18 octombrie 2018

Factura de la sfârșitul vieții tale

Într-o zi, un bărbat mai în vârstă, lăsat fiind de puteri a ajuns la spital cu probleme respiratorii. După ce a petrecut o noapte în acel spital, noapte în care i-a fost administrat oxigen pentru a-l ajuta să respire mai ușor, a fost gata de externare. 

Medicul care s-a ocupat de el i-a făcut hârtiile pentru externare, si printre altele i-a înmânat acestuia și o factură pe care scria o sumă, 500$. Bărbatul a întrebat pentru ce e suma aceea așa mare trecută pe chitanță. Medicul a răspuns că acesta e prețul pentru cât a fost internat în spital, suma reprezinta confortul din spital, patul, camera în care a stat, o parte din bani pentru alte cheltuieli spitalicești, iar în cele din urmă i-a spus că și pentru oxigenul care i-a fost administrat.

Bătrânul a stat cu ochii in foaie, începând să lăcrimeze. Doctorul, fiind puțin mai sentimental, s-a uitat la bătrân încercând să îl liniștească spunându-i că nu e problemă, el nu va trebui să scoată niciun ban din buzunar, totul e acoperit de asigurarea de sănătate pe care el o deține.  

,,Nu de asta plâng eu", a răspuns bătrânelul ștergându-și lacrimile cu dosul palmei, "bani aș avea să plătesc acum, pe loc dacă ar trebui, însă plâng pentru că factură pentru o singură noapte în "confort", pentru câteva guri de oxigen sau că am dormit bine în spital, e de 500$...mă gândesc că eu am 80 de ani, și până acum tot oxigenul, patul de acasă și confortul, toate au fost gratis, iar Dumnezeu niciodată nu mi-a făcut o factură pentru toate astea. Dacă o noapte în spital costa atâta, mă întreb cât ar costa toate momentele pe care Dumnezeu mi le-a oferit?"

O întâmplare pe care am citit-o de curând, și care m-a făcut să îmi pun întrebarea "oare cât de mult apreciem și mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne dă"? Primim fără să dăm, cerem fără să mutumim, și putem continua. Suntem atât de obișnuiți să tragem o gură de aer, încât uneori nici nu ne dăm seama că o facem. Ne-am învățat să întindem mâna și să luăm. Oare când ne vom aduce aminte că fără Dumnezeu am fi ca un fir de nisip pe care l-ar spulbera orice adiere de vânt? Luăm totul ca pe un lucru pe care considerăm că e normal să îl avem, iar când Dumnezeu spune că nu e normal, noi ne supărăm și spunem că Dumnezeu are ceva cu noi.