towards Gomorrah”, a identificat cele două influențe culturale principale din ultimii 60 de ani că fiind „individualism radical” și „egalitarism radical”. Pe scurt, individualismul radical înseamnă „pot face orice vreau”; iar egalitarismul radical înseamnă „... și nu aveți autoritatea să-mi spuneți altfel”.

SURSA

Comentarii

Recomand și următoarele articole:

CRIZA vs. SARACIE

Fiul pierdut

O ora cu tata

Increde-te in Dumnezeu