Charles Haddon Spurgeon - Când ești condus de Duhul Sfânt (Partea I)


 „Unii dintre noi nu vor uita niciodată binecuvântarea celor dintâi zile când i-am citit pe puritani şi când ne-am întors la Biblie cu o apreciere mai mare ca oricând înainte”.
(Iain Murray)
19 iunie 1834 - 31 ianuarie 1892

Predicator în Park Street
La mijlocul secolului al XIX-lea, religia în Anglia devenise formalistă. Protestantismul era majoritar, lumea mergea obişnuit duminicile la biserică, Scripturile erau respectate, existau oratori buni şi cultivaţi. Dar credinţa oamenilor era formalistă, bisericile nu erau vii, lipseau predicatorii cu ungere şi putere; oamenii nu luau seama la conţinutul predicilor. Predicarea nu aduce convertiri. Puritanismul pare să fi dispărut în Anglia, la fel şi duhul adus de mişcarea metodistă din secolul al XVIII-lea, prin Whitefield şi Wesley. Capela baptistă din New Park Street, Londra, avea o istorie ce se întindea până în secolul al XVII-lea, dar biserica era acum în declin. Din cele o mie de locuri, doar un sfert se umpleau duminicile. În 18 decembrie 1853, Spurgeon, care avea 19 ani, predica prima dată în Londra, la amvonul acestei biserici, imediat va fi chemat ca pastorul ei şi va rămâne acolo pentru 38 ani, până la moarte. Viaţa lui Spurgeon poate fi împărţită în trei perioade:

1) anii de tinereţe: crescut la ţară, devine pastor în New Park Street. Este un timp de trezire, dar şi de opoziţie şi ridiculizare, căci stătea credincios Evangheliei.
2) perioada de mijloc: când se mută în Tabernacol cu biserica: apele se liniştesc, sunt ani de creştere, de progres liniştit, de binecuvântări.
3) ultimii 5-6 ani din viaţă: o perioadă marcată de controversa DownGrade, când intră în conflict cu evanghelicii care nu mai erau credincioşi Scripturii.

Ani de singurătate
Azi lumea cunoaşte doar cea de-a doua perioadă, cea plină de „succes”, din viaţa lui. Prima perioadă, cu anii de conflict, de singurătate, este uitată. Singurul loc în care i se vindeau cărţile în Cambridge era într-o măcelărie. Librăriile refuzau să se asocieze cu el. La fel, ultima perioadă, în care a avertizat evanghelicii cu privire la calea greşită pe care au apucat-o, e ignorată, de obicei.

În toamna anului 1856 (Spurgeon are 22 ani), la întâlnirea de rugăciune din timpul săptămânii participau deja 500 oameni. Biserica era plină duminica şi fusese deja lărgită. Unii nu aveau loc şi trebuiau să se întoarcă acasă. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva în Londra de 100 de ani, de pe vremea lui Whitefield şi Wesley. Se intra în biserică pe tichete: cine nu avea tichet pentru loc sau pentru stat în picioare, nu putea intra în biserică! Erau acum 1500 de locuri de şezut. Cu anexele, încăpeau 3000 oameni în biserică. Câteodată era împrumutată Exeter Hall, cu 4000 locuri. În octombrie 1856 a fost împrumutată Surrey Gardens Music Hall, o sală de concerte, în care încăpeau între 6-10 mii de oameni. În 1857, au existat în jur de 1000 de convertiţi la predicile lui Spurgeon. Numărul acesta e dedus din scrisorile pe care le primea de la cei ce îi povesteau convertirea lor.

Ani de persecuţie în ziare
Ziarele nu pot ignora mişcarea şi-l atacă, căci el dădea peste cap religia tradiţională. Ziarele afirmă că mişcarea şi entuziasmul mulţimii va înceta în curând tot aşa de brusc cum a şi început. Soţia lui Spurgeon a afişat în dormitorul casei lor versetul din Matei 5:11;12.

La 19 octombrie 1856, Surrey Hall era plină. În timp ce Spurgeon se roagă se aud strigăte de : „Foc! Foc!” şi „Se prăbuşeşte!” În panica creată, şapte persoane sunt ucise, călcate în picioare, iar altele 28 duse la spital în stare gravă. A fost ceva pus la cale. Spurgeon va fi marcat pentru restul vieţii. Un timp s-a crezut că nu va mai putea predica din cauza acestui şoc. Va descrie evenimentul astfel peste ani: „o mare şi teribilă catastrofă inventată de Satan pentru a ne înfrânge”. Atacurile din ziare ating acum apogeul.

Calităţile de predicator ale lui Spurgeon
Avea o imaginaţie şi o putere de descriere excepţionale. Un nou stil de predicare faţă de ceea ce exista în vremea aceea. Era total opus prezentării impersonale a Evangheliei. Predicarea era ceva personal şi plin de convingere. Avea o putere mentală neobişnuită de a asimila, digera şi populariza tot ceea ce citea. Capacitatea lui de a citi n-a fost niciodată, probabil, egalată, crede Murray. Îşi propunea să citească săptămânal 6 cărţi dintre cele mai grele. La moarte, avea o bibliotecă de 12000 cărţi. Avea o memorie extraordinară. Reţinea ce citea pentru ani de zile. Se zice că îi cunoştea pe nume pe fiecare dintre cei 5000 de membri ai bisericii lui. A citit foarte mult până la 19 ani, când a devenit pastor. Citea Biblia de la şase ani. Îi cunoştea pe puritani din copilărie. „Găsesc într-o pagină a puritanilor mai multă reflecţie, erudiţie, mai multă Scriptură şi învăţătură, decât în volume întregi moderne”, declara el. Iată ce scris despre Bunyan: „Citiţi orice a scris el şi veţi vedea că e la fel ca şi cum ai citi Biblia însăşi. A studiat versiunea noastră autorizată[...]; a citit-o până ce întreaga sa fiinţă a fost saturată cu Scriptură... Deschideţi-l oriunde; şi veţi găsi că sângele lui e biblicizat, însăşi esenţa Bibliei curge din el. Nu poate vorbi fără să citeze un text, căci sufletul lui e plin de Cuvântul lui Dumnezeu”. Murray afirmă că acelaşi lucru se poate afirma despre Spurgeon.

Spurgeon a venit la Londra conştient de faptul că Dumnezeu Şi-a întors faţa de la poporul Său. Duhul Sfânt era în mare măsură retras. Şi, dacă Dumnezeu nu revarsă Duhul Sfânt, Împărăţia lui Dumnezeu nu poate înainta prin cunoştinţe umane, zel şi talente umane. Salvarea stă în rugăciunea de implorare a lui Dumnezeu. „Dar, fraţilor, acest lucru îl putem face – vom striga către Domnul până ce-Şi va arăta din nou Faţa”, zicea Spurgeon. Îndeamnă poporul la rugăciune până ce Dumnezeu va revărsa Duhul Său. Caracteristica bisericii lui era rugăciunea, întâlnirile de rugăciune. Şi Dumnezeu aşa binecuvântare a dat, încât clădirile nu mai putea găzdui mulţimile.

La sfârşitul vieţii lui, Spurgeon scrie: „Ce întâlniri de rugăciune am avut! Vom uita vreodată Park Street, acele întâlniri de rugăciune, când mă simţeam îndemnat să vă dau drumul fără vreun cuvânt de pe buzele mele, din cauză că Duhul lui Dumnezeu era prezent într-un mod atât de copleşitor, încât ne-am simţit plecaţi la pământ până în ţărână”. Oamenii ascultau flămânzi Cuvântul lui Dumnezeu. Spurgeon s-a temut de încetarea dependenţei de Dumnezeu în rugăciune, de faptul că biserica ar putea pierde acest duh de rugăciune. „Fie ca Dumnezeu să mă ajute, dacă veţi înceta să vă rugaţi pentru mine! Fie să cunosc ziua aceea şi voi înceta să mai predic. Daţi-mi de ştire când intenţionaţi să încetaţi să vă mai rugaţi şi voi striga: „O, Dumnezeul meu, dă-mi azi mormântul şi lasă-mă să dorm în ţărână”. Cu o ocazie, Spurgeon s-a întâlnit cu un pastor american, care l-a întrebat secretul influenţei lui. După un moment de gândire, Spurgeon i-a zis: „Poporul meu se roagă pentru mine”. „Dacă ar fi doar o singură rugăciune pe care să o înalţ înainte de moarte, ar fi aceasta: „Doamne, trimite bisericii Tale oameni plini de Duhul Sfânt şi de putere”. Dă oricărei denominaţii asemenea oameni şi progresul ei va fi măreţ; nu da asemenea oameni, şi trimite domni care au făcut colegiul, oameni de mare rafinament şi cu o erudiţie profundă, dar cu puţin foc şi har, câini muţi ce nu pot lătra – şi imediat acea denominaţie va intra în declin”.

El a tratat cu atâta seriozitate lucrarea de predicare, încât a declarat că: „A predica întregul adevăr este o responsabilitate înfricoşătoare. Voi şi cu mine, care suntem ambasadori ai lui Dumnezeu, nu trebuie să glumim, ci să ne cutremurăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Isus n-a predicat niciodată vreo predică cu indiferenţă. Ar fi mai bine pentru mine să nu mă fi născut niciodată decât să predic cu nepăsare acestor oameni, sau să inventez orice parte din adevărul Învăţătorului meu. Mai bine să fiu un diavol, decât un predicator care să trateze cu neseriozitate Cuvântul lui Dumnezeu şi, prin aceasta, să lucreze la ruină sufletelor oamenilor... Cea mai mare ambiţie a mea va fi să fiu curat de sângele tuturor oamenilor”. 

Dar nu doar puterea Duhului Sfânt în predicare a fost secretul lucrării lui, ci şi conţinutul predicării. Mă întreb, oare câți din predicatorii din bisericile creștine de azi (indiferent de denominațiune) predică Evanghelia cu atâta teamă și frică de a nu interpreta greșit, de a nu da o învățătură falsă ascultătorilor.

Despre C.H. Spurgeon se pot spune multe, de aceea am împărțit biografia lui în mai multe părți. În zilele următoare am să mai postez și alte lucruri impotante, demne de luat că exemplu din viață acestuia.

Comentarii

Recomand și următoarele articole:

Florin Ianovici - Încercați cu lacrimi

Impactul Bisericii asupra generației de astăzi și de mâine

Vremuri de încercare sau de binecuvântare?