COVID-19 între binecuvântare și blestem

CORONAVIRUS - Despărțirea care ne unește!

Și că tot se vorbește în ultima perioada despre acest virus, care până în prezent a curmat peste zece mii de vieți și a atins mai bine de un sfert de milion de oameni, m-am gândit să scriu și eu câteva cuvinte despre acest subiect. 

Nu am să scriu despre cozile din magazine sau rafturile goale din ele, nici de cozile de la farmacii, deși ar fi un subiect discutabil, având în vedere panica ce a cuprins Europa, chiar lumea întreagă. Nu am să scriu nici în termeni medicali date despre această pandemie și ce înseamnă ea, nici nu aș reuși, nu sunt în domeniul medical. Nu scriu nici despre miile de români care se înghesuie să intre în România, cu atâta hotărâre și "patriotism", ci vreau să scriu câteva motive care ar trebui să ne facă să vedem COVID-19 ca o binecuvântare, nu ca un blestem.

În multe țări s-au dat legi care interzic adunările de peste 1.000 de persoane,  în unele, adunările de peste 100 de persoane, iar altele au interzis întâlnirile de orice fel. Acest lucru făcând ca și foarte multe Biserici să își închidă porțile, așteptând că Guvernele din țările respective să ia noi decizii în privința această. Până atunci, mulți credincioși și-au făcut grupuri pe rețelele de socializare, care permit păstrarea contactului cu frații și surorile, poate discutând mai mult decât până acum.

Un alt lucru care ar trebui să ne facă să vedem această perioadă, care este fără precedent în istoria recentă, ca pe o binecuvântare, este faptul că ne face să fim solidari unii cu alții, cei sănătoși să își îndrepte gândurile spre cei atinși de virus, vecinii să se sune între ei să se întrebe unul pe altul de sănătate, familiile să comunice mai mult. Câteva exemple: Citeam pe un site de știri din România, cum o firma de taxi dintr-un oraș din vestul țării, oferă transport gratuit medicilor și asistenților de la spital către casă sau invers; într-un alt județ o pizzerie oferă mâncare gratuită medicilor și asistentelor din spitale; un depozit de pește donează tone de pește proaspăt Crucii Roșii; se adună alimente și se împart celor mai în vârstă, care nu se pot deplasa, și ar fi multe alte exemple. 

Familiile se apropie. Ținând cont de regulile date de anumite țări, mulți sunt obligați să stea în casă pentru a reduce la maximum răspândirea acestui virus, școlile sunt închise, cei are prin natura muncii pe care o fac nu le permite să lucreze de acasă, au primit concedii, părinții având mai mult timp să petreacă alături de copii, soții au mai mult timp să discute unul cu altul.

De ce văd eu această perioada că o binecuvântare? Ar fi multe de spus, dar mă opresc doar la un gând: Oamenii se îndreaptă mai mult înspre Dumnezeu când sunt în nevoie și necazuri, în probleme și teamă. Dacă până acum aveam de multe ori tendința să ne uităm în sus doar atunci când treceam prin situații sensibile, ei bine, acum avem ocazia să ne uităm în sus mai des. Avem și ocazia și timpul suficient.

Fostul președinte al Franței din perioada 1958-1969, Charles de Gaulle, fiind într-o situație mai tensionată, discutând cu jurnalistul și omul politic André Marlaux, a întrebat: "Ce să fac, simt că totul în jurul meu se prăbușește, mă simt sufocat...?" Marlaux a răspuns: "Domnule președinte, de multe ori mă simt la fel, însă în momentele cele mai grele din viață, privește în sus, acolo nu-i înghesuială."

Ne mirăm că vin asupra noastră atâtea lucruri, de la uragane la cutremure și de la inundații la viruși, dar ne e greu să realizăm că motivul tuturor acestora e faptul că noi ne-am întors privirile de la Dumnezeu. Când regele Angliei, Alfred cel Mare (anii 870-880), a fost întrebat, având grave probleme de sănătate, de ce crede că are acea povara de purtat pe umeri, ținând cont că el era un rege cu mare frică de Dumnezeu, și mereu încerca să vorbească dușmanilor Angliei despre marea dragoste a Lui pentru oameni, el a răspuns următorul lucru: "Cred că este o pedeapsă pentru un păcat pe care l-am făcut, nu știu nici când, nici ce anume am făcut, dar dacă este pedeapsa venită de la Dumnezeu, o primesc cu bucurie, știind că îmi e dată, nu că să fiu nimicit, ci că să nu mă abat de pe calea cea dreapta.
"Fraţii mei, să priviţi că o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, că unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare."
IACOV 1:2-3

Comentarii

Recomand și următoarele articole:

Esti creștin? Ce înseamnă a fi creștin?

Întoarce-te la faptele tale dintâi

12. Izolati in Romania - Catunul Cornetea, judetul Maramures