Am sa raspund intrebarii din titlu, folosindu-ma de o alta intamplare pe care am auzit-o, nu cu foarte mult timp in urma si pe care as vrea sa o impartasesc cu tine. Nu e doar asta raspunsul la intrebarea "DE CE...?", dar e unul din raspunsuri.
Se spune ca un frate care isi pierduse familia intr-un accident de masina, se plimba prin oras de unul singur, ingandurat, pierdut, suparat, trist, punandu-si tot felul de intrebari: "
Doamne de ce nu m-ai luat pe mine in locul sotiei?!? Doamne chiar asa pacatos sa fi fost incat sa ma pedepsesti asa de rau?!?" si alte intrebari pe care le adresa suparat cu gândul ca Dumnezeu ii va citi gandurile. Mergând cu capul plecat si mainile in buzunar, a trecut, la un moment dat, pe langa doi barbati care loveau puternic intr-o piatra destul de mare, in fata unei Biserici. A trecut mai departe, neluând in seama cele vazute. Dupa cateva ore de tristete si amaraciune, fara sa isi dea seama, din nou trecu pe langa cei doi barbati, care inca loveau piatra cu ciocanele, dar fara sa se vada vre-o diferenta prea mare. "
Or fi nebuni...!" Se gandea omul nostru...si iar trecu mai departe. Inspre seara, dupa ce se hotari sa mearga acasa, merse pe acelasi drum. Spre surprinderea lui, oamenii erau tot acolo, tot langa piatra, lovind-o cu putere. "
Mai, astia chiar nu au toate tiglele pe casa..." spuse omul in batjocura. A hotarat totusi sa intre cu ei in vorba, sa intrebe despre e e vorba. A traversat strada si a mers la unul din ei care se oprise sa bea putina apa si l-a intrebat ce face aolo, ca de dimineata el, cu colegul sau, lovesc in aceeasi bucata de piatra, fara sa se vada vre-o diferenta. Atunci omul a zambit si a spus: "
da, lovim de dimineata in bucata asta de piatra aici, jos, ca maine va fi pusa acolo, sus, in varful Bisericii..." spuse muncitorul respectiv, aratand cu degetul un loc gol in turnul Bisericii, in fata careia erau. "
Si da, nu se prea vede diferenta, insa mai sunt si pietre mai dure care cu greu se lasa lucrate. Am incercat sa o slefuim, dar nicicum nu am reusit sa ii dam forma potrivita, pe care o dorim, asa ca am ales calea mai dura...ciocanul." Continua muncitorul, lasandu-l pe frate cu gura inclestata, simtind ca de fapt, asta e raspunsul lui Dumnezeu pentru el. Isi aduse aminte ca nu cu mult timp in urma, avusese un accident grav, dar a scapat nevatamat, insa el a continuat sa vorbeasca ce nu trebuie, a continuat sa pacatuiasca. Isi aduse aminte ca era cat pe ce, cu putin timp in urma, sa fie lovit de un tren, insa nu s-a pocait, Dumnezeu a incercat sa il avertizeze, insa el nu a ascultat, asa ca a ales calea mai PUTIN PLACUTA.
Acum te intreb, de ce, atunci când Dumnezeu iti vorbeste prin lucruri marunte, tu nu Il iei in serios, iar atunci când te loveste putin mai tare, murmuri? De ce nu iti deschizi ochii atunci când ai scapat de un accident, de ce nu iei in seama chemarea lui Dumnezeu inainte de a fi prea tarziu? Dumnezeu, de multe ori, ne trece prin incercari mai grele, nu ca sa ne arate ca El are putere asupra noastra, ci ca sa ne arate ca ne iubeste. E greu sa intelegi o iubire care iti ia pe cel drag de langa tine...dar si mai greu este ca Dumnezeu ne vorbeste in fiecare zi, iar noi stam nepasatori. Inceara sa intelegi ca El ne "loveste" aici jos, pentru ca intr-o zi sa ne potrivim acolo sus, nu mai murmura la cel mai mic greu. Multumeste ca a fost langa tine si ca te-a vazut pe tine vrednic sa treci pe acolo. Nu mai fi acel soi de piatra care trebuie tot timpul lovit ciocanul si dalta pentru a putea fi prelucrat.
