31 martie 2018

Nu in inima - Chris Fabry


      Truman Wiley prezenta reportaje din intreaga lume, dar acum titlurile tulburatoare sunt ale sale. A ramas fara slujba si a pierdut legatura cu familia sa, dar nimic nu-l tine mai mult treaz noaptea decat inima tot mai slabita a fiului sau.
      Cu facturile de spitalizare adunandu-se mai rapid decat isi poate Truman paria economiile de-o viata, se pare ca nu exista cale de scapare... pana cand sotia lui de care s-a instrainat ii arunca un colac de salvare - sansa de a scrie povestea unui condamnat la moarte care este dispus sa-si doneze inima fiului lui Truman.
      Pe masura ce data executiei se apropie, Truman descopera dovezi tulburatoare care s-ar putea sa indice un alt criminal. Pentru ca fiul sau sa traiasca, trebuie oare sa moara un om nevinovat? Pe masura ce investigatia pe care o intreprinde avanseaza, Truman e silit sa se confrunte cu propriile falimente si ia o decizie care-i va schimba pentru totdeauna viata, familia, asa cum va schimba si destinele a altor doi oameni.


      Chris Fabry este autorul mai multor romane premiate, precum si gazda cunoscutei emisiuni de radio cu difuzare zilnica Chris Fabry Live! la Moody Radio. Romanele sale "Din abis spre lumina", "Aproape ca-n Rai" si "June Bug" au castigat doua premii Christy si un premiu ECPA Christian Book Award, dar ceea ce-i face pe cititori sa astepte cu nerabdare noul sau roman sunt proza sa cu inflexiuni lirice si povestirile sale despre rascumparare. Chris si sotia sa, Andrea, au noua copii si locuiesc in Arizona.

Baraca - Wm. Paul Young

Într-o vacanţă cu familia, fiica cea mai mică a lui Mackenzie Allen Philips, Missy, este răpită. În pădurile din Oregon, într-o baracă abandonată, se descoperă indicii că fetiţa ar fi fost omorâtă cu sălbăticie. Patru ani mai târziu, aflat sub povara Marii Tristeţi, Mack primeşte un bileţel suspect, aparent din partea lui Dumnezeu, prin care este invitat la baracă pentru un weekend.
   Fără să fie sigur că e bine ce face, într-o după-amiază de iarnă soseşte la baracă, locul celor mai întunecate coşmaruri ale sale. Ceea ce va găsi aici îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
   Într-o lume în care religia pare să devină pe zi ce trece tot mai irelevantă, Baraca ridică întrebarea cu care toţi ne confruntăm: "Unde este Dumnezeu într-o lume încercată de atâta suferinţă?" Răspunsurile pe care le primeşte Mack te vor surprinde şi, probabil, te vor transforma în aceeaşi măsură în care l-au transformat pe el. Îţi vei dori ca toţi cei pe care-i cunoşti să citească această carte.

Rascruci - Wm. Paul Young



Autorul bestsellerului BARACA, vandut in 18 milioane de exemplare.

Paul Young, autorul bestsellerului international BARACA, ne spune povestea transformarii treptate a unui om prins in chinurile propriilor sale faptem undeva intre cer si pamant.
Anthony Spencer este un om egoist, aflat in culmea gloriei. El este mandru de succesul sau in lumea afacerilor, desi pretul acestui succes a fost unul extrem de dureros. O hemoragie cerebrala il aduce pe Tony pe patul de spital, la terapie intensiva, in stare de coma. De-aici se "trezeste" intr-o lume fantastica pe un taram "viu",  care reflecta intocmai valentele vietii sale pamantesti, cu bine si rau, cu frumos si urat. Aici, pe taramul acesta supranatural, intra intr-un dialog intens cu diferite personaje pe care le socoteste a fi proiectiile propriului subconstient, dar la ale caror cuvinte ajunge sa "vada" prin ochii si experientele altor, insa ramane "orb" la consecintele disimularii intentiilor si suferintei personale ce stau in calea vindecarii si credintei. Oare il vor determina toate aceste evenimente sa-si reexamineze viata si sa realizeze faptul ca si-a construit un castel de nisip pe temelia otravita a unei inimi frante? Va avea Tony curajul sa ia o decizie cruciala, care ar putea repera nedreptatea cumplita pe care a savarsit-o inainte sa intre in coma?

Curajosi - Randy Alcorn


Ca ofiteri de politie care aplica legea, Adam Mitchell, Nathan Hayes si partenerii lor se expun de bunavoie celor mai dificile situatii. Dar, la sfarsitul zilei, ei se confrunta cu o provocare careia niciunul dintre ei nu este pregatit sa-i faca fata: aceea de a fi tata. Desi la slujba se straduiesc intruna sa-si indeplineasca cat mai bine sarcinile, ca tati esueaza lamentabil si inteleg sa se multumeasca cu mediocritatea.
Curand ajung insa la intelegerea faptului ca in aspiratiile lor au pierdut din vedere esentialul. Ei stiu ca Dumnezeu doreste sa intoarca inimile tatilor spre copii, dar observa cum copiii lor incep sa se indeparteze tot mai mult de ei.
Vor reusi ei oare sa gaseasca o modalitate de a-i sluji si a-i proteja pe cei care le sunt cei mai dragi? Cand tragedia le loveste caminul, acesti barbati ajung sa se luate cu sperantele, temerile, credinta si sarcina de a fi parinte. Oare o criza majora ii va putea ajuta pe acesti tati sa se apropie de Dumnezeu...si de copiii lor?

Imblanzirea tigrului - Tony Anthony si Angela Little


Tony Anthony nu cunostea frica. Triplu campion mondial de Kung Fu, el era sigur de sine, puternic si la varful piramidei artei sale. Il astepta o cariera extraordinara. Fiind cooptat in elita garzilor de corp, el calatoreste in intreaga lume, protejandu-i pe cei mai bogati, mai puternici si mai influenti oameni din lume.



Aceasta istorisire plina de actiune, captivanta si adesea infioratoare, reprezinta povestea adevarata a lui Tony. Invecinandu-se uneori cu fantezia si fictiunea, desi reala in fiecare dintre afirmatiile ei, aceasta remarcabila carte este aproape de necrezut. Cu o perspectiva fascinanta asupra artelor martiale chineze, cu fiorul pe care-l da adrenalina in viata pe muchie de cutit a bodyguard-ului, ea povesteste tragedia personala care l-a transformat pe "un ucenic al iluminarii" intr-un om violent, insetat de sange.


Tony ajunge in inchisoarea Centrala notorie din Nicosia. Acolo, in adancurile unui iad zilnic, totul putea fi pierdut, daca nu l-ar fi vizitat un strain...

Tony Anthony este casatorit cu Sara. Ei locuiesc in Essex, Marea Britanie, impreuna cu cei doi fii ai lor, Ethan si Jacob. 

Incercarea Focului - Alex Kendrick si Stephen Kendrick



In cladirile cuprinse de flacari, capitanul Caleb Holt se ghideaza dupa dictonul pompierilor:

Niciodata sa nu-ti parasesti partenerul.

Acasa insa, in jarul aproape stins al casniciei sale, se ghideaza dupa propriile reguli.
Inca de fetita, Catherine visa sa se casatoreasca cu un pompier curajos si plin de iubire... exact ca tatal sau. Acum, dupa sapte ani de casnicie, se intreaba cand a incetat sa fie "suficient de buna". Nenumaratele certuri si furia pe care si-o produc reciproc ii determina sa-si doreasca sa caute fiecare altceva mai atragator.
Pe cand se pregatesc de divort, tatal lui Caleb il provoaca pe acesta sa se angajeze la un exercitiu de 40 de zile: "Provocarea dragostei". Intrebandu-se daca merita efortul, Caleb accepta, mai mult de dragul tatalui sau decat de dragul casniciei sale.
Surprins de adevaratul sens al dragostei, Caleb isi da seama ca sotia sa si casnicia lor merita tot efortul de a lupta pentru ele. La serviciu, misiunea sa este de a-i salva pe altii. Acum, capitanul Holt este gata sa dea piept cu cea mai grea misune pe care a avut-o vreodata... aceea de a salva inima sotiei sale.
Cuprinzand scene de actiune pe fondul unei minunate povesti de re-indragostire, captivantul roman al lui Eric Wilson va va inspira si va va provoca. Bazat pe scenariul creat de Alex si Stephen Kendrick, romanul Incercarea focului include intrigi secundare, personaje si o poveste de fundal ce nu se regasesc in filmul cu acelasi nume "Fireproof"

Martorul - Josh McDowell



Timp de câteva zile, pe măsură ce parcurgeam paginile acestui roman plin de suspans, am avut senzaţia că sunt pe o altă planetă. Odată ajuns la pagina pe care stă scris cuvântul Sfârşit, m-a cuprins tristeţea. Mi-am luat rămas-bun de la eroii cărţii şi m-am întrebat când îmi va fi dat din nou să întâlnesc un roman atât de captivant şi antrenant

Am visat un roman care să-mi stârnească emoţii puternice şi să-mi facă inima să bată cu putere în timp ce urmăresc iureşul evenimentelor în care sunt implicaţi eroii săi. Am visat un roman care să mă prindă şi să mă poarte până în punctul cel mai îndepărtat în care m-ar fi putut duce imaginaţia, inteligenţa, priceperea şi creativitatea autorului. Ajuns acolo, să uit unde mă afl u şi să mă pierd printre rândurile şi paginile sale. Am visat un roman care să fi e altfel decât toate celelalte, original, unul care să nu fi e doar înţesat de aventuri eroice palpitante şi pline de neprevăzut, ci care să ofere şi răspunsuri la cele mai importante întrebări care ne ies în cale şi care ne urmăresc din copilărie până la vârsta perilor albi.

Vino, prietene, alături de mine să te bucuri de câteva ore minunate petrecute într-o călătorie în care vom vizita cele mai frumoase şi mai vechi locuri istorice de la Răsărit şi de la Apus şi cea mai mare civilizaţie a cestor locuri. Să trăim împreună cu eroii cărţii momente de dragoste, aventură şi eroism şi să descoperim alături de ei răspunsurile pe care le-au găsit ei la întrebările referitoare la viaţă şi veşnicie.

Henri Aoun

Josh McDowell a conferenţiat în faţa a peste zece milioane de tineri din 84 de ţări şi din peste 700 de universităţi şi campusuri universitare. Este autorul sau coautorul a peste 100 de lucrări, tipărite în peste 42 de milioane de exemplare în întreaga lume. Dintre cărțile sale apărute în limba română, amintim: "Sunt un tată bun?", "Generația înstrăinată", "Codul lui Da Vinci: În căutarea adevărului", "În căutarea certitudinii", "Relație prin Cuvânt", "Dragostea are întotdeauna dreptate" și "Mai mult decât un simplu tâmplar". Josh este căsătorit de peste 35 de ani cu Dottie, au patru copii și locuiesc în Dallas, Texas.

Darul neterminat - Dan Walsh

AR PUTEA OARE UN DAR DIN TRECUT SĂ VINDECE O INIMĂ ZDROBITĂ? 

Ian Collins este un bătrân rămas fără fiul său. Patrick Collins este un băiețel rămas fără tată. Pe lista de cadouri pe care și-ar dori să le primească de Crăciun, Patrick a trecut doar trei lucruri. Își dorește ca cei din armată să-l găsească pe tatăl său. Își dorește să plece din casa bunicului său. Și își mai dorește soldatul de lemn, prăfuit, din podul bunicului - un obiect pe care îi este interzis să-l atingă. 

Romanul "Darul neterminat", a cărui acțiune se desfășoară în luna decembrie a anului 1943, este povestea captivantă a unei familii ce are nevoie de iertare. Cu farmecul său simplu, cartea ne amintește despre lucrurile mici care au puterea de a schimba dramatic inima unui om - rugăciunile unui băiețel, o cutie de pantofi plină cu scrisori de dragoste, chiar și un soldat sculptat doar pe jumătate și demult uitat. O povestire nostalgică despre împăcare ce vă va atinge inima! 

Un roman pe care merită să-l aveți în bibliotecă! Cartea lui Dan Walsh este o povestire emoționantă despre răscumpărare și iertare. Nu am putut să o mai las din mână și m-a făcut să plâng, ceea ce nu e tocmai ușor." (Colleen Coble, autoarea cărții Rock Harbor și a seriei Lonestar).

Cateva cuvinte despre carte:

Un roman emotionant in care personaj principal este Patrick, un baietel de 7 ani care, din nefericire, isi pierde mama intr-un tragic accident de masina. Cand cei de la asistenta sociala, domnisoara Katherine Townsend, mai exact, il duce pe Patrick in casa bunicului - tatal tatalui sau, Ian Collins, pe numele sau - el nu stie ceea cine va urma sa intalneasca, pentru ca, dupa cum e descris si in carte, nu a avut aproape deloc tangenta cu bunicii inainte de nefericitul eveniment.

In timp ce tatal sau - Shawn Collins - este in armata, fiind pilot, Patrick asteapta cu nerabdare ziua in care va veni sa il ia din casa bunicului.

Datorita incapatanarii, arogantei si rautatii de care Ian Collins da dovada, il lasa pe baietel cu un gust amar...el gaseste puterea de a ramane calm, de a nu se speria de furia bunicului, in fotografia cu parintii sai care o aseaza in camera in care el era "cazat", simtind de multe ori cum cei doi - parintii lui - ii dau sfaturi.

Atunci cand Patrick gaseste in podul casei bunicului un soldat din lemn sculptat doar pe jumatate, stie exact ca acesta e lucrul pe care si-l doreste de Craciun, pe langa dorinta de a pleca din casa bunicului. Fiecare tentativa de a-i cere bunicului soldatul de lemn, s-a terminat cu nervi intinsi la maxim din partea lui Ian Collins, insa ultima data cand era gata sa "incheie o afacere cu el", sa ii dea chiar banii de buzunar pe care ii facuse din curatatul zapezii, cei 5 dolari, s-a terminat cu fuga lui Patrick pe strazile inghetate ale orasului. In incercarea de a gasi un telefon public pentru a lua legatura cu cea care ii devenise o prietena baietelului, domnisoara Townsend, ajunge sa adoarma intr-un colt acoperit de cartoane, aproape inghetat. Era o noapte foarte racoroasa, viscol, zapada ce acoperea strada vazand cu ochii. Insa Ezra Jeffries, care cauta prin tomberoane cate ceva "de-ale gurii" auzi scancetele care veneau de sub cartoane, il lua pe Patrick in brate si il duse la el acasa, iar  familia "de culoare" s-a ingrijit de el cum putu mai bine. Dupa cateva ore de somn, isi reveni si se uita buimacit in jur.

Intre timp, in casa lui Ian Collins, care deja se simti vinovat pentru tratamentul acordat nepotului sau, politia facea promisiuni ca il va gasi pe micutul fugar viu si nevatamat, cu toate ca daca adormise pe undeva pe strada, parea cam imposibil de a fi gasit in viata, insa promisiunea recompensei de 5 mii de dolari a bunicului lui Patrick, ii facea pe politisti sa priveasca numai partea pozitiva.
...

Mai multe detalii le poti afla in carte. Merita citita. Are in ea cam de toate.

30 martie 2018

Daruire (si) in incercare

Urmatoarea intamplare este o intamplare adevarata.

      Se spune ca in urma cu mai multi ani, inainte ca "google translate" sau "Biblia online" sa apara, un om si-a daruit toata viata lui Dumnezeu, si-a pus in folosul Sau toata priceperea pe care el o avea, asa cum si noi ar trebui sa facem. Nu stia sa faca multe, insa cunostea destul de bine o anumita limba dintr-o tara din Asia. Dupa ce facuse lui Dumnezeu aceasta promisiune, si anume ca va face tot ceea ce El ii va cere, a primit urmatoarea revelatie din partea Domnului: Oamenii din tara a carei limbi el o cunostea, nu aveau o Biblie tradusa in limba respectiva, ce ar fi sa se apuce sa traduca fiecare carte, capitol, verset, cuvant din limba engleza, astfel sa ajute pe oamenii care vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Zis si facut, s-a apucat de tradus Biblia, a lucrat cu dragoste, a tradus fiecare cuvant si l-a asternut pe hartii, l-a scris de mana. A lucrat in jur de 30 de ani la aceasta traducere. Totul era bine pus la punct. Singurele hartii pe care a scris Biblia insa a tinut-o intr-o biblioteca pe care el o avea, pentru ca in vremea respectiva nu existau imprimante si xerox-uri. Intr-o dimineata, pe cand a ajuns aproape de cladirea in care se afla si biblioteca sa, a vazut flacari iesind din incaperea in care el isi tinea cartile. Un incendiu a cuprins si a ars tot ce a stat in cale. Gandul nu i-a zburat la alte carti, insa si-a pus mainile in cap cand s-a gandit la cei aproape 30 de ani pe care el i-a petrecut incercand sa faca ceea ce credea el ca trebuia facut, fiecare pagina scrisa de mana, cu stiloul. In acel moment a cazut in genunchi cuprins de dezamagire. "30 de ani, Doamne, 30 de ani de munca, daruire si dragoste..." au fost singurele cuvinte pe care el a reusit sa le spuna printre lacrimi. A stat putin acolo in fata cladirii, cu fata in palme, privind cum pompierii incercau sa stinga focul ce ii cuprinsese biblioteca...ceea ce nu a fost distrus de foc, a fost distrus de apa pe care pompierii au aruncat-o peste flacari. Dar, stand acolo jos, si-a adus aminte de promisiunea pe care el o facuse lui Dumnezeu in urma cu multi ani...a promis atunci ca va sta la dispozitia lui Dumnezeu si in incercare...s-a ridicat in picioare, s-a uitat in sus si a zis: "Doamne, ma voi apuca din nou de tradus Biblia, si daca si de data asta voi pierde tot, voi incepe iar si iar...".
      Dupa acel incendiu, a inceput iar sa traduca Biblia, au trecut aproape 20 de ani de data aceasta, insa a reusit sa o traduca pe toata. Datorita acelui om, care s-a ridicat atunci cand si-a vazut munca de 30 de ani mistuita de foc, s-au intors la Dumnezeu mii de oameni din Asia.

Acum iti pun o intrebare, care e lucrul la care te pricepi cel mai bine si cat timp il pui in folosul lui Dumnezeu? Cei mai multi dintre noi lucram pentru Domnul un an, doi, cinci si nu vedem niciun rezultat, dupa care renuntam, incercand sa dam vina pe cei carora nu le place munca noastra, inainte de a ne gandi ca in acea munca poate nu e suficienta daruire, suficienta dragoste sau e prea multa ingamfare...

24 martie 2018

Buna dimineata soare!

"Un cercetator spune ca a aflat prin centrul Africii niste triburi salbatice cu credinte si obiceiuri foarte ciudate. Intre altele - spune cercetatorul - am vazut cum dimineata, la rasaritul soarelui, seful unui trib se ridica pe o inaltime si salutand rasaritul soarelui, zicea: Buna dimineata soare! Pe ziua de azi, iata calea ce trebuie s-o faci: te vei ridica in sus, vei apuca la stanga, apoi la dreapta si diseara te vei cobori acolo... (aratand cu degetul). In nepriceperea lor, seful si tribul isi inchipuiau ca soarele merge dupa sfatul si aratarea lor. Inapoiati oameni! Insa eu ma gandesc: oare nu tot cam asa sunt si unii invatati si filozofi de pe la noi, care isi inchipuie ca lumea merge dupa legile si teoriile lor?" Intamplarea pe care tocmai ai citit-o am gasit-o in cartea scrisa de Iosif Trifa - 600 de istorioare religioase. 

Este o intamplare, oarecum, comica, insa daca ne gandim mai bine, uneori chiar se intampla sa credem ca Dumnezeu trebuie sa faca exact asa cum noi "poruncim" prin rugaciunile noastre. Daca pana acum, spunea cineva, aveam grija pana si cum mergeam pe strada, in ziua de azi prea putini mai fac lucruri care se pot numi bune. Poruncim lui Dumnezeu ce sa ne dea, si cand sa ne dea, fara sa ne intrebam daca e bine sa avem lucrul respectiv. 

Nebunia lumii in care traim e atat de mare incat ne jucam de-a "Dumnezeu". Citeam un articol in care era scris despre aceasta "joaca de-a creatorii" in care oamenii de stiinta incearca sa dovedeasca, prin tot felul de mijloace (incercand sa "fabrice" caini, plane si alte lucruri din nimic), cheltuind miliarde si miliarde de dolari, ca de fapt lumea nu a fost facuta de Dumnezeu ci a aparut in urma unui "accident" care a avut loc in urma cu cateva milioane de ani. 

Uitam ca de fapt noi suntem cei care ar trebui sa cadem cu fata la pamant inaintea Aceluia care are tot universul in maini. Am ajuns pana acolo incat, daca Dumnezeu nu ne raspunde la rugaciune, avem dreptul sa fim "suparati" din acest motiv, uitand ca daca Dumnezeu si-ar intoarce privile de la noi, am fi spulberati, nu suntem decat "un abur care apare putin si apoi dispare". 

Nu demult, am citit un anunt cum ca Stephen Hawking, unul din cei mai mari fizicieni ai lumii contemporante, a murit. Cu toate ca era paralizat, el sustinea din rasputeri ca Dumnezeu nu exista...toata treaba cu facerea lumii e doar un mit si ca el in toata viata lui a incercat sa demonstreze lucrul asta, pe langa altele. Acum, stau si ma gandesc la ce viata a dus el: era foarte renumit, a descoperit multe lucruri interesante din domeniul fizicii, a incercat sa demonstreze ca lumea a aparut dintr-o intamplare, insa un lucru nu l-a putut face, nu a putut sa demonstreze ca Dumnezeu nu exista.

Inchei cu o intamplare pe care am auzit-o de mai multe ori si care dovedeste ca lucrurile marunte pot schimba gandirea unora. Nu trebuie sa fi un fizician renumit, un profesor la nu stiu ce facultati mari, sau un predicator foarte cunoscut, trebuie doar sa accepti ca Dumnezeu lucreaza dupa cum vrea El: Se spune ca o tanara vroia sa isi duca bunicul  cu ea la adunare. Stia ca in acea seara de evanghelizare va veni un predicator foarte bun, unul renumit si spera ca si bunicul ei sa se intoarca cu fata inspre Dumnezeu. Dupa cateva discutii, in cele din urma, bunicul a acceptat. Ajunsi in holul Bisericii, tanara l-a luat pe bunicul ei de mana si au mers pana in fata, unde s-au asezat amandoi, asteptand sa inceapa programul. A asteptat cateva minute, uitandu-se in spate sa vada cand vin cei care trebuiau sa predice in acea seara, predicatorul acela "mare" care, spera ea, ii va schimba inima bunicului ei, dar nu a vazut pe nimeni, nici macar pe pastorul Bisericii...in schimb, s-a ridicat si s-a indreptat inspre amvon un batranel simplu, care, ajuns in fata, a deschis Biblia si a inceput sa citeasca despre cum primii oameni din scriptura, au trait si au murit, Adam a trait si pe urma a murit, la fel si cu Avraam, Iosif, etc. Tanara, auzind "predica" batranelului, si-a pus mainile in cap, gandindu-se ca nu trebuia sa il aduca azi pe Bunicul ei. Insa la sfarsitul "cuvantarii" acelui batran, bunicul tinerei s-a ridicat si a mers in fata spunand ca vrea si el sa Il urmeze pe Dumnezeu, lasand-o pe nepoata lui cu gura cascata. La sfarsit, pe drumul spre casa, fata l-a intrebat pe bunic, de ce a luat aceasta decizie, nici macar nu a fost un program foarte reusit? El a spus ca dupa cele auzite si-a dat seama ca toata lumea moare, si ca el e batran si nu mai are mult...

Asadar, daca vrei sa fi pe plac lui Dumnezeu si de ajutor altora, nu te gandi ca trebuie sa fii cineva mare, trebuie sa fi un om simplu care isi cunoaste locul. 
Cand te rogi, roaga-te, nu porunci lui Dumnezeu.
Nu crede ca daca folosesti cuvinte "pompoase" vei primi mai mult decat unul care spune doua-trei cuvinte, dar le spune din inima.

18 martie 2018

Tu cum iti imparti timpul?

Ascultam un mesaj al fratelui Simon Vlasin intitulat: "Mai avem noi nevoie de pocainta?" (il poti asculta si tu apasand pe titlul anterior) in care a folosit o fraza care m-a pus pe ganduri: "sunt multi parinti care, in timp ce stau cu ochii in televizoare, nu stiu ca pruncii lor merg in iad...". Acum mai adaug ceva pe langa cele spuse de fratele Simon: In timp ce unii sunt "obsedati" de selfie-uri si isi posteaza toata viata pe facebook sau instagram, in timp ce sunt "robiti" de tehnlogie si absorbiti de cum arata, atatia oameni din jurul lor merg inspre iad, unii pornesc chiar de langa noi... nu sunt in masura sa invat pe nimeni cum ar trebui sa isi imparta timpul, sau cum sa isi petreaca "timpul liber", insa cred ca de cele mai multe ori nu valorificam atat cat ar trebui momentele ce le traim acum. 

Viata trece si ne vom trezi la sfarsit de drum ca nu ne-am facut timp pentru a face altceva decat sa stam cu capul in telefoane, sa facem si sa refacem aceleasi poze mereu, fara sa ne uitam ca pe langa noi trec atatea momente frumoase, cu care nu ne vom mai intalni niciodata, pot trece pe langa noi oameni care au nevoie de ajutor dar noi suntem atat de "concentrati" sa postam la fiecare poza "citate crestine despre iubire" incat uitam sa iubim, suntem atat captati de ceea ce internetul ne ofera incat uitam sa ne gandim la realitatea in care traim. 

As vrea sa te indemn ca acum, cand ai 20, 40, 70 de ani sa te gandesti la cum iti traiesti viata, cu telefonul in mana, asteptand viitorul sau cu capul ridicat, traind prezentul? Ziua de maine e un mister iar cea de ieri e istorie. Traieste azi si acorda-i timpul tau lui Dumnezeu, El te va invata sa il imparti corect.

Ca un exemplu la ceea ce am spus mai sus,  as vrea sa scriu despre un anumit studiu facut in urma cu cativa ani care spun adevarul dureros despre noi. Rezultatul acestui studiu este urmatorul:

In medie, un om traieste aproximativ 70-80 de ani. In toti acesti ani, el isi imparte timpul in diferite etape. In cele ce urmeaza am sa scriu despre cele cateva moduri pe care cei care au facut studiul respectiv le-au dat ca exemple:
Sondajul urmator a fost facut in urma cu mai multi ani, de atunci s-au mai schimbat unele cifre:
- Petrecem in jur de 40 de minute pe zi la telefon (asta era in trecut, acum suntem mult mai multe ore cu telefonul in mana decat atunci); asta insemnand 20 de ore pe luna; 10 zile pe an; 2 ani din viata.
- Petrecem in jur de o ora pe zi in baie; asta insemnand 30 de ore pe luna; 15 zile pe an; 3 ani din viata.
- Petrecem in jur de 26 de minute pe zi imbracandu-ne, adica 13 ore pe luna; 7 zile pe an; Un an din viata.
- Petrecem in jur de 3 ore pe zi la TV; adica 90 de ore pe luna; 45 de zile pe an; 9 ani din viata.
- Petrecem in jur de 5 ore pe zi la calculator; adica 150 de ore pe luna; 75 de zile pe an; 15 ani din viata.
Iar acum urmeaza adevarul crud despre noi, cei care ne numim crestini si urmasi ai lui Hristos:
- Petrecem mai putin de 10 minute pe zi in prezenta lui Dumnezeu; adica mai putin de 60 de ore pe luna; mai putin de 3 zile pe an; mai putin de 7 luni din viata.
Tu cat timp acorzi Aceluia care a creeat timpul, Aceluia pentru care o secunda e ca si o mie de ani si o mie de ani sunt ca o secunda...?

Repet, acest sondaj doar "aproximeaza" rezultatele, daca tu te consideri in cealalta "tabara", a celor corecti, Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Acum la incheiere as vrea sa iti las un alt mesaj pe care l-am primit pe telefon:

"Daca vrei sa stii cat valoreaza:
…Un an - intreaba un student care a repetat un an de studiu.
... O luna - intreaba o mama care a nascut un copil cu o luna mai devreme.
…O saptamana - intreaba un editor al unui ziar saptamanal.
…O ora - intreaba doi indragostiti care asteapta sa se intalneasca.
…Un minut - intreaba pe cineva care tocmai a pierdut trenul.
…O secunda - intreaba un sofer care a reusitsa sa evite un accident.
…O sutime - intreaba un atlet care a obtinut medalia de argint la Olimpiada.
Pretuieste fiecare moment! Aminteste-ti ca timpul nu asteapta!"

17 martie 2018

Nick Vujicic - Viata fara membre


Nicholas James Vujicic s-a nascut pe 4 decembrie 1982 in Melborne Australia. Astazi este recunoscut ca cel mai deosebit predicator si vorbitor motivational. Pana sa ajunga in aceasta postura, Nick Vujicic a traversat momente dificile incepand din copilarie. El s-a nascut cu o afectiune rara numita tetra-amelia caracterizata prin absenta celor patru membre, in schimb insa beneficiind de un piciorus cu ajutorul caruia scrie, inoata si tasteaza. Nu a existat vreun motiv medical pentru care s-a nascut in acest fel, dar cu toate acestea, parintii incercau sa pastreze situatia sub puterea calmului, oferindu-i posibilitatea lui Nick sa traiasca la cote maxime. La varsta de 8 ani, depresia a inceput sa incolteasca astfel incat, Nick nu vedea nicio speranta pentru viata lui, iar la 10 ani el a incercat chiar sa se sinucida. La varsta de 13 ani, Nick s-a ranit la picior, moment in care a decis sa se concentreze inspre multitudinea abilitatilor, nu a dezabilitatilor. Atunci cand Nick avea 14 ani, parintii au decis sa se mute in SUA, iar la 15 anii, Nick si-a dedicat viata lui Isus- moment care i-a deschis o poarta inspre o noua calatorie. Mai tarziu, dupa ce a primit un sfat din partea unui administrator al scolii, Nick a inceput sa vorbeasca in diferite scoli despre credinta si biruinta. Primele lui conferinte le-a sustinut in fata unor studenti, iar rezultatele discursului sau l-a motivat sa calatoreasca peste tot prin lume si sa incurajeze oamenii sa-L urmeze pe Isus. La varsta de 17 ani, Nick si-a acceptat handicapul si a inceput propria organizatie non-profit Viata fara membre (Life without limbs).

Fiind constient de nevoia de iubire si de speranta a oamenilor, Nick Vujicic a sustinut multe conferinte si a vorbit la multe intruniri. Scopul sau este de a incuraja tinerii sa-si depaseasca propriile greutati si provocari si ii indeamna sa se concentreze asupra scopului si a traiectoriei vietii pentru a trai o viata buna. Chiar daca situatia fizica l-a determinat sa nu mai creada ca intr-o zi se va casatori, in 2008 Nick Vujicic si-a intalnit printesa Kanae Miyahara impreuna cu care si-a intemeiat o familie.

Dumnezeu a binecuvantat familia lor si le-a daruit diu copilasi care pot sa beneficieze din plin de dragostea parinteasca. Chiar daca Nick ar putea sa isi petreaca viata izolare si in deznadeje, el alege sa fie diferit si prin modul de a se raporta la viata. Astfel ca printre multe altele activitati pe care le desfasoara zilnic, Nick Vujicic si-a dedicat o parte a timpului scriind carti prin care poate sa incurajeze pe orice cititor. Cartile traduse pana acum in limba romana sunt: Viata fara limite si De neoprit.

"Dumnezeu ma iubeste, nu pentru ce as putea sa fac pentru El ci pentru ceea ce fac..." Mai jos poti asculta un scurt mesaj despre cine este si ce face pentru a incuraja pe altii.

16 martie 2018

Crucea si pumnalul - David Wilkerson

"Crucea si pumnalul" este autobiografia remarcabila a pastorului de la tara, David Wilkerson, un om inspirat de credinta, care a facut o minune dupa alta in recuperarea tinerilor dependenti de droguri din orasul New York. Conflictul stravechi dintre bine si rau este dramatizat aici in relatarea vietii lui David Wilkerson, care, in 1958, a fost indemnat de Duhul Sfant sa incerce sa ajute sapte tineri condamnati in orasul New York pentru uciderea lui Michael Farmer, un baiat olog. Acum, cei sapte sunt in inchisoare si David nu-i mai poate ajuta, insa eforturile sale au dus la aparitia miscarii Teen Challenge, care a salvat mii de tineri si tinere de la crima si dependenta de alcool si droguri.

Cartea aceasta s-a vandut in peste 15 milioane de exemplare si a fost tradusa in peste 35 de limbi. De asemenea, continuarea lucrarii lui David Wilkerson este descrisa in cartea "Crucea este inca mai tare decat pumnalul."

In 1969, Crucea si pumnalul a fost ecranizata, filmul purtand acelasi nume, iar Pat Boone a jucat rolul lui David Wilkerson si Erik Estrada pe cel al lui Nicky Cruz, unul dintre conducatorii unei bande de tineri, a carui viata a fost transformata in mod dramatic de catre Hristos. De atunci si pana astazi World Film Crusade estimeaza ca filmul a fost vazut de vreo 50 milioane de oameni din 150 de tari in peste 30 de limbi. Acesta este unul dintre cele mai vizionate filme din lume si a atras milioane de oameni la Hristos.

04 martie 2018

James Hudson Taylor

21 Mai 1832 – 3 Iunie1905
Dumnezeu l-a folosit pe James Hudson Taylor, întemeietor şi conducător al Misiunii Centrale din China (China-Inland-Mission, CIM) într-un mod unic, înainte de toate spre deschiderea Chinei interioare pentru mesajul lui Isus Cristos. Când Hudson Taylor a fost chemat acasă la Domnul în 1905, şi Hunan ca ultima din cele optsprezece provincii, se deschisese pentru lucrarea misionară. 

Hudson Taylor s-a născut la 21 mai 1832 în Barnsley, Anglia, ca fiu al unui farmacist. În vârstă de aproape şaptesprezece ani s-a convertit la citirea unui tractat, în timp ce mama lui, plecată la odihnă în depărtare, se ruga pentru el. Tânărul s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu fără rezerve. „Atunci du-te pentru Mine în China!" suna însărcinarea lui Dumnezeu. Deşi până atunci nu ştiuse nimic despre această ţară, a dat urmare acestei chemări şi a plecat în 1853 din însărcinarea unei societăţi misionare de abia întemeiate. Trei ani mai târziu s-a despărţit de această misiune, înainte de toate pentru că aceasta nu şi-a păstrat principiul de a nu face datorii, ci din contră, se încărcase de datorii. 

Din această pricină a rezultat aproape inevitabil pentru Taylor necesitatea de a înfiinţa o societate misionară proprie, ai cărei membri erau de acord să nu ceară în nici o situaţie bani de la oameni, ci să se bazeze numai pe promisiunile şi ajutorul lui Dumnezeu. 

Dumnezeu a binecuvântat munca acestui bărbat care a lucrat pentru Domnul lui fără odihnă, mânat de o dragoste arzătoare pentru chinezi. Prin credinţă el a lansat o chemare pentru conlucrare şi a găsit pretutindeni ascultare, mai întâi în Marea Britanie, apoi şi în celelalte ţări din Europa, în America, în Australia, în Noua Zeelandă. Peste tot s-au înfiinţat filiale şi cercuri de prieteni ai CIM. 

În anul 1858 Taylor s-a căsătorit pentru prima oară. Cu soţia lui Maria a avut o căsnicie foarte fericită, binecuvântată cu cinci copii. Dar suferinţa nu a lipsit. Doi copii au murit de timpuriu, iar în 1870 şi soţia lui. 

Cu Jennie Faulding, o misionară, Taylor s-a căsătorit a doua oară. Şi ea i-a fost un ajutor preţios în lucrarea care se extindea tot mai mult. 

Era multă bucurie în lucrarea misionară; dar neîntrerupt au fost şi greutăţi, încercări, vremuri de necaz. Cea mai grea încercare a credinţei a trăit-o bărbatul îmbătrânit, cu sănătatea complet dărâmată în timpul răscoalei boxerilor din anul 1900, când soseau zilnic noi veşti despre ucidere şi distrugere. CIM a pierdut în aceste luni 58 de misionari şi 28 de copii. 

Încă în acest an Taylor şi-a hotărât succesorul. În 1902 D. E. Hoste a preluat întreaga povară a postului. 

În 1903 soţia lui, Jennie, a plecat la Domnul. A fost ultima pierdere personală a lui Taylor. Totuşi sănătatea lui s-a îmbunătăţit încă o dată într-atât încât în primăvara anului 1905 a îndrăznit să călătorească o ultimă oară spre China, însoţit de fiul şi nora lui. În călătoria de vizită Taylor a fost primit în fiecare staţiune cu cea mai mare dragoste şi respect. A mai trăit împlinirea îndelung nutritei lui dorinţe de a face cunoştinţă cu provincia Hunan. Aici, în capitala Changsha, în mod neaşteptat, Dumnezeu l-a dus acasă în 3 iunie 1905. 

O viaţă grea, extrem de bogată în lipsuri, dar nesfârşit de plină cu binecuvântare şi bucurie, îşi găsise pământescul sfârşit. Să ascultăm încă două mărturii de la contemporani. 

Un misionar, care a lucrat strâns împreună cu Taylor mulţi ani, a scris: „Viaţa lui putea suporta o încercare. În ea nu era nimic întunecat sau ascuns. Cu un om ca el te puteai apuca de orice lucru. N-am întâlnit niciodată pe cineva care să fie mai consecvent - şi eu l-am cunoscut şi l-am observat ani de zile. El umbla înaintea lui Dumnezeu, de aceea viaţa lui era o lumină. Zi şi noapte, literal în fiecare ceas era gata de ajutor. Stăpânirea lui de sine şi sfinţenia lăuntrică erau unice, asta o simţeam toţi". 

Un tânăr candidat misionar a relatat despre o oră de rugăciune pe care a ţinut-o H. Taylor în Londra: „Înfăţişarea lui nu m-a impresionat. Statura lui era subţire şi avea o voce blajină. Ca şi cei mai mulţi tineri credeam că puterea e legată de sonoritate şi că o personalitate de conducător trebuie să impresioneze şi fizic. Dar când el a spus: „Să ne rugăm” şi a rostit rugăciunea de început, părerea mea s-a schimbat complet. Încă nu auzisem pe cineva rugându-se aşa. Era în ea o simplitate, o fineţe, o îndrăzneală, o putere care copleşea şi lăsa să se vadă clar că Dumnezeu îl primise în cercul intim al prietenilor Săi... O asemenea rugăciune era în mod vădit rezultatul lungii lui rămâneri în locul ascuns din preajma lui Dumnezeu"
Articol preluat de AICI

02 martie 2018

Ce-i viata ta?



Versuri care ar trebui sa ne puna pe ganduri, sa ne faca sa ne gandim mai mult la ceea ce facem sau spunem, pentru ca odata ce am spus sau facut un lucru, va ramane pentru totdeauna scris in cartea vietii noastre, iar la urma am vrea sa dam timpul inapoi sa reparam ce am facut, insa va fi tarziu. Fiecare fila din cartea  careia noi ii suntem autori si la care adaugam in fiecare zi cate o pagina, o lasam in urma si incepem una noua, insa acea pagina pe care am scris-o nu o vom mai putea schimba niciodata. Fa ca aceasta carte a ta sa fie una frumoasa, pe care ceilalti, cand o citesc, sa aiba de spus vorbe frumoase si nu sa o critice. 

"Ce-i viața ta? E o peniță
Cu care-i scris mereu pe-un drum
Și-apoi la ultima portiță
Ce-ai scris pe-a drumului tăbliță,
Nu se mai șterge nicidecum!

Și vorbe-n vânt și fapte rele
Se scriu pe veci ca-ntr-un album
Păzit e scrisul tău de stele,
De-ai pune mări întregi să spele,
Nu se mai șterge nicidecum!

Să nu te minți că-n veșnicie
Trecutul de preface-n scrum!
Căci Dumnezeu stă mărturie
Și tot ce-n fața Lui se scrie,
Nu se mai șterge nicidecum!

În ceasul greu de judecată,
Îți vei citi întregul drum
Și-i izbucni în plâns deodată;
Dar nici o slovă-nlăcrimată,
Nu se mai șterge nicidecum!

Nu poate șterge decât sânge
Și sânge sfânt, dar nu oricum.
Ce înger trupul și-l va frânge,
Și-astfel, ce-ai scris, oricât ai plânge,
Nu se mai șterge nicidecum!

Azi adu-ți vina ta și greșul
Hristos îți șterge-al vieții drum
Cum trece pe nisip vârtejul.
Dar dacă azi nu prinzi prilejul,
Nu se mai șterge nicidecum!

Isus, pe lemn, răbdă arșița!
El este prețul tău acum!
Te face alb ca lămâița
Și tot ce-a scris, pe drum, penița
Nu mai rămâne nicidecum!"
(Costache Ioanid)

01 martie 2018

Marius Gorcea

27 decembrie 1970 - 26 decembrie 2003
Marius Gorcea s-a nascut in Cluj Napoca la data de 27 decembrie 1970. S-a nascut intr-o familie de credinciosi penticostali, fiind al doilea copil al familiei Gorcea. S-ar putea spune ca a facut parte dintr-o familie de oameni muncitori, o familie echilibrata. Tatal lui, Ioan Gorcea, era angajat ca mecanic la CFR, era clujean, a crescut si a trait in Someseni - pe atunci o comuna situata la 1 km de Cluj Napoca. Mama, Voichita Gorcea, era din Maramures, iar dupa casatorie a lucrat mult timp ca maistru tehnician in agricultura.

Marius Gorcea a copilarit pana la 5 ani in Cluj Napoca. Pe cand avea 5 ani, tatal lui a decedat datorita unor probleme pe care le avea cu inima. Din acest moment, in copilaria lui Marius si a celorlalti doi frati, Sorin si Gabi, au intervenit schimbari importante. In primul rand, la mai bine de un an dupa tragicul eveniment, Voichita Gorcea s-a recasatorit cu Vasile Vanciu si s-a mutat in Ulmeni, Maramures. In aceasta localitate a trait si a locuit Marius pana la la varsta de 20 de ani. Tot aici a absolvit si scoala. Pe cand avea 14 ani, Marius a avut posibilitatea de a cunoaste un grup de tineri din Baia Mare – de care s-a legat foarte mult. Impreuna cu acest grup, Marius a inceput sa mearga in misiune. Liderul grupului de tineri era Iosif Purcar. Pe cand avea 16 ani, Marius a inceput sa invete sa cante la chitara, iar acest fapt l-a entuziasmat mai mult in lucrare. Acesta a fost si momentul in care a realizat primele compozitii, respectiv, pe cand avea 17 ani a compus primele 2 cantari. Mai tarziu, avea sa declare ca persoana care l-a incurajat si motivat pentru misiune a fost mama sa. Voichita Gorcea a avut un rol aparte in formarea lui Marius pentru misionariat.

Pe data de 27 noiembrie 1990, Marius a plecat definitiv impreuna cu Gabriel Gorcea, fratele lui, in Canada. In aceste imprejurari, Marius, impreuna cu Gabriel, a inceput sa dezvolte o viziune mai mare si mai concreta pentru Romania. 
Ideile misionare s-au concretizat, printre altele, in infiintarea formatiei muzicale SPERANTA. In 1993, a fost lansat primul album al grupului SPERANTA. Toate compozitiile prezente pe acest album i-au apartinut lui Marius Gorcea. Aceasta a fost prilejul care a permis in 1994 organizarea primului turneu misionar in Romania. De fapt, primul turneu organizat in Romania a fost bazat pe caritate, in Romania fiind adus un container de 2 tone incarcat cu ajutoare. Acest ajutor a fost posibil datorita sprijinului acordat de bisericile romane din Canada si USA, iar transportul a fost platit din fondurile rezultate in urma vanzarilor realizate la primul album.

Cu ocazia primului turneu in Romania, SPERANTA a organizat actiunile de evanghelizare mai mult spontan, majoritatea intalnirilor avand loc in aer liber. In momentul in care s-au intors in Canada, in mintea lui Marius si Gabriel Gorcea mai rasuna inca vocea oamenilor care ii intrebau daca si cand se vor mai intoarce inapoi... Acest moment a fost decisiv pentru viziunea lui Marius cu privire la urmatoarele turnee. Alaturi de Gabriel, in 1994 au pus bazele studioului SPERANTA, iar ulterior au dezvoltat o importanta activitate in domeniul muzicii crestine romanesti. Scopul si obiectivele studioului nu au vizat interese comerciale. STUDIO SPERANTA a fost infiintat in mod special pentru a sustine lucrarea de misiune din Romania. Fondurile obtinute din vanzarea albumelor erau destinate sustinerii proiectelor misionare.

In 1995, cu ocazia unui turneu in Australia, Marius Gorcea a cunoscut-o pe Marcela – cea care urma sa-i devina sotie 2 ani mai tarziu. In 14 decembrie 1997, Marius si Marcela s-au casatorit, iar din acest moment, Marius Gorcea a locuit in Australia. Tot din 1997, Marius Gorcea a avut certitudinea ca este chemat sa lucreze pentru Romania si, in mod special, pentru mantuirea romanilor. A devenit tot mai sigur de misiunea care i-a fost incredintata, iar in cursul turneelor ulterioare, a cautat sa se axeze pe ajutorarea familiilor nevoiase din Romania, insa mai ales pe mantuirea romanilor. 

Viata lui a fost, prin urmare, impartita intre responsabilitatile de familie si responsabilitatile din misiune. In fiecare an, lucra 6 luni pentru a asigura o sursa de venit familiei, iar 6 luni se afla impreuna cu Marcela, Gabriel si Genoveva Gorcea in misiune – fie in diaspora romana pentru a strange fondurile necesare pentru evanghelizare si ajutorare, fie in Romania cu ocazia turneelor misionare.

In intervalul 1994-2003, SPERANTA a fost implicata in turnee derulate in 30 de tari. Viziunea lui Marius Gorcea in lucrare a vizat impactul mesajelor transmise prin muzica crestina, dar si vestirea Evangheliei prin toata mijloacele favorabile. Marius a fost convins ca prin muzica, oamenii pot fi apropiati de Dumnezeu, iar prin Evanghelie, ei pot fi adusi in prezenta lui Dumnezeu.

Fundamentata pe aceasta viziune, MISIUNEA SPERANTA s-a dezvoltat avand sedii in Canada, Australia, USA si Romania. Mai mult, zeci de colaboratori din Europa s-au unit alaturi de SPERANTA in aceste proiecte misionare. In cei 10 ani de activitate, zeci de biserici din Romania au fost implicate in actiuni de evanghelizari pe stadioane, in sali de Cultura sau sali de Sport sau in aer liber, pur si simplu. 

La inceputul lunii decembrie 2003, Marius Gorcea medita la un proiect misionar diferit, orientat spre Africa. Intentiona ca impreuna cu o echipa formata din 10 persoane, in luna aprilie 2004 sa viziteze Namibia – o tara din Sud-Vestul Africii. In mijlocul triburilor existente inca in aceasta regiune, Marius Gorcea dorea sa duca Evanghelia si sa contribuie in mod direct la mantuirea acelor oameni. Din pacate, tragicul accident petrecut la data de 26 decembrie 2003 i-a curmat aceasta indrazneata viziune. Dumnezeu a apreciat ca Marius si-a incheiat lucrarea. Misiunea lui ramane, de asta data, in seama celor care i-au fost alaturi si l-au sustinut. SPERANTA va continua sa se implice mai departe pentru mantuirea oamenilor si glorificarea Celui care este Suveran.
Mai jos puteti urmari comemorarea lui Marius Gorcea.