30 septembrie 2018

În mintea unui copil cu autism

Din punct e vedere medical, autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare.

Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Simptome obișnuite ale autismului includ acțiuni repetitive/monomane, contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte restrânse. Cauzele specifice sunt încă necunoscute. Răspândirea bolii este cam de 6 la 1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete. Autismul este prezent încă de la naștere și se păstrează pe durata întregii vieți.

Un grup de studenți de la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) au încercat să arate oamenilor ce e în mintea unui copil cu o astfel de boală prin intermediul unui film-experiment. Nu știu cât de tare s-au apropiat de "adevăr" dar videoclipul merită vizionat.

Oare câți dintre noi nu suntem la fel, din punct de vedere spiritual? Auzim toate predicile, citim atât de multe din Biblie, vedem cum Dumnezeu ne binecuvîntează zi de zi, dar totuși nu auzim Vocea lui Dumnezeu care ne întreabă: "Ce faci cu viața ta, când ești în Biserică, dar gândul îți e departe; Ce faci cu pocăința ta, când, de lângă tine pleacă oamenii în venicie fără să le fi spus nici măcar odată despre Mine...?"