Ayla - fiica războiului

Imagine din filmul Ayla - Fiica Războiului
Povestea emoționantă a unei fetițe de 5 ani și a unui soldat turc, care i-a devenit tată adoptiv în timpul războiului din Coreea, care s-au pierdut și regăsit după aproape 60 de ani.

Într-o țară atinsă de focul războiului, Ayla, o fetiță de cinci ani, rătăcea în frig și în întuneric. A fost iarna anului 1950, temperatura scăzuse sub -35 de grade celsius. Purta câteva haine rupte, prin care pătrundea frigul. În cea mai întunecată noapte din viața ei, Ayla a fost găsită de un tânăr soldat turc, care a luat-o sub aripile sale, după ce a aflat că întreaga ei familie a fost ucisă.

Deși o zonă de război și un sediu militar cu mii de soldați nu a fost un loc perfect pentru a crește o fetiță, Süleyman a făcut tot ce a putut ca Ayla să se simtă „ca acasă”, devenind ca un tată pentru ea. 

Războiul din Coreea

Între 1950 și 1953, Peninsula Coreeană a trăit una din cele mai dezastruoase perioade din istoria sa. La 25 iunie 1950. Războiul a început atunci când 75.000 de soldați din armata populară nord-coreeană au luat cu asalt granița dintre Republica Populară Democrată Coreeană, susținută de sovietici la nord și Republica pro-occidentală a Coreei la sud. Într-o secundă, întreaga Peninsulă Coreeană s-a transformat într-un loc de bătălie pentru ambele părți în Războiul Rece.

Înainte de sfârșitul săptămânii, Națiunile Unite au făcut un apel la ajutor militar Coreei de Sud, iar Turcia a fost a două țară care a răspuns apelului ONU, după SUA.

Brigada Turcă, o brigadă de infanterie a armatei turce, s-a îndreptat către Coreea de Sud pentru a-i ajuta pe aceștia să-și păstreze țară intactă. Cu toate acestea, sergentului Süleyman, un soldat turc în vârstă de 25 de ani, probabil că nici nu i-a trecut prin minte că viața lui se va schimbă pentru totdeauna, atunci când s-a oferit voluntar pentru a pleca în Coreea de Sud.

Când totul se schimbă 

În acea zi fatidică, în care viața lui Süleyman a luat o întorsătură drastică, batalionul său lupta cu inamicul în timpul nopții. După ce vâltoarea luptei s-a mai domolit, soldații turci au auzit mișcare în tufișurile din spatele lor. Crezând că inamicul se ascunde, toți și-au îndreptat armele spre locul respectiv; sergentul Süleyman a fost suficient de curajos pentru a merge înspre locul de unde venea zgomotul, pentru a înfrunta un posibil inamic. Când acesta a ajuns suficient de aproape de tufișuri și le-a dat la o parte a observat că acolo era ghemuită, tremurând de frig, o fetiță speriată care plângea. Süleyman a luat-o în brațe pentru a o liniști. Fetița nu înțelegea nimic din ce o întreba Süleyman, nu ii știa numele, nu avea casă sau familie rămasă în viață. Süleyman nu a putut să o lase acolo; nu a avut de ales decât s-o ia cu el. Și ceilalți soldați au încercat să o facă pe fetiță să se simtă în siguranță, să o liniștească, îmbrățișând-o, vorbindu-i cu căldură, îngrijind-o. Era bucuria și mascota întregii brigade. 

Nu numai Süleyman, care era ca un tată pentru ea, a îndrăgit-o ci întreaga tabără militară a considerat-o parte din familia lor. La scurt timp, Süleyman a numit-o „Ayla”, pentru că, spunea el „chipul ei strălucea sub luna plină când a găsit-o.”

Fiind o fată inteligentă, Ayla a învățat limba turcă într-un timp foarte scurt și chiar a început să îi ajute pe soldați să traducă din limba turcă în limba coreeană și invers. Timp de un an și jumătate Ayla și Süleyman au devenit inseparabili; cu toate acestea însă, fiecare poveste are și un sfârșit.

Un „rămas bun” sfâșietor

Când a venit momentul ca soldații turci să plece din Coreea și să se întoarcă acasă, Süleyman a vrut s-o ia pe Ayla cu el, dar nu a fost posibil. Cu lacrimi siruind pe fețe, Süleyman și Ayla, care fuseseră uniți de război, au fost din nou despărțiți de același război. Süleyman a plecat în Turcia, în timp ce Ayla a fost plasată într-un orfelinat numit „Școala Ankara”, fondat de guvernul turc pentru copiii coreeni care și-au pierdut familiile din cauza războiului.

Ani de zile, Süleyman s-a gândit la Ayla. Când Coreea de Sud a trimis o echipă de salvare după cutremurul de la Gölcük, care a lovit Turcia în 1999, a sperat că fetița va veni să-l caute. Când echipa națională de fotbal a Turciei a fost prezentă la Cupa Mondială din Coreea de Sud din 2002, Süleyman s-a uitat la televizor, din fotoliu, la spectatori din tribune, sperând că o va zări pe Ayla, dar nu a văzut-o.

La 85 de ani, sergentul Süleyman Dilbirliği a participat la un eveniment organizat cu ocazia celei de-a 60-a aniversare a războiului din Coreea. În timpul recepției, Süleyman și-a împărtășit povestea cu colegii soldați și cu oficialii turci și coreeni. După ce i-a auzit povestea, un jurnalist sud-coreean, care a fost impresionat de ceea ce a auzit, a început să investighze, căutând prin arhivele guvernamentale, care au fost verificate în detaliu. Din păcate, arhivele școlii Ankara au fost distruse, după ce vechea clădire a fost demolată, în locul acesteia fiind ridicat un parc. Un canal de televiziune din Coreea a încercat să dea de urma foștilor elevi de la școala „Ankara", dar fără rezultat. 

Cum a fost găsită Ayla 

Când aproape toate speranțele s-au spulberat, un bărbat a sunat la redacție și a spus că sora sa a păstrat legătura cu Ayla câțiva ani după absolvire, a mai spus și că numele real al Aylei era, de fapt, Kim Eunja.

Reporterii au reușit să îi dea de urmă, iar când a fost vizitată la ea acasă, Aylei, care era în vârstă de 65 de ani, i s-au arătat fotografiile vechi primite de către reporteri de la sergentul Süleyman, totul s-a potrivit. În lacrimi, Ayla a spus că Süleyman a fost, nu doar eroul ei ci și tatăl ei.

După ce toate s-au pus cap la cap, guvernul coreean l-a invitat ​​pe Süleyman să se întâlnească cu Ayla, iar în 2010, tatăl și fiica s-au reîntâlnit în parcul construit pe locul fostei școli Ankara, unde Süleyman a trebuit să o părăsească pe Ayla acum aproape 60 de ani.

În 2017, povestea lui Ayla și a sergentului turc Süleyman a fost ecranizată, filmul „Ayla: The Daughter of War” (Ayla: Fiica războiului n.r) a fost selectat drept candidatul oficial al Turciei la cel mai bun film în limba străină pentru Oscar. Deși filmul nu a ajuns pe lista scurtă, povestea fetiței coreene și a soldatului turc a mișcat inimile a milioane de oameni din întreaga lume.

Un video care surprinde momentul întâlnirii dintre Ayla și sergentul Süleyman Dilbirliği, după 60 de ani poate fi urmărit mai jos:

Comentarii

Recomand și următoarele articole:

John F. Kennedy și Billy Graham: momente irecuperabile în 1963

S-au dus cei două mii de ani

Fiul pierdut

De ce...?!?