05 octombrie 2018

7. Izolati in Romania - Locuitorii de pe Delta Dunarii

Izolati in Romania - Locuitorii de pe Delta Dunarii 

(Episodul 7)

Sunt izolaţii care, pe timp de vară, devin o poveste pentru turişti. Iarna însă, când canalele îngheaţă, rămân doar ei. În episodul al şaptelea, seria de reportaje Izolaţi în România ajunge în Delta Dunării.

Ajungi la ei cu barca, după ce ai mers patru ore cu nava Pasagerul până la Sulina. Deşi vara îi caută turiştii, ei rămân oamenii pustiului. Arareori au vecini şi oriunde ar vrea să ajungă, trebuie să treacă o apă.

Cel mai greu o duc pescarii. Balta nu mai are peşte, dar singura lor sursă de existenţă este peştele. Sunt zile în care nu prind nimic, doar trec turiştii şi le fac câte o poză. Oamenii din Deltă sunt izolaţii care, pe timp de vară, devin o poveste pentru turişti. Iarna însă, când canalele îngheaţă, rămân doar ei.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."