29 octombrie 2018

William Miller - Istoria adventismului

15 februarie 1782 - 20 decembrie 1849 

William Miller fost un predicator baptist american, care a declanșat marea trezire interconfesională din anii 1840-1844, prin anunțarea celei de-a doua veniri a lui Isus Cristos în 1843-1844, bazându-se pe o serie de studii biblice, în special profetice și apocaliptice. Deoarece în limba engleză venirea lui Cristos se numește Advent, adepții lui William Miller (milleriții) au fost numiți adventiști, iar curentul religios și teologic s-a numit adventism. Confesiunile care își au originea în această mișcare sunt clasificabile ca adventiste, indiferent dacă mențin numele de adventist sau caracterul și teologia inițială.

Miller s-a născut, în Pittsfield, Massachusetts. Părinții lui au fost: William Miller, un veteran al revoluției americane, și Paulina, fiica pastorului baptist Elnathan Phelps. Când William avea 4 ani, familia lui s-a mutat la țară în Low Hampton, statul New York. 

Miller a fost educat acasă de către mama lui până la vârsta de 9 ani, când a început să meargă la nou înființata școală din districtul East Poultney. Nu se știe dacă Miller a făcut și alte studii până la vârsta de 18 ani, deși a învățat mult ca autodidact, citind tot ceea ce-i cădea în mână. Ca tânăr, a avut acces la biblioteca particulară a judecătorului James Witherell și la biblioteca congressman-ului Matthew Lyon, în apropiere de Fairhaven, Vermont.

În 1803, Miller s-a căsătorit cu Lucy Smith și s-au mutat în zona din care provenea ea, în Poultney, unde au ridicat o fermă. În timpul cât a locuit în Poultney, Miller a fost ales în mai multe funcții publice, începând cu cea de polițist. În 1809 a fost urcat la gradul de sub-locotenent de poliție și la o dată necunoscută a fost ales judecător de pace. Miller a servit poliția din Vermont și a fost avansat la gradul de locotenent pe data de 21 iulie, 1810. Pe atunci devenise deja un om înstărit, având casă, pământ mult și cel puțin doi cai.

...devine Mason de gradul ,,Mare Maestru Nr. 27''

Curând după mutarea lui în Poultney, Miller a respins învățăturile baptiste și a devenit deist (o orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății). În biografia sa, Miller spune: „Am devenit prieten cu cei mai influenți oameni din Poultney, Vermont, care erau deiști; dar erau cetățeni buni, de o moralitate și ținută serioasă. Ei mi-au pus în mână lucrările lui Voltaire, David Hume, Thomas Paine, Ethan Allen, și alți scriitori deiști.“ Ca deist, Miler a respins asocierea cu creștinismul și a devenit un membru mason activ. În cartea lui Sylvester Bliss, „Memorii despre William Miler“ găsim scrise următoarele:

„Aici, în Poultney, Vermont, Domnul Miller a devenit membru al frăției masonice, unde și-a dovedit perseverența, întrucât a avansat la cel mai înalt grad pe care lojele masonice îl puteau oferi în această țară și în această regiune.”

În biografiile și cărțile istorice din Vermont îl găsim pe lista celor mai proeminenți oameni pe Căpitanul William Miller, ca fiind unul dintre primii maeștri ai lojei Steaua Dimineții, cu gradul de ,,Mare Maestru Nr. 27". Această lojă fusese organizată în Poultney înainte de anul 1800. Un autor susține că Miller obținuse gradul de Mason al Arcului Regal. Practic toți biografii lui Miller recunosc că acesta a făcut parte din elita masonică. Chiar și mai târziu, după ce se va reconverti la credința baptistă în 1831, și se va retrage din masonerie, Miller nu va disprețui pe masoni și nu va demoniza niciodată frăția masonică. Dimpotrivă, în scrierile lui apar unele explicații privitoare la masonerie, iar într-una din scrisorile lui Miller se poate simți satisfacția lui la știrea că agitația antimasonică din Poultney s-a stins.

La izbucnirea războiului din 1812, Miller a adunat o companie cu care a călătorit la Burlington, Vermont, unde a fost transferat la Regimentul 30 Infanterie al armatei Statelor Unite, cu gradul de locotenent și cu funcția de agent de recrutări, după care la 1 feb. 1814 a fost înaintat la gradul de căpitan. Martor la scenele specifice războiului, privind moartea și rănirea unor camarazi din apropierea sa, Miller a văzut victoria americană și supraviețuirea sa ca pe o adevărată minune, ceea ce a început să intre în conflict cu teoriile deiste. Mai târziu avea să scrie: „Mi se părea că Ființa Supremă trebuie să fi vegheat asupra intereselor acestei țări într-un mod special, salvându-ne din mâinile dușmanilor noștri. Un rezultat atât de surprinzător, neașteptat în asemenea împrejurări, mi s-a părut a fi lucrarea unei puteri mai înalte decât a omului."


Reconvertirea la credința Baptistă 


Ororile războiului, precum și victoria americanilor asupra englezilor, l-au determinat pe Miller să-și reconsidere vederile filozofice. După terminarea războiului, Miller s-a retras din armată în 1815, întorcându-se acasă la Poultney, apoi mutându-se la Low Hampton. Biografii lui descriu deprimarea pe care i-a cauzat-o această credință de liber-cugetător lipsită de orice speranță și care nu oferea vieții nici un sens. A început să conștientizeze tot mai mult că este un muritor, iar moartea tatălui și a sorei lui au accentuat această obsesie. Ca urmare, Miller s-a apucat serios de studiul Scripturii, ceea ce l-a făcut să se apropie din nou de credința baptistă a părinților lui, prețuind tot mai mult Biblia și să luând poziție publică împotriva deismului. Miller descrie cum amintirea imaginii lui Iisus din Evanghelie l-a salvat din disperarea deistă și l-a întors la speranța creștină care se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu.

William Miller a început un studiu tot mai profund și mai amplu al Bibliei, atât pentru nevoile lui spirituale, cât și pentru a putea răspunde provocărilor lansate de prietenii săi deiști, fiind tot mai pasionat de a arăta că Biblia este o carte plină de armonie și nu de contradicții. S-a apucat să studieze Biblia verset cu verset, decis să nu treacă mai departe până nu înțelege sensul. În acest demers, Miller a ajuns la profețiile cărții lui Daniel, pe care le-a privit cu aceeași seriozitate.

Întemeindu-se pe profeția din Daniel 8:14: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!”, Miller a înțeles curățirea sanctuarlui ca fiind purificarea pământului prin foc la a doua venire a lui Isus Hristos. Apoi folosind „principiul zi-an”, a fost convins și plăcut surprins că perioada de 2.300 de „zile” începea cu decretul de rezidire a Ierusalimului dat de Artaxerxes I împăratul Persiei, în anul 457 î.e.n. Calculul foarte simplu arăta că termenul profetic se încheia undeva pe la anul 1843.

Chiar dacă în 1818 Miller era deja convins de calculul lui, el a continuat să studieze în particular până în 1823, pentru a se sigura de corectitudinea interpretării lui. În Septembrie 1822, Miller și-a scris concluziile într-un document de 22 puncte, unde articolul 15 afirmă: „Cred că a doua venire a lui Isus Hristos este aproape, „chiar la uși”, și anume peste 21 de ani, în anul 1843 sau posibil mai înainte." În ciuda convingerilor lui, Miller nu a început să le predice, până în prima duminică din August 1831, în localitatea Dresden.

În 1832 Miller a trimis spre publicare o serie de 16 articole în ziarul baptist local, Vermont Telegraph. Datorită faptului că nu reușea să facă față cererilor de predicare și de a călători pentru a da informații cu privire la interpretările lui, Miller a mai publicat un rezumat al învățăturilor lui profetice în 64 de pagini cu titlul: „Dovezi din Scriptură și Istorie cu privire la a doua venire a lui Iisus Hristos în jurul anului 1843."

După anul 1840, adventismul millerit s-a transformat dintr-o mișcare rurală, obscură, într-o campanie națională care a inflamat populația din orașele americane. O mulțime de pastori din diverse confesiuni s-au asociat cu Miller ca să-l ajute în această trezire religioasă a bisericilor. Nu se intenționa fondarea unei noi biserici. Adventismul era o mișcare interconfesională, ecumenică, acceptând membrii oricărei biserici care credeau în Isus Christos și luau în serios revenirea Sa iminentă. 

Credincioșii se întâlneau în săli publice sau în diverse biserici, unde predicatori adventiști erau invitați, fără a renunța la calitatea lor de membri în bisericile lor. Periodic constituiau „conferințe generale”, care erau prezidate de lideri aleși. Unul dintre aceștia (Henry Dana Ward) era dintre cei care nu credeau în fixarea de date, dar credea în venirea apropiată a lui Isus. Spre deosebire de alte valuri de trezire americane care trecuseră, Mișcarea Millerită, cu puține excepții, a fost ocolită de fanatisme, în ciuda zvonurilor populare alimentate de unii jurnaliști ostili.

Predicile lui Miller sunt descrise de biografi ca fiind serioase, profunde, inspirând tăcere, nu isterie religioasă, și conduceau la pocăință, nu la porniri fanatice. În mod inevitabil însă, credința milleriților ducea la sacrificii mari pentru progresul misiunii adventiste, prin predicare și prin publicații care treceau chiar dincolo de granițele țării. Multe proprietăți au fost vândute, iar în ajunul termenului fixat, pământul milleriților a rămas necultivat. William Miller a fost printre primii care și-au sacrificat averea.

În ciuda dorinței adepților lui, Miller nu fixase la început o dată exactă a celei de a doua veniri. Dar, ca răspuns, el a indicat anul religios iudaic, dintre 21 martie 1843 și 21 martie 1844. Data de 21 martie 1844, sfârșitul acestui an iudaic a trecut pe lângă ei, cauzând prima mare dezamăgire și pierderea multor credincioși care au abandonat adventismul. În urma altor discuții și studii, evenimentul a fost mutat la 18 aprilie 1844, după calendarul evreilor karaiți. Dar, ca și datarea anterioară, 18 Aprilie a trecut, fără ca Isus să revină. Miller a răspuns public scriind:

„Îmi mărturisesc greșeala, și-mi recunosc dezamăgirea; cu toate acestea încă cred că ziua venirii Domnului este foarte aproape, chiar la ușă. “

Deși la adunarea de tabără din August 1844, Samuel Snow a prezentat un nou studiu, care dovedea că a Doua Venire va avea loc pe 22 Octombrie 1844, și această dată, pe care Miller a acceptat-o foarte târziu, a trecut fără se întâmple nimic. Ziua de 23 Octombrie 1844 a devenit Ziua marii dezamăgiri adventist-milerite, trăgând după ea un nou val de părăsire a mișcării. Nu se știe exact cât de mulți au fost adepții acestei mișcări în perioada 1840-1844. Unii autori menționează 50.000, alții mult mai mult, până la 500.000. Depinde și de momentul la care se referă numărul. 

După dezamăgire, majoritatea acestora s-au întors în bisericile lor sau în lume. Dar și cei ce au rămas fideli mișcării au suferit puternic dezamăgirea. Hiram Edson, de exemplu, își amintea: „Speranțele și așteptările noastre au fost spulberate și am plâns cum nu mai plânsesem niciodată. Am plâns și am plâns până ce ziua a trecut.”

Miller nu a părăsit niciodată credința în revenirea apropiată a lui Isus. A recunoscut încă odată public că interpretarea lui trebuie să fie greșită pe undeva, dar a refuzat să facă noi calcule, afirmând că data cea mai bună pe care a descoperit-o este astăzi. A murit după cinci ani, la 20 dec 1849, cu această convingere puternică, și a fost înmormântat lângă ferma lui din Low Hampton, NY, care a devenit, între timp, muzeu național.

28 octombrie 2018

Denzel Washinton - Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc

Acest discurs a fost rostit la Universitatea Dillard, actorul Danzel Washington, câștigător al premiului Oscar, a spus absolvenților ce trebuie să facă pentru a avea o viață plăcută și corectă, unul din acele lucruri, pe care a și pus accent a fost că trebuie să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc în tot ceea ce fac, adăugând că tot ceea ce a realizat el în această viață se datorează harului lui Dumnezeu.

,,Va îndemn că în această seară, înainte de a vă pune să vă culcati, să vă puneți papucii cât mai departe sub pat, ca mâine dimineață când vă veți trezi și vă veți căuta papucii, să fiți nevoiți să vă așezați în genunchi, iar când sunteți în genunchi să nu uitați să mulțumiți lui Dumnezeu pentru orice...

27 octombrie 2018

Charles Fox Parham - Istoria penticostalismului

(4 iunie 187329 ianuarie 1929
Charles Fox Parham a fost predicator și evanghelist american, considerat întemeietorul penticostalismului.
S-a născut pe 4 iunie 1873, fiind al treilea dintre cei cinci fii ai familiei Parham. Prima parte a vieții a fost marcată intermitent de boală. O infecție virală contractată pe când avea doar 6 luni l-a urmărit până la vârsta de 5 ani. A doua boală, mai gravă, a fost febra reumatică, foarte dureroasă, care l-a afectat de la vârsta de 9 ani. Ca urmare a acestor suferințe (și a altora) Parham a pus un mare accent, în teologia și slujirea sa, pe vindecarea bolilor. 

Încă de la vârsta de 9 ani, când a survenit primul puseu de febră reumatică, Parham a stiut că Dumnezeu îl cheamă să fie un slujitor al său. Convertirea a avut loc la 13 ani. La 15 ani ținea deja primele întâlniri evanghelistice, iar la 17 ani a început să studieze pentru a deveni pastor metodist. 

În 1891, febra reumatică a revenit atât de puternic, încât luni de zile a zăcut în dureri intense pe care nici morfina nu le-a putut alina. În acea perioadă de chin, Parham a început să rememoreze promisiunile biblice cu privire la vindecare și s-a rugat să fie vindecat. 

A avut parte de o însănătoșire în mai multe etape care i-a întărit credința că Dumnezeu continuă să lucreze nu doar la nivel spiritual, ci și la nivel fizic. În anii 1893–1900 a desfășurat o activitate predicatoricească intensă și s-a apropiat treptat de teologia mișcărilor „Holiness”. 

În 1898 a început să pună un accent deosebit pe vindecarea divină, propovăduind acest mesaj cu mult zel. S-au păstrat multe mărturii ale celor vindecați în urma rugăciunilor. Cu toate acestea, Parham n-a pretins niciodată că are puterea de a face vindecări, ci doar a proclamat că vindecarea este posibilă prin credință. Înainte de a-și pune problema teologică a botezului cu Duhul Sfânt și a vorbirii în limbi, Parham avea deja o credinta tipic penticostală, cu privire la boală, însă la vremea aceea n-ar fi caracterizat-o în acești termeni.

O influență semnificativă asupra lui Parham a avut Frank W. Sandford, care ajunsese la convingerea că creștinii trebuie să fie împuterniciți de Duhul Sfânt pentru a face „ultima strigare” misionară în toată lumea. În 1895, Sandford întemeiase comunitatea de la Shiloh, cu scopul de a pregăti misionari și evangheliști.

Parham însuși a plecat să vadă această școală în iunie 1900. A rămas acolo șase săptămâni, iar apoi l-a însoțit pe Sandford într-un turneu de evanghelizare care l-a purtat până în Canada (Winnipeg, Manitoba). Motivat de exemplul celor de la Shiloh, s-a întors la Topeka și, la mijlocul lunii octombrie; a închiriat „Stone’s Folly”, un conac cu cincisprezece camere, la marginea orașului Topeka. Acolo a început o școală de studiu biblic cu 34 de studenți. 

Principalele accente ale teologiei lui Parham erau, pe atunci, trăirea prin credință și botezul Duhului, în vederea evanghelizării lumii. În decembrie, Parham și studenții au început să studieze în amănunt tema „botezului cu Duhul Sfânt”. Parham povestește că le-a dat studenților ca temă de studiu să afle ce spune Biblia despre botezul cu Duhul Sfânt și dovada primirii lui, după care a plecat în Kansas City timp de trei zile. La întoarcere, în dimineața zilei de 31 decembrie, studenții i-au raportat în unanimitate că semnul botezului cu Duhul este vorbirea în limbi. În seara aceleiași zile, mai spune el, studenta Agnes N. Ozman (devenită, prin căsătorie, La Berge) i-a cerut să se roage pentru ea, ca să primească Duhul Sfânt, în vederea misiunii într-o altă țară. Deși Parham a ezitat, în final și-a pus mâinile peste ea și s-a rugat, iar studenta a început să vorbească în limbi.

26 octombrie 2018

Vladimir Pustan - Cine si ce sunt Martorii lui Iehova?

"Martorii lui Iehova" este o organizație religioasă creștină, non-trinitariană, înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Potrivit site-ului oficial al Martorilor lui Iehova, organizația numără, la nivel mondial 8 457 107 de membri, alte peste 20 de milioane luând parte, anual, la întrunirile congregației. În România numărul membrilor organizației, în 2016, a fost de 40.398 de persoane. 
Martorii lui Iehova sunt conduși de Corpul de Guvernare, un grup de bărbați aflați în Brooklyn, New York. Ei cred că distrugerea lumii este iminentă și că actualul sistem de lucruri va fi înlocuit de Regatul lui Dumnezeu, singura soluție la problemele cu care se confruntă omenirea. 
Martorii sunt cunoscuți pentru lucrarea lor de distribuire de literatură, precum "Turnul de Veghe" și "Treziți-vă", și pentru refuzul serviciului militar și al transfuziilor de sânge. Ei consideră numele Iehova esențial în închinare, resping Trinitatea, nemurirea sufletului și iadul, considerându-le nescripturale. 
Martorii nu celebrează Crăciunul, Paștele sau alte sărbători și obiceiuri, pe care le consideră că au origini păgâne. Aderenții religiei consideră doctrina lor ca fiind „adevărul”. Ei preferă să folosească propria traducere a Bibliei, numită Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi.
Martorii aplică măsuri disciplinare membrilor care nu respectă principiile consemnate in Biblie, între ele fiind inclusă și „excluderea”, care presupune ruperea totală a legăturilor sociale cu persoana în cauză. Persoanele botezate în religie, care decid să o părăsească, beneficiază de același tratament ca persoanele „excluse”.
Scurt Istoric Martorii lui Iehova își au originile în mișcarea Studenților în Biblie care a început în anii 1870, odată cu formarea unui grup de studiu al Bibliei la Allegheny, Pittsburgh de către Charles Taze Russell. Acesta a început din 1879 publicarea revistei "Turnul de Veghere" al Sionului și Mesagerul prezenței lui Hristos cunoscută în prezent sub numele de "Turnul de veghe". 
Russell preia de la colaboratorul său N.H. Barbour credința conform căreia Isus Hristos urma să se întoarcă invizibil pe pământ în anul 1874, eveniment care nu a avut loc. Profețește din nou că în anul 1914 lumea va fi distrusă și se va inaugura „Mileniul”, domnia de 1000 de ani a lui Isus Hristos pe pământ. 

În 1916 Russell moare și grupul se separă în mai multe mișcări rivale, dintre care una din ele, condusă de Joseph Franklin Rutherford, păstrează controlul asupra revistei "Turnul de Veghe" și a entității legale, "Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania". Rutherford schimbă denumirea mișcării în anul 1931 în „Martorii lui Iehova” pentru a se distinge de alte grupuri de Studenți în Biblie, apărute după moartea lui Russell.

25 octombrie 2018

In sfarsit acasa - Randy Alcorn


"Oare astazi voi muri?"

Tatal lui Li Quan il invatase in copilarie sa-si puna zilnic aceasta intrebare. Ii spunea micutului Quan: "Intr-o zi raspunsul va fi da si in acea zi trebuie sa fii pregatit."Quan inmarmuri cand auzi strigatul care venea din spatele lui. Vocea racnea cu autoritatea conferita de Gong An Ju, Biroul de Securitate Publica: "Va intalniti noaptea ca niste criminali ce sunteti. Cum va permiteti sa sfidati legea? In trei minute, spuse Spranceana-Crestata plin de sine, vom impusca toti copiii care nu se declara loiali poporului, ci raman fideli gweilos, demonilor straini."
Quan, Ming si Shen se tineau strans de mana. Quan respira adanc si isi lua inima in dinti.
"Cu siguranta ca azi este ziua."

RANDY ALCORN este fondatorul si directorul organizatiei Eternal Perspective Ministries (EPM), o organizatie nonprofit al carei scop este promovarea unei vieti din perspectiva eterna si atragerea atentiei asupra persoanelor cu nevoi speciale, care necesita sprijin si ajutor de orice forma, incluzandu-i pe saraci, pe cei persecutati si pe copiii nenascuti.
Lucrand ca pastor timp de paisprezece ani inainte de a fonda EPM, Randy este un cunoscut invatator si vorbitor la numeroase conferinte. A luat cuvantul in numeroase conferinte. A luat cuvantul in numeroase tari si a fost intervievat in cadrul a mai mult de 350 de emisiuni de radio si televiziune. Randy locuieste in Gresham, Oregon, impreuna cu sotia sa, Nanci, cu care are doua fiice, Karina si Angela.
Cele patru romane bestseller ale lui Randy sunt: Deadline [Termenul limita], Dominion [Stapanirea], Edge of Eternity [Marginea vesniciei] si Lord Foulgrin's Letters [Scrisorile lordului Foulgrin].

20 octombrie 2018

Grigore Creta - Ca sa ajungi in Canaan, trebuie sa iesi din Egipt

Cu totii ne dorim ca intr-o zi sa fim liberi, sa nu mai avem probleme financiare, probleme de sanatate sau sentimentale. Ne-am saturat de Egipt, dar ca sa ajungem in Canaanul ceresc trebuie sa parasim Egiptul acesta care incearca sa ne subjuge, care vrea prin orice mijoace sa ne tina la pamant, sa ne faca sa acceptam toate legile si toate lucrurile murdare pe care ei le considera a fi bune. Ne-am saturat de Egipt, dar cand vedem drumul pe care il avem de parcurs pana in Canaan, parca e prea lung. Ne-am saturat de Egipt, dar ne plac lucrurile din Egipt. Mergem inspre Canaan dar avem Egiptul in inima. Vrem sa traim in Biserica, dar parca lumea ne atrage din ce in ce mai mult, largim usile Bisericii ca sa ne incapa pe ele si masinile, si casele...Daca vrei Canaanul, lasa Egiptul in spate.

18 octombrie 2018

Factura de la sfârșitul vieții tale

Într-o zi, un bărbat mai în vârstă, lăsat fiind de puteri a ajuns la spital cu probleme respiratorii. După ce a petrecut o noapte în acel spital, noapte în care i-a fost administrat oxigen pentru a-l ajuta să respire mai ușor, a fost gata de externare. 

Medicul care s-a ocupat de el i-a făcut hârtiile pentru externare, si printre altele i-a înmânat acestuia și o factură pe care scria o sumă, 500$. Bărbatul a întrebat pentru ce e suma aceea așa mare trecută pe chitanță. Medicul a răspuns că acesta e prețul pentru cât a fost internat în spital, suma reprezinta confortul din spital, patul, camera în care a stat, o parte din bani pentru alte cheltuieli spitalicești, iar în cele din urmă i-a spus că și pentru oxigenul care i-a fost administrat.

Bătrânul a stat cu ochii in foaie, începând să lăcrimeze. Doctorul, fiind puțin mai sentimental, s-a uitat la bătrân încercând să îl liniștească spunându-i că nu e problemă, el nu va trebui să scoată niciun ban din buzunar, totul e acoperit de asigurarea de sănătate pe care el o deține.  

,,Nu de asta plâng eu", a răspuns bătrânelul ștergându-și lacrimile cu dosul palmei, "bani aș avea să plătesc acum, pe loc dacă ar trebui, însă plâng pentru că factură pentru o singură noapte în "confort", pentru câteva guri de oxigen sau că am dormit bine în spital, e de 500$...mă gândesc că eu am 80 de ani, și până acum tot oxigenul, patul de acasă și confortul, toate au fost gratis, iar Dumnezeu niciodată nu mi-a făcut o factură pentru toate astea. Dacă o noapte în spital costa atâta, mă întreb cât ar costa toate momentele pe care Dumnezeu mi le-a oferit?"

O întâmplare pe care am citit-o de curând, și care m-a făcut să îmi pun întrebarea "oare cât de mult apreciem și mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne dă"? Primim fără să dăm, cerem fără să mutumim, și putem continua. Suntem atât de obișnuiți să tragem o gură de aer, încât uneori nici nu ne dăm seama că o facem. Ne-am învățat să întindem mâna și să luăm. Oare când ne vom aduce aminte că fără Dumnezeu am fi ca un fir de nisip pe care l-ar spulbera orice adiere de vânt? Luăm totul ca pe un lucru pe care considerăm că e normal să îl avem, iar când Dumnezeu spune că nu e normal, noi ne supărăm și spunem că Dumnezeu are ceva cu noi.

06 octombrie 2018

SODOMA - Fata nevazuta a homosexualitatii


SODOMA - Chiar şi în ziua de azi numele oraşului a rãmas asociat unor practici pe care morala le respinge şi care chiar sunt pedepsite cu moartea în unele state. Dar ce spune Biblia, în fond, locul în care a debutat de fapt istoria Sodomei?

Povestea distrugerii celor douã oraşe de la Marea Moartã, Sodoma şi Gomora, este relatatã în Geneza. Acolo aflãm cã pãcatul a acoperit cu umbra sa demonicã minţile oamenilor şi cã Dumnezeu a decis sã coboare din cer pentru a-l observa în toatã gravitatea sa şi a a-l pedepsi cum se cuvine. 

Constatarea amarã a divinitãţii rezultã în aneantizarea celor douã oraşe, dar la un moment dat Dumnezeu, cel Atotputernic, se întreabã: “Sã-i ascund lui Avraam ce am sã fac”? Avraam, cunoascând planurile divine, se îngrozeşte la anunţul unei asemenea distrugeri şi încearcã sã intervinã pentru cruţarea oraşelor, mãcar a celor drepţi care s-ar putea afla printre pãcãtoşi.

În cele ce urmeazã, Avraam, amintindu-şi că Lot este în Sodoma, s-a târguit cu Dumnezeu că dacă vor fi zece drepţi în Sodoma, să nu îi pedepsească şi pe ei împreună cu păcătoşii. Doi Îngeri s-au dus la Sodoma în căutare de oameni drepţi. Ei au fost primiţi în casă de Lot, care le-a dat şi de mâncare.

Însă sodomiţii, auzind că Lot a găzduit nişte străini, au venit la casa lui, cerându-i sã-i cunoascã. Se ştie cã în ebraicã verbul “a cunoaşte” mai are şi sensul de a avea relaţii sexuale, de unde probabil reputaţia deloc dezirabilã a sodomiţilor. Lot însã se opune cererii în vederea respectãrii regulii sfinte a ospitalitãţii, le propune în schimb sodomiţilor sã le ofere pe fiicele sale fecioare, ceea ce ar sugera existenţa unei oarecare motivaţii sexuale din partea sodomiţilor. 

Jean Girardoux, în piesa “Sodome et Gomorrhe”, condamnã amorul efemer, ceea ce reprezintã o lecturã într-o singurã cheie a povestirii biblice. Oricare ar fi pãcatul cãruia îi cad pradã sodomiţii, cert este cã fac dovada lipsei de ospitalitate, brutalitãţii nestãvilite şi nedreptãţii, greşeli fatale pe care Lot nu le poate tolera. 

12. Izolati in Romania - Catunul Cornetea, judetul Maramures

Izolati in Romania - Locuitorii din catunul Cornetea, judetului Maramures

(Episodul 12)

În episodul 12 (şi ultimul) al seriei de reportaje „ Izolaţi în România” , am mers pe drumuri mai puţin bătute ale Maramureşului - până la cătunele Cornăţea şi Cvasniţa. "Izolati in Romania" ne-a spus povestea oamenilor din acele locuri.

La graniţa cu Ucraina sunt cătune la care se poate ajunge doar pe jos. Cornăţea e cătunul cu şcoală, fără magazin şi, în loc de drum, o potecă de o oră. Învăţătoarea străbate poteca singură în fiecare zi şi chiar dacă se teme - mai ales toamna şi iarna - e convinsă, la fel ca şi celelalte învăţătoare care au fost aici, că nu va păţi nimic rău.

Copiii învaţă la Cornăţea până în clasa a IV-a, după care merg în fiecare zi pe jos, câte o oră, până la şcoala din Cvasniţa. Foarte puţini dintre ei mai ajung la liceul din comuna Poienile de sub Munte. Sunt ultimele cătune, din Maramureş, pe care Dite Dinesz ni le prezintă în episodul cu numărul 12 (şi ultimul) al seriei Izolaţi în România.

Cei mai mulţi tineri sunt plecaţi din sat, iar în Cornăţea mai întâlneşti doar mame, care au rămas acasă cu cei mici, şi cu bătrânii. „Nici biserică nu au aici, sus şi, pentru unii, au trecut ani de când nu au mai fost la o biserică. În Cornăţea nu există curent electric; doar în casele cu copii, Asociaţia Free Mioriţa a montat panouri solare. Iar Şcoala din Cornăţea e cea mică din România: o singură încăpere de 12 metri pătraţi, în care învaţă 14 copii”.

Acest documentar, impartit in 12 serii, realizat de TVR, iti va arata cat de diferiti putem fii ca oameni.

Acesti oameni traiesc ascunsi, in varf de munte sau in padurile ascunse ale judetelor din Romania, oameni simplii care nu au altceva de facut decat sa se multumeasca si sa isi traiasca viata, avand in fata ochilor un minunat peisaj.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."

11. Izolati in Romania - Locuitorii catunelor din Muntii Ceahlau

Izolati in Romania - Locuitorii catunelor din Muntii Ceahlau

(Episodul 11)

În episodul cu numărul 11 al seriei de reportaje Izolaţi în România , batem drumuri între Neamţ şi Harghita şi găsim oameni cu suflet mare în cătunele Bârnadu şi Trei Fântâni.

„Deasupra stâncilor din Cheile Bicazului, e cătunul Bârnadu. E duminică dimineaţa şi bat clopotele la biserică. Nu e preotul, ci un localnic care are cheile. Cu lacrimi în ochi, povesteşte că toţi copiii lui sunt plecaţi, dar în fiecare duminică trage clopotele ca să nu uite cineva din Bârnadu că e sărbătoare”, ne povesteşte Dite Dinesz.

Episodul cu numărul 11, penultimul al seriei Izolaţi în România, ne plasează între Neamţ şi Harghita, unde echipa formată din Dite Dinesz şi Marius Danci ne face cunoştinţă cu locuitorii cătunelor Bârnadu şi Trei Fântâni.

Acest documentar, impartit in 12 serii, realizat de TVR, iti va arata cat de diferiti putem fi ca oameni.

Acesti oameni traiesc ascunsi, in varf de munte sau in padurile ascunse ale judetelor din Romania, oameni simplii care nu au altceva de facut decat sa se multumeasca si sa isi traiasca viata, avand in fata ochilor un minunat peisaj.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."

05 octombrie 2018

10. Izolati in Romania - Catune din judetul Vrancea

Izolati in Romania - Locuitorii din catunele judetului Vrancea

(Episodul 10)

În episodul cu numărul 10 al seriei de reportaje Izolaţi în România, am ajuns în Vrancea, unde Dite Dinesz a reîntâlnit oameni cunoscuţi cu 10 ani în urmă.

După 10 ani, Dite Dinesz o reîntâlneşte pe Miuţa. Pentru ea, timpul nu a trecut în zadar în Poiana Stoichii. A înfiat o fetiţă, deşi n-a fost uşor să coboare de zeci de ori la oraş pentru a se întâlni cu fata ei şi, mai apoi, pentru a completa toate hârtiile pentru adopţie.

Fiica ei, Elena, îşi doreşte să fie alături de părinţii ei toată viaţa şi e convinsă că Poiana Stoichii e cel mai frumos loc din lume.

Peste munte, într-un alt cătun pe Valea Reghiului e Măriuţa, care, la cei 80 de ani ai săi, îşi aminteşte cum a înfiat-o pe fiica ei acum mulţi ani. Nu putea să aibă copii şi s-a rugat mult să nu rămână singură pe lume. Fata ei e acum în Grecia, iar ea, din casa fără curent, se gândeşte în fiecare seară să-i fie bine.

Acest documentar, impartit in 12 serii, realizat de TVR, iti va arata cat de diferiti putem fi ca oameni.

Acesti oameni traiesc ascunsi, in varf de munte sau in padurile ascunse ale judetelor din Romania, oameni simplii care nu au altceva de facut decat sa se multumeasca si sa isi traiasca viata, avand in fata ochilor un minunat peisaj.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."

9. Izolati in Romania - Catune din judetul Alba

Izolati in Romania - Locuitorii din catunele judetului Alba

(Episodul 9)

La Râmeţi se întâlnesc două lumi, pe care Dite Dinesz ni le prezintă în episodul cu numărul 9 al seriei de reportaje Izolaţi în România . Despre locurile din Alba unde pădurea ia locul oamenilor.

În munţii de deasupra Cheilor Râmeţilor, pădurea ia locul oamenilor. Case aflate la distanţe mari una de alta, în care mai locuiesc doar bătrâni. Un singur om le mai calcă pragul, cu veşti bune sau rele: poştaşul din Râmeţi. L-am întâlnit şi-acum 10 ani, pentru că nu aveai cum să treci pe lângă el, fără să nu îl observi. Pe cal şi cu tolba în spate nu duce doar scrisori, ci mai ales vorbe bune pentru ultimii locuitori din cătunele ce ţin de Râmeţi.

În cătunul Cheia mai sunt doi locuitori şi mulţi turişti, mai ales vara. Turiştii vin în zona Râmeţului pentru a admira sălbăticia, dar oamenii locului suferă când văd poteci peste care s-a aşternut pădurea.

Acest documentar, impartit in 12 serii, realizat de TVR, iti va arata cat de diferiti putem fi ca oameni.

Acesti oameni traiesc ascunsi, in varf de munte sau in padurile ascunse ale judetelor din Romania, oameni simplii care nu au altceva de facut decat sa se multumeasca si sa isi traiasca viata, avand in fata ochilor un minunat peisaj.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."

8. Izolati in Romania - Catune din judetul Bistrita-Nasaud

Izolati in Romania - Locuitorii din catunele judetului Bistrita Nasaud

(Episodul 8)

Aici, copiii care merg la şcoală au de parcurs câte două ore pe jos. În episodul al optulea al seriei de reportaje Izolaţi în România, Dite Dinesz ajunge în cătunul Ciosa din Bistriţa-Năsăud.

Ciosa, din Bistriţa-Năsăud, e cătunul în care nu vezi stâlpi de curent. Şi nici becuri aprinse seara. Pe alocuri, o lumină slabă, acolo unde Asociaţia Free Mioriţa a montat panouri solare.

În aceste locuri a fost cândva şcoală. De 10 ani, e închisă. Magazin sau medic găseşti după o oră de mers. Copiii care merg la şcoală au de parcurs câte două ore pe jos. De doi ani, mănăstirea din Piatra Fântânele le face viaţa mai uşoară. Copiii pot rămâne la mănăstire de luni până vineri şi astfel au de parcurs drumul de două ore doar de patru ori pe săptămână.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."



7. Izolati in Romania - Locuitorii de pe Delta Dunarii

Izolati in Romania - Locuitorii de pe Delta Dunarii 

(Episodul 7)

Sunt izolaţii care, pe timp de vară, devin o poveste pentru turişti. Iarna însă, când canalele îngheaţă, rămân doar ei. În episodul al şaptelea, seria de reportaje Izolaţi în România ajunge în Delta Dunării.

Ajungi la ei cu barca, după ce ai mers patru ore cu nava Pasagerul până la Sulina. Deşi vara îi caută turiştii, ei rămân oamenii pustiului. Arareori au vecini şi oriunde ar vrea să ajungă, trebuie să treacă o apă.

Cel mai greu o duc pescarii. Balta nu mai are peşte, dar singura lor sursă de existenţă este peştele. Sunt zile în care nu prind nimic, doar trec turiştii şi le fac câte o poză. Oamenii din Deltă sunt izolaţii care, pe timp de vară, devin o poveste pentru turişti. Iarna însă, când canalele îngheaţă, rămân doar ei.

"Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje despre oamenii din cătunele neştiute ale României filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care poate fi vizionată începând cu 17 aprilie la TVR 1 şi TVR+.

În fiecare episod echipa TVR ne prezintă o întâmplare inedită... Fie că e vorba despre un bebeluş care vine prima dată acasă, unde îşi începe viaţa într-un cătun fără curent; fie că vorbim despre un băiat de 18 ani, care trăieşte singur lângă borna de la graniţa cu Ucraina, avem aceeaşi imagine: Izolaţi în România. Seria ne mai face cunoştinţă şi cu: un tânăr din Bucureşti care a ales izolarea şi s-a retras să trăiască într-un loc unde ajungi doar cu cizme de cauciuc, după ce treci cheiurile prin apă; un călugăr care a ridicat o mănăstire în mijlocul apelor, pe o fişie de nisip; o tânără, care acum 10 ani învăţa într-o colibă fără curent, e azi elevă premiantă şi se pregăteşte de medicină; femei care se duc să nască coborând pe jos, prin zăpadă; un poştaş ce merge pe cal pe drumuri de munte; descoperim un sătuc în care nicio casă nu are curent."