28 noiembrie 2019

Cand te rogi pentru ploaie tine cont si de noroi

 ,,Înţelepţii sunt cei care ştiu să piardă războaie, ca să câştige pace." (Lawana Blackwell)

 Uneori, ca sa ai parte de lucrul pe care ti-l doresti, e nevoie de multa rabdare, efort si/sau dezamagiri. De multe ori, ca sa ajungi sa dobandesti acel ,,ceva", trebuie sa renunti la un alt ,,ceva". Problema multora dintre noi, nu este faptul ca am pierdut un anume lucru, nu lucrul pierdut ne doare, ci cel mai insuportabil este faptul ca pur si simplu am pierdut, iar asta ne macina si ne face sa nu vedem altceva mai mult. Alexander Graham Bell, spunea: ,,Cand o usa se inchide, o alta se deschide. Dar adesea ne uitam cu atata jind la cea inchisa, incat nu o vedem pe cea care tocmai s-a deschis." 

Daca ne uitam in urma si vedem cate prapastii, cate urcusuri sau coborasuri am avut de infruntat, cate valuri si avalanse de probleme s-au abatut asupra noastra, fara ca noi macar sa le simtim, vom realiza cate razboaie am castigat, cate batalii le-am terminat victoriosi, cat de ocrotiti am fost (si suntem), de mana tare a lui Dumnezeu.

Vrem mereu sa avem, cerem mereu, fara sa oferim in schimb, uneori nici macar un cuvant de multumire. Ne-am obisnuit sa cerem lucruri care costa scump (din punct de vedere spiritual), ne rugam sa primim lucrul respectiv, fara sa tinem cont de cat ne va afecta viata, trairea, umblarea pe Calea Mantuirii. Cand ne dorim un lucru din toata inima, ar trebui sa ne gandim si din punctul asta de vedere, "oare am nevoie de el?" Iar daca chiar avem nevoie, de multe ori, ca sa dobandim acel ceva, avem de infruntat curenti puternici care vin contra noastra, avem de platit mult pentru el, un lucru obtinut usor, fara pret, de cele mai multe ori e fara valoare.

Daca ne rugam pentru ploaie, si Dumnezeu o trimite pana la urma, vom simti bucuria care ne inunda inima, mai ales cand stim ca Dumnezeu ne-a asultat, insa daca ne vom uita mai atent, vom vedea ca exista si o problema, noroiul care se formeaza in urma ploii.

Daca raspunsul la o rugaciune, la o cerere, a intarziat, poate fi pentru ca inca nu esti pregatit sa infrunti "noroiul", sau poate fi pentru a te proteja de murdaria pe care noroiul o poate lasa pe hainele tale.

Atunci cand te rogi pentru ploaie, tine cont si de noroi, nu lasa gandurile sa te descurajeze, sa te faca sa crezi ca Dumnezeu te-a uitat, sau ca nu esti bun de nimic. Dumnezeu nu a creat oameni "buni de nimic". Cand vezi ca raspunsul nu vine, intarzie, poate fi pentru ca ai haine curate, esti cineva, esti un lucru pretios in mainile lui Dumnezeu, iar El nu vrea sa te lase sa te murdaresti.

Cand te rogi pentru ceva, priveste la acel "ceva" din toate unghiurile, masoara, cantareste, vezi daca te ajuta sa cresti, te tine in loc, sau te trage inapoi, in jos. Fi gata sa renunti daca nu e pentru tine, nu te lega strans de nimic, cu cat te legi mai putin de lucrurile pamantesti, cu atat iti va fi mai usor sa te legi de Dumnezeu, cu cat tii mai strans de funia de care sunt prinse avutiile tale, cu atat iti e mai greu sa te apropii de Dumnezeu.

23 noiembrie 2019

Concentrați pe lucruri care nu sunt pentru noi

Auzim destul de des vorbindu-se despre ceea ce specialiștii cataloghează drept ,,boala secolului'' - depresia. Auzim cum tot mai mulți își pun capăt zilelor din diferite motive. Oamenii se îngrijorează din orice lucru, mare sau mic, lipsuri sau belșug, foame sau îndestulare. Trăim pe pământ dar mereu concentrați pe moarte, mereu cu gândul la acel moment în care va trebui să ne dezlegăm de ceea ce am agonisit toată viață. 

Ne uităm cu jind la ceea ce are cel de lângă noi, iar noi nu reușim să avem, oricât am încerca. Ne considerăm "buni de nimic" dacă nu avem un post mai bun la muncă, dacă nu suntem cunoscuți, dacă cei din jur nu ne plac, uitând că, de fapt, noi suntem piese importante din multe puncte de vedere. Vrem tot mai mult să avem lucruri care nu sunt pentru noi. 

Ne ațintim privirea pe un singur obiectiv, ne îndreptăm înspre el cu greu, fără să ne gândim că și drumul pe care îl avem de parcurs până la țintă e frumos. Ne încăpățânam uneori să ne atingem țelurile, încât nu ne dăm seama că pe lângă noi trec oameni minunați, nu vedem, așa cum am spus, atâtea lucruri frumoase care ne pot creea atâtea amintiri. Amintirile sunt cele care rămân cu noi până la sfârșitul vieții, însă dacă nu le avem, vom rămâne cu gândul că am trecut pe lângă cineva sau ceva, dar eram cu telefonul în mâna sau eram prea concentrați pe acel lucru pe care îl doream, atâția ani, și pe care nici până acum nu îl avem. 

Vrem cu toții vecini mai buni, oraș, țară, lume mai bună, dar nu vrem ca bunătatea să înceapă de la noi. Ne uităm mereu în curtea vecinului și vedem o varză mai mare că a noastră, o roșie mai roșie decât a noastră, etc, iar dacă nu putem să le avem și noi la fel, distrugem ceea ce are vecinul, ne desconsideram atât de mult. Poate e în ADN-ul romanului, să fie nemulțumit, să aspire la mai mult, însă de cele mai multe ori, fericirea e chiar lângă noi, fericirea o găsim și în lucrurile mărunte. 

Lăsând varza vecinului, și concentrându-ne mai mult la noi, vom vedea că avem o viață mai bună decât am crezut, avem sănătate, avem oameni minunați, suntem binecuvântați din multe puncte de vedere, tot ce trebuie să facem este să deschidem ochii și să ne "decuplăm" de la iureșul lumii acesteia. Să ne concentrăm mai mult pe ce avem și nu pe ce ne lipsește, atunci vom vedea cât de bogați suntem de fapt.