 |
| 27 septembrie 1805 - 10 martie 1898 |
George Müller a fost un tânăr german din înalta societate care l-a cunoscut pe Hristos și s-a dedicat lucrării Lui. Misiunea lui a fost să salveze orfanii de la o viață crudă. El a reușit într-adevăr - nu doar că i-a salvat, dar le-a și purtat de grijă, i-a hrănit și i-a educat. Costurile unei asemenea lucrări erau enorme. Cu toate acestea, într-un mod extraordinar, nu a fost nevoie să ceară niciodată nimănui bani, ci s-a rugat, iar Domnul a purtat de grijă. Copiilor nu le-a lipsit niciodată nici o masă, el purtând de grijă la peste 2000 de copii în timpul vieții sale.
Copiii străzii nu sunt o noutate, au existat dintotdeauna. Societatea de astăzi încearcă să îi ajute, însă în urmă cu 200 de ani, în ţări precum Anglia, erau trataţi precum paria societăţii. Orfanii erau forţaţi să trăiască din cerşit sau furt. În oraşul Bristol, George Müller avea să schimbe destinul a mii de astfel de vieţi...
George Müller a avut o tinereţe agitată. Dragostea de băutură şi femei l-a determinat să fure bani chiar şi de la familie şi prieteni apropiaţi. Însă la facultate a ajuns să-L cunoască pe Hristos și a fost mântuit. A început să studieze intens Scripturile şi să predice, visând să devină misionar. În 1829, s-a mutat din Germania în Anglia, unde l-a întâlnit pe Henry Craik, o întâlnire care avea să îi schimbe destinul. Acest pastor i-a povestit despre credinţa unui medic stomatolog care împreună cu soţia lui au vândut posesiunile şi au dăruit banii săracilor. Mai mult decât atât, acest medic a renunţat la cabinetul lui profitabil de stomatologie şi a plecat ca misionar în Bagdad fără nici un ban, doar având credinţă că Dumnezeu le va purta de grijă. Müller a fost profund marcat de acest exemplu de credinţă şi s-a hotărât să trăiască o astfel de viaţă.
La scurt timp s-a căsătorit cu Mary, sora lui Henry. Împreună au hotărât să trăiască prin credinţă şi să spună despre nevoile lor doar lui Dumnezeu, un pas curajos pe care mulţi l-ar considera neînţelept. Chiar şi atunci când cineva din biserică îl intreba daca are nevoie de bani, el nu răspundea ci lăsa ca Dumnezeu să îi convingă de lucrul acesta. Dumnezeu îşi arăta credincioşia de fiecare dată. Familia Müller s-a mutat în Bristol pentru a-l ajuta pe Henry în slujire. Cei doi au înfiinţat Institutul de Studiere a Scripturii cu scopul de a distribui Scriptura, a susţine misiunea din jurul lumii, pentru organizarea de şcoli duminicale zilnice pentru copii şi adulţi şi pentru a oferi acces copiilor săraci în aceste şcoli.
În Bristol însă, o altă problemă a început să îl preocupe intens pe Müller. La uşa casei băteau adesea copiii străzii care cerşeau mâncare. Guvernul nu avea altă soluţie decât să îi trimită în azilele de săraci, locuri îngrozitoare în care copii erau forţaţi să locuiască cu bolnavi psihic şi persoane agresive. În 1834 existau doar 12 orfelinate în Anglia, toate percepeau taxe de şcolarizare şi acceptau orfani doar din familiile clasei de mijloc.
Müller nu a mai putut ignora nevoile orfanilor. El a început să se roage insistent în această direcţie, crescând în credinţa că Dumnezeu îl va ajuta. Müller a prezentat viziunea sa congregaţiei, menţionând că va deschide orfelinatul atunci când va avea cele necesare şi că se încrede în Domnul pentru a primi resursele fizice şi umane pentru ca această lucrare să pornească. După doar 1 an, Müller a deschis 3 orfelinate care găzduiau peste 90 de orfani care trebuiau îmbrăcaţi, hrăniţi şi educaţi. Toate cele necesare veneau în faţa uşii sau prin poştă, iar provizille erau în cantităţi mai mari decât necesare. Müller aducea în rugăciune nevoile, iar El le purta de grijă.
După primii doi ani, Müller avea să experimenteze 7 ani de grea încercare. De multe ori se întâmpla ca masa să fie pusă, dar fără mâncare. În ultima clipă, se auzea o bătaie la uşă şi cineva aducea de mâncare. Müller avea să împărtăşească pentru prima oară realitatea situaţiei în care se aflau cu echipa de slujire a orfelinatelor. Müller i-a rugat să identifice ce puteau vinde pentru a putea obţine banii necesari continuării lucrării. Chiar membri echipei de slujire şi-au vândut obiecte personale pentru a ajuta lucrarea. Pe parcursul vieţii sale, Müller a donat echivalentul a 700.000 de dolari, bani primiţi pentru nevoile lui personale. El nu a fost niciodată un om bogat.
După deschiderea celui de al patrulea orfelinat, spaţiul a devenit neîncăpător pentru cei 140 de copii, iar vecinii tot mai deranjaţi de gălăgie. Müller s-a rugat şi a ajuns la concluzia că sosise timpul să se mute pentru a putea lua în îngrijire mai mulţi orfani. Acesta era un pas şi mai mare în credinţă. Dar cum era Müller convins de voia lui Dumnezeu pentru paşii următori? El petrecea ore în rugăciune şi studierea Bibliei. Aceasta era prioritatea lui. Continua în acest fel zile în şir până simţea că Dumnezeu îi vorbeşte în adâncul inimii lui. Aşa a înţeles că nu trebuie să se mute în alte clădiri existente, ci să le construiască.
Această investiţie avea însă să coste foarte mult, aproape un milion de dolari în banii de astăzi. În timp de o săptămână, Müller a primit o zecime din suma totală. Müller avea acum nevoie de pământ pentru construcţie. A găsit un teren nu departe de centrul oraşului Bristol. Proprietarul pământului spera să vândă pământul cu un preţ ridicat, însă după o noapte nedormită a coborât semnificativ preţul. A fost o nouă situaţie în care Müller a văzut cum Dumnezeu le-a purtat de grijă. A refuzat să se împrumute de la bancă şi nu a început lucrările de construcţie până în clipa în care a primit întreaga sumă aferentă lucrărilor.
În aceaşi perioadă, economia ţării s-a prăbuşit. Inflaţia a crescut iar preţul produselor de bază s-a dublat. Acest context a reprezentat o nouă oportunitate pentru a arăta credincioşia Domnului. La doar 2 ani şi jumătate după prima donaţie pentru construcţie, Müller avea toate fondurile necesare şi construcţia a început. După alţi doi ani, noul orfelinat şi-a deschis porţile pentru 300 de copii. În următorii 21 de ani, peste 2000 de copii aveau să găsească adăpost, mâncare şi dragoste în orfelinatele ridicate de Müller.
Atitudinea lui Müller faţă de copii era revoluţionară pentru acea vreme. Pe lângă o educaţie religioasă bună, fiecare copil primea şi o educaţie generală de calitate, adesea mai bună decât cea din şcolile de stat. Müller a fost criticat pentru că oferea acestor copii o educaţie mai înaltă decât condiţia lor socială. Orfanii erau însă pregătiţi pentru viaţa de adult când venea momentul să plece din orfelinat şi găseau uşor slujbe bune.
Renumitul scriitor Charles Dickens a vizitat orfelinatele lui Müller pentru a se convinge de tratamentul oferit copiilor. Dickens a fost atât de impresionat încât a scris articole pentru mai multe ziare, o publicitate pe care banii nu o pot cumpăra.
După vârsta de 70 de ani, Müller început să călătorească şi să împărtăşească şi altora experienţa sa bogată cu Dumnezeu în 42 de ţări, vorbind chiar şi la Casa Albă. Chiar dacă şi-a îngropat atât fiica cât şi prima și cea de a doua soţie, a continuat să vorbească despre un Dumnezeu iubitor şi prezent până în anul 1898 când a murit.
În ziua înmormântării lui Müller, fabricile din Bristol şi-au întrerupt activitatea. Mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost transformat de Dumnezeu dintr-un hoţ care își înşela cei mai apropiaţi prieteni, într-un om care s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu şi a strâns echivalentul a 180 milioane dolari doar prin rugăciune şi credinţa în El. Multe alte vieţi au fost transformate datorită credinţei şi curajului lui Müller. Chiar dacă nu mai este printre noi, lucrarea iniţiată de el încă există, iar mesajul lui Müller răsună şi azi: Dumnezeu este real, un Dumnezeu în care îţi poţi pune încrederea!
