30 decembrie 2011

Cohan Georgiana - Cine canta ne-ncetat...

Cantecul pe care tocmai l-ai ascultat este un cantec care exprima ceea ce inseamna ca tu sa te gandesti doar la tine, lasand la o parte nevoile altora. Vreau ca in timp ce asculti cantecul sa te gandesti si la cei care, atunci cand tu stai in jurul bradului impodobit, care nu are nicio logica si niciun sens in seara in care Isus S-a nascut pe acest pamant intr-un grajd, fara brazi impodobiti in jurul Lui, la cei care nu au mancat poate de zile intregi. Gandeste-te cum ar fi, ca acea zi de nastere a ta sa o petreci la fel, fara niciun prieten alaturi, fara o mica petrecere, fara urari de bine pt tine...cum te-ai simtii? nu prea bine asa-i? Ei bine, acum gandeste-te ca asa se simte si Isus in aceasta perioada, uitam de El, uitam de ce sunt aceste sarbatori...nu ca sa ne distram noi, ci casa ne aducem aminte de ieslea in care Isus a venit umil in aceasta lume pt ca noi sa avem mantuire in dar...
Auditie placuta.
Dumnezeu sa te binecuvinteze Georgiana!

18 noiembrie 2011

Raspuns la intrebari inexistente



De-a lungul vietii oamenii isi pun o gramada de intrebari, dar la care adesea se intampla sa ramana fara un raspuns concret...ce este viata? De unde suntem? Incotro ne indreptam? Care este rostul nostru pe pamant? Am intalnit multe persoane care se intreaba urmatorul lucru: Ce anume se intampla cu sufletul nostru dupa ce murim? Sufletul este ceva care nu se vede, nu se simte, nimeni nu stie ce culoare, miros sau forma are el, dar cu toate acestea el este acela care va suferi pt ce facem noi acum, din cauza pacatelor trupurilor noastre, sufletul va suferi sau se va bucura intr-o zi cand vom ajunge acasa...
Ei bine titlul postarii se refera la cu totul altfel de intrebari, intrebari pe care poate nu ti le-ai pus niciodata, dar cu toate acestea au cele mai cautate raspunsuri.

Se spune ca odata, un tanar care era mai mereu cazut in depresie din cauza faptului ca se simtea singur si neinteles de nimeni a ales sa isi puna capat zilelor intr-un mod brusc. A planuit ca de ziua lui, care era peste doar cateva zile, sa le faca o "surpriza" macabra parintilor si prietenilor lui. A trimis invitatii tuturor prietenilor sai si a cautat modul cel mai sigur de a fi gasit mort de catre invitati. A gasit unul si a incercat sa il puna in aplicare, numai ca, pe langa acel gand, a venit si Dumnezeu care i-a vorbit foarte clar si tare, pe intelesul lui. I-a aratat niste imagini care l-au marcat profund pe tanar, fara sa isi puna niciodata intrebari de ce este "respins" de toata lumea a decis ca raspunsul ar fi ca nu este dorit, Dumnezeu a hotarat ca acest baiat ar fi o unealta in mana Sa, asa ca a decis sa ii arate toate aceste imagini. A vazut in fata ochilor lui toata povestea vietii sale, tot ce el nu vazuse niciodata, era in camera parintilor lui, in timp ce in viata reala el isi pregatea cumplita "surpriza". Parintii lui vorbeau despre el ca fiind cea mai mare binecuvantare pt ei, chiar daca de multe ori au recunoscut ca nu dialogau cu el pe cat ar fi trebuit. A ascultat mai departe si spusele parintilor lui l-au emotionat pana la lacrimi...a auzit cum spuneau despre planurile lor de a-i face o surpriza mare tanarului. A aflat in acea zi ca el era gata sa isi dea sufletul Diavolului tocmai pt ca nu a vrut sa intrebe pe nimeni...nu a vrut sa puna intrebari. A mers mai departe, dintr-o data se trezi in casa unui prieten care vorbea la telefon cu un coleg de clasa, cel mai bun prieten al tanarului, pe care el il "suspecta" de faptul ca ii e prieten doar ca sa spuna si altora despre viata lui, ca sa aiba motiv de a barfi. A ascultat mai departe ce vorbesc cei doi, si din nou a fost impresionat de parerea celor doi colegi, cu atat mai mult a celui mai bun prieten, singurul de altfel pe care il considera prieten. Vorbeau despre o surpriza pe care au planuit-o de mult timp, atat ei doi cat si ceilalti colegi de clasa, doreau sa il vada cu zambetul pe buze si mai increzator in sine...din nou s-a intristat cand si-a dat seama de faptul ca el e gata sa renunte la tot pt ca nu a vrut sa intrebe, s-a incapatanat. Mergand mai departe, si mai departe...a ajuns din nou, in camera lui vazandu-se cum isi pregatea "surpriza" a incercat sa strige, sa se opreasca, dar in zadar, nu putea fi auzit de nimeni...dintr-o data acest tanar se trezi din acel vis si s-a oprit putin punsandu-si intrebari. De ce sa fac asta? De ce ma vad atat de dat la o parte cand toata lumea e alaturi de mine, daca vreau sa fie cu mine? De ce resping pe toti? Atunci acest tanar si-a dat seama de faptul ca o simpla intrebare este cheia unei vieti traite din plin, cautarea unui raspuns este atat de necesar pt vietile noastre. Cea mai mica intrebare poate sa te salveze de la o tragedie atat de mare...

Ei bine, daca acest tanar nu a vrut sa isi puna intrebari tocmai pt ca s-a incapatanat sa creada ca poate primi un raspuns, tu poti sa faci ceva, poti sa intrebi pe cineva un lucru mic, care tu crezi ca iti este neclar. Stiai ca daca ai o intrebare la care esti doar 99.99% convins ca stii raspunsul tot mai ramane 00.01% sanse sa te inseli amarnic si toata viata ta, la sfarsit, sa fi fost traita in zadar? Stiai ca o intrebare precum DE CE? iti poate salva sufletul de la o suferinta vesnica? Stiai ca daca ai curajul sa intrebi poti sa fii salvat 100% de iad? (sa iti pui aceste intrebari dar sa si aplici in viata ta raspunsurile primite de la altii, dar cel mai mult din Cuvantul Domnului) Sunt atat de multe intrebari pe care nu le punem din simplul motiv ca CREDEM ca stim care este raspunsul, sunt intrebari pe care noi consideram ca nu este nevoie de a le pune, dar sunt atat de necesare? Stiai ca nimeni nu iti poate da un raspuns la o intrebare INEXISTENTA?

15 noiembrie 2011

Dumnezeu sau istoria

Spunea un frate intr-o predica: "In timp ce mergeam cu trenul inspre facultate, am intrat intr-un compartiment unde era un om mai invarsta decat mine, un barbat prezentabil, aranjat, cu diplomatul langa el...parea a fi profesor. Dupa cateva minute, acel barbat a intrat in vorba cu mine si m-a intrebat, unde mergi, tinere? eu i-am raspuns respectuos ca merg la facultate, sunt ultmul an...fiind foarte interesat de asta, m-a intrebat mai multe lucruri, iar ultimul lucru care m-a intrebat a fost urmatorul, la ce esti student? Eu i-am raspuns ca sunt student la teologie. Cand a auzit acest raspuns s-a uitat inspre mine si mi-a reprosat ca credea ca sunt un om mai serios...m-am uimit putin de reactia acelui profesor cand mi-a spus asta. Esti tanar, de ce ai ales sa crezi in ceva ce nu exista. Eu am incercat sa ii spun ca Dumnezeu exista ca a murit pt pacatele noastre, pt mine, pt el...si incercand sa ma "inchida" mi-a spus, cum spunem majoritatea dintre noi de multe ori cuiva care crede in Dumnezeu, DA' L-AI VAZUT? Atunci, plin de bucuria care imi inunda sufletul i-am raspuns, aratand cu degetul in sus, inspre ceruri, nu L-am vazut, dar I-am simtit mana cand nu am avut ce sa mananc, nu L-am vazut dar I-am simtit dragostea cand nimeni nu ma iubea...nu, nu L-am vazut, dar atunci cand am avut nevoie de ajutor, toti m-au parasit, dar El a fost singurul care a ramas alaturi de mine...nu L-am vazut...Profesorul nu a mai avut ce sa spuna...dupa un timp, l-am intrebat si eu...nu va suparati domnule, dumneavoastra sunteti profesor? Dandu-si un aer de persoana intelectuala mi-a raspuns ferm, DA...sunt profesor de istorie. Bun, i-am raspuns...Dumneavoastra credeti ca a existat Mihai Viteazul? Schitand un zambet a spus ca Da, crede ca exista Mihai Viteazul...un raspuns mai bun nici nu se putea...Dar l-ati vazut?, repetand exact situatia precedenta cand el mi-a spuslucrurile acelea despre Dumnezeu. Pai, nu l-am vazut, dar cred ca exista pt ca scrie istoria...Domnule, depsre Mihai Viteazul scrie Istoria, dar despre Dumnezeu scrie Biblia, Cuvantul Domnului...aceste cuvinte au fost ultimele dinainte ca el sa coboare..."
Vedeti, un om crede mai repede intr-un lucru despre care se vorbeste mai putin, care are o anumita influenta asupra vietii unora sau altora, dar despre Acela care ne-a creeat, si care scrie Biblia, se vorbeste atat de mult in toata lumea, nu doar intr-o anumita tara sau regiuni...si cu toate astea nu credem ca exista. De cate ori I-am vazut mana la lucru in viata noastra, poate daca azi de dimineata ai mers la robinet ai deschis robinetul si a curs apa fara sa o platesti (apa nu se plateste, doar curatarea apei), daca aseara ai avut un acoperis de-asupra capului, daca ai avut ce sa mananci tu si familia ta...crezi ca a fost Mihai Viteazul? A fost Vlad Tepes, sau stiu eu mai care? Nu, nu a fost el, a fost Dumnezeu care a spus ca va fi cu noi oriunde si oricand, chiar daca vei trece prin foc, flacara nu te va aprinde, daca vei trece prin ape, nu te va inghitii si raurile nu te vor ineca (vezi ISAIA 43:2) De ce avem mai mare incredere in altcineva decat in Dumnezeu? Ne este atat de greu sa recunoastem ca fara Dumnezeu nu suntem nimic, sau poate e incapatanarea...De multe ori am simtit cum Dumnezeu imi raspunde la gandurile mele, inainte de a le cere...Avem un Dumnezeu VIU si ADEVARAT...

13 noiembrie 2011

Cuvinte de la Dumnezeu

Dragul meu, poate nu stii cine sunt dar vreau sa iti spun ca Eu sunt acela care iti daruieste viata si te ajuta in clipele grele ale vietii. Iti spun aceste cuvinte pt ca sa vezi grija pe care ti-o port si iubirea care Mi-o manifest fata de tine in fiecare zi. Vreau sa te anunt inca odata ca Eu stiu totul despre tine, stiu ca astazi tu te-ai trezit de dimineata , stiu ca ai mers la scoala/servici, stiu ca...nu te-ai rugat, stiu ca nu Mi-ai multumit pt ca ti-am mai daruit inca o zi binecuvantata, ti-am dat acest har sa vezi inca o raza de lumina. M-am intristat mult cand am vazut ca ai trecut pe langa vecinul tau care a avut nevoie de o coaja de paine, te-ai gandit ca ajungi la servici si acolo iti vei pierde toata ziua, fara sa te gandesti la nimic altceva. As fi vrut sa mai vorbim in ultima perioada, sunt sigur ca ai avut si tu momente in care doreai sa fii singur, sa meditezi la viata ta, sa te uiti inapoi, sa vezi pasii tai de pe nisip, sa vezi acele locuri si urme care lipseau, nu pt ca nu ai fi trecut prin locurile acelea, ci pt ca Eu acolo te-am purtat pe bratele Mele. Stiu ca acum ai altceva de facut decat sa vorbesti cu Mine, ceva important pt tine, dar nu ceea ce e important cu adevarat. As vrea sa iti mai spun un lucru, dragul meu, un lucru care te va sensibiliza mai mult sau mai putin, dar e tristul adevar: Fiindca atat de mult am iubit lumea, incat am dat pe singurul Meu Fiu, ca oricine crede in El sa nu piara...dar din pacate nimeni nu mai crede asta. Se vorbeste atat de des despre moartea Fiului Meu pe care L-am iubit atat de mult incat deja te-ai obisnuit. S-au facut filme pe tema asta, dar vreau sa iti spun un lucru, nimeni nu Imi poate intelege durerea din Mine cand ma gandesc ca tocmai rodul Fiului Meu de pe calvar M-a da la oparte pt placerile de-o clipa ale pacatului. Am suferit mult cand Isus a murit pt tine, cand a fost batut si scuipat doar ca tu sa fi salvat si sa poti sa traiesti azi, si tu Imi intorci spatele...De ce Imi faci asta? Oare nu te iubesc Eu indeajuns? Oare daca te trec prin incercare crezi ca nu te mai iubesc? Ti-am dat o salvare, ti-am dat sansa de a Ma urma pe cararea ingusta a mantuirii, dar tu ai ales sa mergi pe alte cai, pe alte drumuri, ai ajuns la intersectii si ai vrut sa vezi doar despre ce e vorba pe alte cai, ai vrut sa vezi cum e viata dincolo, si ai mers un metru, doi, trei...ai gustat din fiecare cate umpic, iar cand ti-ai dat seama ca e gresit tot ce faci, ai vrut sa te intorci inapoi, dar nu ai mai stiut drumul pe unde ai venit, pt ca drumul era pe nisip, iar vanturile ti-au astupat urmele. Din pacate multi au ajuns in aceeasi situatie ca a ta. Te-am strigat cu lacrimi amare dupa care am incercat sa le vorbesc bland, dar nu-Mi puteam opri plansul care era mai puternic si mai innecat de dragoste aprinsa pt tine. M-ai lasat vorbind cu tine, mi-ai intors spatele, acum incerc cu putere sa iti aduc aminte ca ti-am promis o "casa noua" unde vei locui alaturi de mii si mii de ingeri care Imi vor canta, sunt multi oameni care au acceptat drumul acesta ingust, dar Eu te vreau si pe tine, nu pt ca mai lipseste cineva ca sa fie un numar anume, ci pt ca TE IUBESC. Poate aceste cuvinte iti vor aduce aminte si te va face sa iti dai seama ca Eu sunt un Dumnezeu care iarta tot doar daca vii la mine si imi vei cere sa te iert. As fi vrut mult sa nu fi fost nevoit sa iti trimit aceste cuvinte, sa le fi acceptat de la inceput. Nu a fost sa fie asa, acum Imi ramane doar sa te anunt ca vremea este pe sfarsite si o mare judecata va venii...Doresc sa trec si cu tine printre portile cerului, depinde doar de decizia ta.

Cu mult drag si o mare dragoste care ti-o port,
Dumnezeu

12 noiembrie 2011

Viata...


Mi-am inceput viata lipsit de griji si fericit. Eram ca un fluturas cu aripi frumoase, iar in fata mea se intindea o lume plina de flori, de explorat. Viata parea minunata, si abia asteptam viitorul.
N-a durat mult, iar pareriile mele s-au schimbat. Mi-am dat seama ca trebuie sa joc teatru, ca sa fiu acceptat. Viata semana cu un circ. Departe in viitor, ma asteptau cercuri suspendate, prin care trebuia sa sar. Daca as fi sarit prin acele inele, as fi obtinut aprobarea celorlalti. Daca nu as fi sarit...ei bine, toata lumea sarea. Viata a devenit un joc de scena. Un salt prin inele; sa ajung in echipa de fotbal a liceului, sau pe lista eleviilor cei mai buni. Sa merg la cea mai potrivita facultate si sa ma licentiez. Am facut si unele lucruri pe care acum le regret dar, la urma urmei, toata lumea le facea, asa ca... merg mai departe si sper sa le uit. Sa gasesc un serviciu bun si sa fac o multime de bani. La momentul potrivit sa ma casatoresc, sa am numarul cuvenit de copii, sa-mi cumpar o casa mare si frumoasa, si o masina mai buna. Cred ca am obosit. Sa ma alatur unui club, nu orice club, ci clubul perfect...un salt, alt salt, inca un salt. Pensia, trebuie sa ma gandesc si la pensie, sa cumpar si sa vand actiuni la bursa, sa trec peste obstacole, sa merg...sa merg inainte.
Deodata, m-am pomenit in fata ultimului inel. Dar nu este rotund, ci dreptunghiular, si este pe pamant. Iarba nu mai creste decat pana la marginile lui aspre. Aici se termina totul.
Tutusi, ce s-a intamplat cu mine? Viata n-ar fi trebuit sa arate asa. Unde este fluturasul cu aripi frumoase? Unde-au disparut florile? Am fost oare fericit cu adevarat? Dar ce s-a intamplat cu sufletul meu? Asta sa fi fost tot?
- Doamne, ce se-ntampla?
- Ma bucur ca, in sfarsit, M-ai intrebat, spuse Dumnezeu. Te voi duce inapoi in timp, si-ti voi arata ce a fost gresit, si cum ar fi trebuit sa arate viata ta, daca ai fi ales calea Mea:
- Cand erai copil, Eu am fost alaturi de tine. Port toti copii in grija Mea. Nu-ti mai amintesti de futurasul cu aripi frumoase? Am avut o strangere de inima cand mi-am reamintit acele zile nevinovate, fericite...care s-au dus pentru totdeauna. Dumnezeu a continuat:
- Apoi a venit vremea cand ai devenit responsabil pentru deciziile tale. Iti amintesti de cearta avuta cu mama ta? Te-ai simtit ingrozitor dupa aceea, dar nu ai vrut sa recunosti ca ai gresit. Ai ales sa iti urmezi propriul drum. Am incercat sa te opresc. Iti amintesti cand a murit cel mai bun prieten al tau? Singuratatea care te-a cuprins...aceea eram Eu, care incercam sa iti vorbesc. In adancul sufletului stiai ca lucrurile, nu sunt cum ar trebui sa fie, dar ti-a fost teama sa te schimbi. Ti-a fost teama de ce vor spune prietenii tai, asa ca M-ai ignorat, alunecand din ce in ce mai departe de Mine. Vocea lui Dumnezeu s-a intristat: "Iti mai aduci aminte de anii de facultate?" O, Doamne, nu-mi reaminti de asta!!! incerc sa uit zilele acelea, L-am implorat eu. Bland, Dumnezeu a rostit:
- Uitarea nu rezolva pacatul. As fi fost bucuros sa te iert daca mi-ai fi cerut-o, dar n-ai facut-o niciodata. Toate acele clipe cand te simteai trist...eram Eu, chemanu-te. Dar nu ai vrut sa asculti. Mai tii minte cand ai pus mana pe slujba cea buna? salarul era grozav, dar te-a ajutat oare asa cum gandeai tu?, am incercat sa-ti spun ca multumirea vine doar de la Mine. Pentru o vreme chiar ti-ai dorit sa umbli pe calea Mea, dar apoi ti sa parut prea greu, asa ca ai mers in continuare pe drumul tau. O, de-ai fi venit atunci la Mine, ti-as fi daruit mult mai mult decat ti-ai fi putut imagina: Pace in inima, pace in casa ta, si incredere in viitor. Dumnezeu a continuat:
- Erai prea ocupat. Am incercat sa iti vorbesc prin briza racoroasa de dimineata, prin caldura din timpul zilei, prin frumoasele seri pline de racoare, dar tu nu ai auzit. Am incercat sa iti atrag atentia pe timp de furtuna. Am crezut ca poate atunci vei asculta, dar nu ai facut-o. Insa daca ai fi ascultat, te-as fi putut ajuta sa-ti rezolvi acele probleme dintre tine si sotia ta. Asta ar fi prevenit atat de multa suferinta!!!
- Daca te-ai fi rugat si ai fi cerut intelepciune, te-as fi ajutat sa rezolvi situatia cu copilul tau. Lucrurile ar fi stat complet diferit acum. Dar nu, tu erai mult prea ocupat, prea destept, prea grozav ca sa te intorci la Mine.
Intorcandu-se sa plece, Dumnezeu a mai spus:
- Ti-ai irosit viata in poftele tale egoiste, iar acum esti pierdut pe vecie.
Si atunci am simtit ca alunec din ce in ce mai departe de Dumnezeu...departe, departe!!!!

Interviu cu Geanina M.

In aceasta seara, 30 septembrie 2010, Geanina M. a acceptat sa ne acorde un mic interviu. Geanina a fost o persoana care, in copilarie a trecut prin multe, asta a facut-o sa se "inchida in ea" si sa isi caute prieteni sa poata sa spuna greul prin care trece, nu a gasit in lume pe nimeni, insa a a gasit un prieten care mereu a fost langa ea...Dumnezeu.

C.F. - Cosmin F.
G.M. - Geanina M.
__________________
C.F. - Buna Geanina, in primul rand iti multumesc ca ai acceptat sa ne acorzi acest scurt interviu.
C.F. - Pt inceput spune-ne cateva cuvinte despre tine.
G.M. - Ma numesc Geanina.M am varsta de 18 ani m-am nascut in Tg Jiu intr-o familie de crestini-ortodocsi
C.F. - Sa inteleg ca de mica ai fost dusa in Biserica, cunosteai regulile Bisericesti.
G.M. - Da
C.F. - Cum au fost pt tine primele zile de viata, din cele pe care ti le amintesti tu? Adica, stiu ca pt orice copil zilele copilariei sunt de neuitat...
G.M. - Eu nu le uit niciodata, zilele din copilaria mea au fost foarte rele, am fost dusa in vacanta la bunici in jurul varstei de 2-3 ani pt a avea un aer mia curat, aveam probleme de sanatate la plamani si sincer, si-au bautut joc nu am sa uita acesti ani.
C.F. - Spuneai ca nu ai sa uiti acesti ani, uneori, poate, ar fi mai bine sa IERTAM si sa UITAM, tu nu esti de aceasta parere?
G.M. - Ba da, eu am iertat dar...nu pot uita, mai ales cand iti este scobit in rana.
C.F. - Acum esti la parinti, nu mai stai cu bunicii?
G.M. - Nu, nu mai stau cu bunicii, am stat doar 3 luni...si o zi e destula pt a-ti amprenta viata intreaga.
C.F. - Nu multi copii din ziua de astazi au avut o copilarie trista, spun asta pt ca asa gandeam eu. Daca eu sunt fericit, asa e toata lumea. In urmatorii ani dupa ce ai venit de la bunici, te-ai simtit mai bine sau ai avut aceleasi probleme de sanatate? Crezi ca acea schimbare de clima si-a pus amprenta pe sanatatea ta? in prezent mai ai probleme?
G.M. - Fereste-te de bolile sufletului si lasa-le pe cele ale trupului
C.F. - Da asa este. Ar fi frumos ca toata lumea sa gandeasca la fel ca tine.
G.M. - Dar eu nu insemn mintea"tuturor", suntem liberi sa gandim ce vrem dar totusi gandim ce vrem noi sau ce vor altii?!
C.F. - Ai perfecta dreptate, stii, din cate te cunosc, nu pari o fata care sa fi avut probleme in copilarie, multi tineri care au avut probleme in trecut, inca le au si acum, multi insa, aleg sa renunte la viata.
G.M. - Poate ca si eu am fost la fel, insa problemele pot fi luate ca pe o tacere
C.F. - Ce intelegi tu prin aceasta "TACERE"?
G.M. - Tacere pt mine inseamna o izolare fata de lume, adica sa nu incep sa strig pe strazi problemele mele, ci mai degraba in mine si inpre Dumnezeu...pe strazi nu gasesti nimic altceva decat alte STRIGATE
C.F. - Uite Geanina, am sa iti pun o intrebare care multi nu o inteleg in ziua de astazi, DE CE CREZI CA SUNT PROBLEMELE IN VIATA ACEASTA? Crezi ca ar trebui sa trecem PESTE ele cu ajutoul celor din jur sau sa trecem PRIN ele alaturi de Dumnezeu?
G.M. - Sa-ti raspund la prima intrebare: pai sunt atatea probleme in lumea asta pt ca diavolul le uraste si e maniat pe noi pt ca noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea Sa....si nu ai cum sa treci peste ele cu ajutorul din jur pt ca asta de fapt iti aduce alte probleme, pt ca orice vorba de-a lor te poate condamna ... o vorba caruia poate ca ti-a daruit inima..... dar cea fata de lumea rea! Singura vindecare o gasesti in Dumnezeu! Caci Cuvintele Sale inseamana a noastra vindecare.
C.F. - Ai mare dreptate. Sa trecem acum peste cativa ani...Cand ai ajuns la varsta in care ai putut sa iei singura deciziile, crezi ca ai luat decizii corecte?
G.M. - Pe cele de a ma alatura unei vieti in Domnul? da! inima-mi spune ca da, lumea-mi spune ca nu! Dar mai stiu si ca cuvintele lumii sunt cuvintele celui ce-mi vrea raul...si totusi daca as gresi, de ce ma simt atat de fericita? De ce imi gasesc scopul?
C.F. - Uite, am sa iti spun si eu ceea ce tu stii deja, NU GRESESTI CU NIMIC CA L-AI ALES PE DUMNEZEU. Lumea nu vrea decat sa ne departam de Dumnezeu.
G.M. - Exact, ceea ce ti-am zis, ca ei insemna vorbele celui ce ne vrea raul!
C.F. - La ce varsta ai ales sa Il primesti pe Dumnezeu ca Domn si Mantuitor al tau?
G.M. - Haide sa nu-i zic o varsta anume ci acum 2 ani nu mai stiu sigur ziua dar stiu ca de atunci TOTUL s-a schimbat
C.F. - Ai avut prieteni care iti vorbeau de Dumnezeu? Cum te-ai hotarat sa faci aceasta alegere?
G.M. - Nu aveam prieteni crestini, nu vorbea nimeni despre Dumnezeu cu mine, doar ca am "deschis'' ochii, sau mai bn zis mi-au fost deschisi si mi-am dat seama ca nu-mi placea deloc ce vad...si m-am intrebat: de ce vad toate astea? De ce nu putem fi fericiti?
C.F. - Ti-ai pus aceasta intrebare gandindu-te ca poti fi fericit in viata doar alaturi de Dumnezeu. Poti sa ne spui cateva exemple de ceea ce a schimbat Dumnezeu la tine, la viata ta?
G.M. - Absolut tot...ma simt un om cu un rost! Ma simt implinita! Ma simt un suflet liber, chiar daca multi spun ca asta inseamna "inchidere"...
C.F. - Cel mai frumos lucru este sa fii INCHIS, in palmele lui Dumnezeu.
G.M. - Amin!
C.F. - Amin! Am vazut cateva videoclipuri pe YouTube facute de tine. Ce scop au aceste videoclipuri?
G.M. - Haide sa nu le zicem "facute de mine"...nu ma vad in stare de a le face...sper sa fie de folos in ridicarea unor suflete...a sufletelor ratacite
C.F. - O, Geanina, unele suflete chiar au nevoie sa fie ridicate, sunt sigur ca Dumnezeu vorbeste si prin videoclipuri, si prin muzica si prin predica...
C.F. - Tinerii din ziua de astazi nu mai cunosc frica de Dumnezeu, nu mai stiu de Biserici, nu mai vor sa auda de Dumnezeu, ce sfat le-ai da celor care citesc interviul acesta si nu cred in Dumnezeu?
G.M. - Mie nu mi se pare normal sa crezi in El de frica, frica nu inseamna iubire...
C.F. - Ce sfat le-ai da celor care tocmai au citit acest interviu?
G.M. - In primul rand ar trebuii sa-si dea seama de unde e sufletul lor "rupt", doar asta le-ar da sansa de a ajunge la fericire...adica credinta in Dumnezeu!
C.F. - Iti multumesc mult Geanina pt aceste minute acordate. Dumnezeu sa te binecuvinteze.
G.M. - Amin!

...30 de zile de schimbari

Aceasta este o reteta pt a incepe schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. Daca vrei si daca iei aceasta hotarare de a incepe aceste provocari, te rog sa le respecti pana la ultima zi, nu iti fie rusine de ce ar zice cei din jur, nu uita ca tu trebuie sa le arati ca te schimbi. Aici ai provocarile din fiecare zi, nu sunt toate grele. Te rog sa te tii de aceasta promisiune pe care o faci, nu mie ci lui Dumnezeu, inainte de a incepe acest TEST, te rog spune o rugaciune:
Doamne te rog ajuta-ma sa pot sa duc aceste provocari pana la capat, vreau sa vad o lume schimbata, vreau sa vad macar o persoana schimbata de mine, vreau sa fiu o incurajare pt cineva, pt aceasta vreau sa respect aceasta provocare, si timp de 30 de zile sa accept provocarea fiecarei zile, si in fiecare zi provocarile din zilele precedente...AMIN.


Ziua 1 - Roaga-te incepand de astazi mai cu foc, cauta sa ceri lui Dumnezeu cu lacrimi sa te ajute sa fii o lumina pt cei din jur.
Ziua 2 - Continuand sa te rogi la fel cum a fost in ziua precedenta, incearca astazi sa fii mai calm, incearca sa gandesti pozitiv, oricare ar fi situatiile in care te afli.
Ziua 3 - Pt unii astazi va fi putin mai greu de parcurs. Cauta un om de pe strada si stai de vorba cu el, da-i sa manance, incearca, daca e posibil sa il faci sa zambeasca.
Ziua 4 - Astazi nu te enerva, chiar daca presiunile sunt mari, zambeste, gandeste-te la faptul ca TU trebuie sa fii o lumina, sa vada lumea in tine un lucru bun.
Ziua 5 - Astazi trebuie sa vorbesti frumos cu toata lumea, da un semn ca e ceva schimbat la tine.
Ziua 6 - Fii mai fericit, zambeste mai mult, cauta ca acest zambet al tau sa fie unul contagios.
Ziua 7 - Citeste Biblia, incepe de la Geneza, pana la Apocalipsa, cate trei capitole pe zi, nu e mult, incearca sa faci si asta, pe langa ce continui sa faci din zilele precedente.
Ziua 8 - Astazi spune cuiva despre Dumnezeu, spune despre dragostea si iubirea Lui pe care Si-a aratat-o fata de tine.
Ziua 9 - Posteste si roaga-te pt o cauza care tie ti se pare imposibila, cere ajutorul sotului/sotiei/unui prieten apropiat sa te ajute cu asta.
Ziua 10 - Daca nu ai fost intr-o Biserica demult, sau daca ai fost dar numai sa fi si tu prezent acolo, dar cu gandul in alta parte, fa-ti timp pt a te ruga, a canta si a asculta o predica.
Ziua 11 - Astazi trebuie sa arati tuturor ca esti o persoana salvata si mantuita de Dumnezeu prin Fiul Sau care a murit pe cruce.
Ziua 12 - Nu uita ca ai acceptat aceste 30 de provocari, asa ca trebuie sa mergi mai departe. In ziua a 12-a trebuie sa mergi putin mai departe, astazi trebuie sa renunti la un viciu al tau, la un pacat care te robeste, tu stii mai bine care e (minciuna, vorbire de rau, pornografie, barfa, cartire...si altele)
Ziua 13 - Marturiseste pacatele tale "ascunse". Nu renunta la RAZBOI pt ca ai pierdut o LUPTA.
Ziua 14 - Trebuie sa iti ceri iertare de la cineva de la care crezi tu ca trebuie sa iti ceri, gandeste-te la primul om pe care pana acum nu l-ai fi putut ierta si mergi la el, chiar daca nu esti tu vinovat/a, roaga-l/roag-o sa te ierte.
Ziua 15 - Fii smerit, daca cineva te batjocoreste, arata-i o bucurie, daca cineva "te loveste" "intoarce-i si celalalt obraz"...
Ziua 16 - Ispitele sunt mult mai mari acum, de cand incerci sa te schimbi si sa arati si altora ca Dumnezeu exista. Trebuie sa fii hotarat si sa spui un NU lui satan si un DA lui Dumnezeu. Cand ispita vine sa fii gata sa o infrunti prin puterea rugaciunii.
Ziua 17 - Tinand cont de toate celelalte provocari de pana acum, si de faptul ca inca le pui in practica pe toate, astazi va fi in plus fata de celelalte un lucru greu pt unii, renunta sa mai stai ore intregi in fata computerului si cauta sa faci ceva folositor pt cineva (o batranica poate are nevoie de ajutor sa isi duca cumparaturile de la piata, doar un exemplu)
Ziua 18 - Nu mai cauta folosul tau cand faci un lucru bun, cauta folosul altora...nu fa un bine doar ca sa te vada lumea si atat, oricum, daca faci un bine pt folosul altora, imposibil sa nu te vada cineva care trebuie sa te vada, DUMNEZEU
Ziua 19 - Astazi trebuie sa faci curat in viata ta, arunca"gunoiul" care de atata timp a fost "ascuns" pe sub "mobila" din inima. Tot ceea ce crezi tu ca e murdar, arunca afara si fa loc lui Dumnezeu
Ziua 20 - Gandeste-te de cand nu ai mai stat de vorba cu cei din familia ta? De cand nu ai mai luat masa impreuna cu ei, de cand nu ati mai avut un timp de rugaciune si partasie impreuna. Du-te la ai tai (sot/sotie/mama/tata/frate/sora...) si spune-le ca ai vrea sa faceti asta. Iar daca refuza, insista, spune-le ca incepand de astazi ai vrea sa faceti acest lucru in fiecare zi.
Ziua 21 - Citeste acum cele 10 porunci. Astazi va trebui sa le implinesti pe toate, cele de care crezi ca esti "robit" arunca-le, daca minti, spune adevarul mereu, chiar daca asta poate te va face "de rusine". Gandeste-te doar la faptul ca Il faci pe Dumnezeu bucuros si sa Ii placa de felul in care esti tu in fata Lui, nu in fata oamenilor.
Ziua 22 - Fa o vizita unui frate sau o sora de credinta care poate e bolnav/a, care nu a mai fost vizitat/a de mult timp si care s-ar bucura mult sa aiba partasie cu cineva. (...am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi...spune cuvantul lui Dumnezeu in Matei 25:36)
Ziua 23 - Fii pregatit sa induri ocara celor din jur pt Numele lui Dumnezeu, daca auzi pe cineva vorbind urat, opreste-l, spune-i ca nu e bine. Daca vezi pe cineva care rade de altii nu fa la fel, adu-ti aminte ca tu trebuie sa fii o incurajare pt cel care este pus intr-o situatie jenanta, nu pt cel care produce acea jena. Daca vezi pe cineva ca are nevoie de incurajare, incurajeaza-l...fa bine mereu.
Ziua 24 - Ne apropiem de sfarsitul acelor 30 de zile, suntem in ultima saptamana. Fa o recapitulare si, ca pana acum, respectand toate celelalte 23 de provocari, astazi te provoc sa iti faci un mic grup sa mergi in parc, in oras, si sa cantati pt Dumnezeu. Vreau sa spun ca poti sa iesi seara la o cafea, la un suc, la o pizza, asa ca poti macar o seara sa renunti la toate astea si sa mergi in parc sa cantati macar o ora cateva cantari pt Dumnezeu. Nu e o rusine, e chiar un lucru placut si iti produce o emotie foarte placuta cand vezi oamenii cum vin sa asculte cantari pt slava lui Dumnezeu.
 Ziua 25 - Stai de vorba cu cineva invatat din cuvantul Domnului, spune-i ce te apasa, spune-i problema ta. Spune-i ca ai nevoie de rugaciune spune-i toate gandurile tale, descarca-te cuiva si vei vedea ca vei fi mai liber, te vei bucura mai mult de viata de pe acest pamant stiind ca nu ai nimic in tine care sa te traga in jos.
Ziua 26 - Alunga toate gandurile tale murdare, daca cel rau iti pune in minte lucruri care te descurajeaza, gandeste-te la cuvantul lui Dumnezeu care spune POT TOTUL IN HRISTOS CARE TE INTARESTE. Fa imposibilul sa fdevina posibil, cerand ajutorul lui Dumnezeu.
Ziua 27 - Provocarea de astazi este ca incepand din aceasta zi sa iei decizia de a tine odata pe saptamana post. Si sa te tii de aceasta promisiune si decizie pe care o iei.
Ziua 28 - Un crestin adevarat niciodata nu se va putea ruga cu foc si pasiune atata timp cat are in el ascuns un gand rau despre cineva. Astazi trebuie sa iti ceri iertare si sa spui tot ce ai gandit rau despre o persoana pe care pana acum nu ai putut sa o iubesti ca pe tine isuti. Acea persoana te va ierta. Dar nu o va face pana nu iti ceri tu primul iertare.
Ziua 29 - Nu te ingrijora de nimic. Dumnezeu este cu tine, de aceea astazi provocarea este sa nu te ingrijorezi de nimic. Spune si altora asta, arata ca tu nu o faci, nu te ingrijorezi chiar daca va fi sa nu ai ce sa mananci pt ca Dumnezeu are tot universul in maini si iti poate da si tie.
Ziua 30 - Ultima zi iti aduce o provocare mai "dificila" poate pt unii. Convinge pe cineva sa mearga cu tine in Casa Domnului. Fa-i o invitatie si incearca sa fii atat de convingator ca merita sa intre acolo, incat acea persoana sa accepte.


Acestea au fost cele 30 de provocari pe care le-ai parcurs, fie cu greu fie cu simplitate. M-as bucura sa te fi ajutat in vre-un fel aceste zile. Mi-ar placea mult sa stiu ca vei mai continua sa te schimbi pe tine cat si pe altii, chiar daca cele 30 de zile s-au sfarsit. Nu uita ca Dumnezeu e sus si te iubeste mai mult ca orice. Parcurge aceste zile inca odata in fiecare zi. Tinand cont de fiecare provocare vei putea fi o incurajare pt cineva fara speranta.

11 noiembrie 2011

Iti multumesc din inima...

 
O cantare care mie imi aduce aminte de ziua in care am incheiat legamantul cu Dumnezeu in apa Botezului. Vreau sa Ii multumesc lui Dumnezeu pt tot ce a facut pt mine. Spune unul din versurile cantarii, "Nu mai doresc acum nimic, Iubite Salvator, decat sa te slujesc deplin, Pan'voi ajunge Sus..." As vrea de acum inainte sa ne uitam mai mult la Dumnezeu pt ca El este acela care ne poate ajuta sa mergem mai departe pe cale, oricate incercari si ispite vor veni. Nu stiu care iti sunt planurile de viitor, dar vreau sa iti spun un lucru, pe care probabil il stiai deja, daca nu Il introduci pe Dumnezeu in planurile tale...ti le faci degeaba. Spune psalmul 127 "...daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc..." Nu este un lucru rau sa te gandesti ca vrei bani, ca vrei familie, masini, dar daca Dumnezeu nu e de acord cu tine, toate planurile tale vor fi in zadar.

05 noiembrie 2011

Cand norii intuneca cerul


Era o zi frumoasa de primavara. Vantul sufla usor, in timp ce soarele incalzea din ce in ce mai puternic.
Pe aleile unui parc, oamenii treceau grabiti, bucurandu-se totodata de caldura unui nou inceput de primavara. Totul in jur parea destinat sa te faca sa te simti bine.
Cu toate acestea, pe o alee laturalnica, pe o banca statea un baiat ce parea sa nu observe nimic din frumusetea ce-l inconjura. Pe obraji ii curgeau lacrimi. N-avea mai mult de 14 ani. Totusi, parea sa fie apasat de o grea povara.
Flaviu, caci asa il chema pe baiat, si-a sters lacrimile si a oftat. S-a adancit si mai mult in ganduri. Ele au zburat inapoi in timp, cand nimic n-ar fi putut lasa sa se intrevada furtuna ce va urma.
Se tragea dintr-o familie bogata, poate cea mai bogata din oras si, ca orice copil de bani gata, crezuse ca totul i se cuvine. N-a tinut niciodata cont ca alti copii, colegi de-ai lui, nu puteau visa sa aiba multe din lucrurile pe care el le avea si care nu insemnau prea mult pentru el.
Era mandru ca toti il laudau si cautau sa-i castige bunavointa. Nu era usor sa devii prieten cu el. isi alegea cu grija prietenii, pentru ca nu-i placea sa aiba in preajma lui copii ce nu se puteau ridica la nivelul lui. Era un elev foarte bun, caruia ii placea sa studieze mult. Cand tatal sau i-a adus de ziua lui un calculator, nu s-a dezlipit ore intregi de el. Gasea pe Internet multe informatii, pe care uneori le folosea la temele lui.
Era mandria tatalui sau. Desi il vedea mai rar acum, totdeauna acesta gasea timp sa se intereseze ce face fiul sau. il vedea si acum pe tatal sau spunand: „Flaviu, tata se pregateste sa intre in politica. Averea si pozitia pe care o am ma vor ajuta sa devin ceea ce imi doresc. Fac toate acestea pentru tine. Pentru viitorul tau“.
isi amintea si cum se imbolnavise cateva luni mai tarziu. Era pentru a doua oara in decurs de un an. Mama il dusese la medic, si acesta il internase. Acolo facuse analize peste analize, dar nimeni nu-i explicase si de ce trebuia sa faca atat de multe. Observase doar ca parintii lui erau mai trasi la fata si ca purtarea lor se schimbase. Nu-l mai imbratisau si sarutau asa cum faceau altadata. Nici macar pe Marius, fratele lui mai mic cu trei ani, nu-l mai lasau sa o faca.
„De ce, mami?“ intrebase Marius. „Flaviu e bolnav si are nevoie de mine. Daca el e bolnav, si eu vreau sa fiu. Asa am putea fi amandoi in spital impreuna“.
Nu putea uita reactia mamei:
„Niciodata sa nu mai spui asta. Tu trebuie sa stii ca Flaviu e bolnav si ca nimic n-o sa mai fie ca inainte. Tu nu poti nici macar sa te mai joci cu el“.
Amandoi copiii incremenisera, dar mama evitase sa mai spuna ceva si, luandu-si la revedere de la Flaviu, plecase cu lacrimi in ochi.
Atunci isi pusese el pentru prima oara intrebarea care avea sa-l macine multa vreme. „Ce se intampla cu mine? Ce am? Ce boala am de nu poate Marius sa se joace cu mine?“ isi asteptase tatal sa-l intrebe pe el, dar acesta nu venise.
Pentru prima oara, Flaviu se simtise singur. si acesta era doar inceputul. Vizitele parintilor sai erau din ce in ce mai rare si mai reci. Venise insa si ziua cand il luasera acasa.
„Flaviu“, ii spusese mama, „va trebui sa urmezi un tratament acasa. Ai nevoie de multe vitamine si proteine. Atunci cand iti va fi iar rau, va trebui sa mergi la spital. Pentru moment, e mai bine sa nu mergi la scoala“.
„De ce, mami? Am lipsit mult si trebuie sa recuperez ceea ce am pierdut“.
„Nu-ti fa griji. scoala nu mai e atat de importanta pentru tine“.
Flaviu ar fi vrut sa afle mai multe. Pana acum, mama ii spusese ca trebuie sa invete si sa nu lipseasca niciodata de la scoala, iar acum parea sa nu-i pese ca el va lipsi. Nu indraznise sa o intrebe mai multe, pentru ca observase lacrimi in ochii ei.
„Ceva se intampla“, se gandise el. „Ori eu sunt foarte bolnav, ori mama are o problema care o macina. Trebuie sa aflu“.
Masa de seara fusese intunecata ca o inmormantare. Tata nu prea vorbise cu el si evitase chiar sa se uite la el. in schimb, isi indreptase toata atentia asupra lui Marius.
Situatia devenise din ce in ce mai apasatoare. Flaviu nu mai intelegea nimic. Voia explicatii, dar nimeni nu i le dadea. Oricat de mult isi intreba parintii despre boala lui, nu primea nici un raspuns care sa-l multumeasca.
Venise insa o seara pe care Flaviu n-o va uita niciodata. Se trezise din somn si ii era sete. Se dusese inspre bucatarie, dar auzise vorbe in dormitorul parintilor. Tatal parea foarte suparat. Se oprise si ascultase:
„Situatia nu mai poate continua asa. Flaviu trebuie internat si lasat in grija celor competenti. Mai devreme sau mai tarziu tot va muri. Nu-mi pot permite tocmai acum, cand sunt alegeri, sa se descopere ca fiul meu este bolnav. il vom interna sub un alt nume si-l vom lasa acolo. Iar tu va trebui sa ma asculti. Va trebui sa uiti ca el exista“.
„E si copilul meu“, zise mama. „Nu pot sa-l parasesc. Are nevoie de noi“.
„Va trebui sa ma asculti. Soarta lui e pecetluita. in plus, ne poate imbolnavi si pe noi, mai ales pe Marius“.
„Dar la spital ni s-a spus ca, daca vom avea grija, nu va fi nici un pericol pentru noi“.
„Asculta, Marcela“, spusese tatal furios. „Ar fi in defavoarea carierei mele, abia inceputa, sa se afle ca am un copil bolnav de SIDA. Trebuie sa-l internam inainte ca eu sa apar pe lista candidatilor pentru Senat“.
Nu sunt cuvinte sa descrie ceea ce simtise Flaviu cand auzise toate acestea. Nici daca s-ar fi prabusit casa nu s-ar fi ingrozit mai tare.
„SIDA!!!“ ii explodase in minte. „SIDA!“ si totul se intunecase in fata lui. Cand in sfarsit isi revenise putin, se dusese la el in camera si plansese pana simtise ca nu mai are lacrimi.
„Am SIDA, iar parintii mei vor sa scape de mine pentru a nu fi o piedica in calea carierei tatalui meu. Parintii mei! Vor sa scape de mine. Nu voi permite asta. Voi pleca si ma voi razbuna. Mai bine mor singur decat intr-un spital plin de straini“.
Se imbracase in graba. Nu luase cu el decat buletinul pe care abia si-l facuse. Voia ca atunci cand va fi gasit mort, lumea sa stie ca este fiul senatorului Georgescu. Aceasta va fi razbunarea lui. Toti vor afla ceea ce tatal lui incerca disperat sa ascunda.
La toate acestea se gandea acum Flaviu, stand pe banca. Dormise in parc, ii era foame si era disperat. Gandul ca va muri atat de tanar nu-i dadea deloc pace.
„De ce, Doamne, tocmai eu? Sunt un copil. Ce am facut de ma pedepsesti asa?“
Nimeni si nimic nu ar fi reusit sa-i linisteasca furtuna din inima. Multa vreme a stat el asa, dar foamea il chinuia prea tare. Nu mancase nimic astazi. Dar ce sa faca? Nu avea nici un ban in buzunar. Aseara nu se gandise ca va trebui sa-si faca singur rost de mancare. S-a ridicat si s-a indreptat spre piata. Spera sa poata fura ceva de la gogoseria din colt. Nu-l speria gandul ca ar putea fi prins. Cand stii ca trebuie sa mori, nu-ti prea pasa ce se va intampla cu tine.
A pandit un moment cand vanzatorul nu era atent, a furat prima gogoasa pe care a pus mana si a luat-o la fuga. Dar a fost vazut. Vanzatorul a fugit dupa el, si poate ca l-ar fi prins, daca un alt baiat, cam de aceeasi varsta cu el, nu l-ar fi ajutat sa scape.
N-a apucat sa manance prea mult din gogoasa, ca s-a si intalnit cu baiatul acela.
„Esti cam nou in meserie“, i-a spus acesta. „Se vede ca nu stii sa furi. Nu te descurci prea bine. Dar, daca imi dai jumatate din gogoasa ta, te voi invata eu. Apropo! Pe mine ma cheama Liviu“.
Modul direct si sincer al acestui baiat i-a placut lui Flaviu, asa ca i-a raspuns bucuros:
„Pe mine Flaviu, si ai dreptate, nu stiu sa fur. De fapt, e pentru prima oara ca o fac“.
„Ei, pentru prima oara nu te-ai descurcat prea rau. A mers. Totusi, dupa imbracaminte nu pari a fi dintre cei ce au nevoie sa fure pentru a trai“.
Flaviu si-a privit hainele, si in minte i-au revenit amintiri dureroase. Lacrimile i-au inundat din nou ochii.
„Hei, opreste-te! N-am mai intalnit pe nimeni care sa inceapa sa planga numai pentru ca s-a uitat la hainele cu care era imbracat. Crede-ma, am intalnit pe altii mult mai prost imbracati decat tine, si n-au inceput sa planga pentru asta“.
Dupa ce s-a linistit, Flaviu i-a povestit lui Liviu ce i se intamplase. Trebuia sa se descarce cuiva si ii era mai usor sa o faca in fata unui strain. Se astepta ca el sa se sperie sau sa-l dispretuiasca. Dar acesta l-a luat de dupa umeri si i-a zis:
„Nu esti nici primul, nici ultimul care trece pe aici. Cunosc mai multi baieti si fete care sunt bolnavi si care n-au pe nimeni. Nimeni nu se intereseaza de ei. Sunt lasati in voia soartei. Vino cu mine. in ‚casa‘ noastra exista totdeauna loc pentru cei ca tine“.
Au mers vreo 10 minute si s-au oprit deasupra unui canal.
„Un canal?“ a intrebat Flaviu. „Traiti intr-un canal?“
„Ce te miri? Cunosti un loc mai bun? stiu ca aici n-ai confortul de acasa, dar daca nu vrei sa te intorci la familia ta, n-ai de ales“.
Liviu a batut intr-un anumit fel, si capacul de pe canal s-a dat deoparte. Un cap ciufulit si murdar a aparut la iveala. Ca era baiat sau fata, cu greu ai fi putut spune de la inceput.
„A, tu erai? O, dar avem musafiri. Lume selecta“.
„Ia mai taci din gura. Mai bine te-ai da la o parte ca sa putem intra“.
Putin speriat, Flaviu l-a urmat. Cinci baieti si trei fete se uitau curiosi la el. Erau toti murdari, iar hainele le erau zdrentuite. A facut cunostinta cu toti. Nu le-a retinut numele si a tresarit atunci cand Liviu a inceput sa le povesteasca despre el. Le-a spus tot, inclusiv faptul ca era bolnav. Flaviu se uita la ei, curios sa vada cum vor reactiona. Se astepta ca ceilalti sa nu-l accepte in mijlocul lor, dar a fost surprins cand fata care ii intampinase i-a zis:
„O.K., amice. Acum stim cine esti. Nu ne pasa ca esti bolnav, dar va trebui sa te supui regulilor noastre. Ce ai, imparti cu altii, si nu vii niciodata mai tarziu de ora 10 seara. Restul vei afla pe parcurs“.
Astfel si-a gasit Flaviu un adapost. Nu era deloc usor pentru el sa se acomodeze cu noua lui situatie. Era obisnuit cu mancarea buna, cu haine bune, cu baie, conditii pe care nu le va mai avea niciodata. Trebuia sa traiasca acum in mijlocul unor copii dispretuiti de toti si care nu reprezentau nimic pentru nimeni. E adevarat, primaria le asigurase o masa pe zi, la cantina sociala, dar nu putea inlocui dragostea de care aveau atata nevoie acesti copii.
Primele zile au fost ingrozitoare pentru el. incerca sa se integreze in grup, dar se simtea strain si diferit de ei. Prima parte a noptii si-o petrecea gandindu-se la durerea lui si la cei care, candva, l-au iubit atat. isi amintea cum se juca impreuna cu tatal lui si cu fratele sau Marius. Ce clipe minunate petrecusera impreuna! Apoi calculatorul primit de ziua lui. Ce mult se bucurase de el si cat de mult ii simtea acum lipsa! Ar fi dat mult sa-l aiba aici cu el. S-a gandit si la mama lui care, probabil, il cauta innebunita. Cel mai mult ii parea rau dupa Marius. Se intelesesera totdeauna bine si se simtea vinovat fata de el. Nu-i lasase nici un bilet in care sa-si ia la revedere. Sigur, putea sa mearga la scoala sa se intalneasca cu el, dar stia ca n-ar fi putut sa-l minta atunci cand acesta l-ar fi intrebat de ce a plecat si unde sta. Nu putea sa riste sa fie gasit de tatal lui. O, Doamne, cat il mai ura acum! isi construia in minte tot felul de razbunari, care de care mai groaznica. Ar fi putut sa sune la un ziar si sa le dea senzationala veste ca fiul celui ce candideaza pentru Senat din partea orasului e bolnav de SIDA. Dar i se parea prea putin atat. Era destul de inteligent ca sa inteleaga ca ar fi castigat mai mult divulgand aceasta veste dupa ce tatal lui ar fi ajuns senator. Lovitura data acestuia ar fi fost mai mare.
Cand reusea sa adoarma, deseori avea cosmaruri. Uneori Liviu, care il luase sub ocrotirea lui, il trezea speriat. Nu-l intreba nimic, ci doar ii spunea usor: „incearca sa adormi iar. Maine va fi mai bine“.
Viata in grup l-a ajutat sa mai uite de problemele lui. ii era mila de acesti copii, de care se ferise toata viata. Unii dintre ei nu stiau nici macar sa scrie sau sa socoteasca. Furau, se drogau, faceau tot ce le trecea prin minte, fara sa le pese de consecinte.
Enigma cea mai mare pentru el era Mateea. Aceasta avea in jur de 27 de ani si era, dupa cum spuneau ceilalti, medic la Spitalul Central. Ea venea de cel putin trei ori pe saptamana si-i vizita. Era imbracata simplu, dar curat. Le aducea medicamente, dulciuri, cate ceva de mancare. Uneori ramanea sa doarma noaptea cu ei. Atunci le povestea despre un anume Isus*, care era Fiul lui Dumnezeu si care a venit de bunavoie pe pamant ca sa moara pentru a salva omenirea de sub puterea pacatului. Bineinteles ca toate i se pareau basme. Fusese invatat de mic sa nu creada in Dumnezeu si sa nu dea atentie oamenilor care vorbeau despre El. Ei faceau asta doar pentru bani.
Dar cu Mateea ceva nu se potrivea. Ea spunea ca Isus i-a pus pe inima sa vina si sa se ingrijeasca de ei, si o facea cu placere. Nu primea nimic in schimb.
Cu toate acestea, el avea anumite rezerve. Nu putea risca sa se mai increada in cineva pentru a nu fi dezamagit iar. Accepta ceea ce ea ii oferea, dar ii dadea cat mai putine amanunte atunci cand aceasta se interesa de familia lui. Chiar daca toti ii stiau povestea, nimeni nu-i cunostea numele de familie si nici unde locuiau acestia.
Vara trecuse si era acum deja o toamna tarzie. Vremea era din ce in ce mai rece. Flaviu se obisnuise deja cu viata de copil al strazii. E drept, ranile sufletesti nu i se vindecasera, si inca se mai intreba cat mai are de trait.
Au trecut si alegerile. Citise in ziar despre tatal lui. Fusese ales senator. isi implinise visul. in ziua aceea plansese cum de mult nu mai facuse. Se uita la hainele lui murdare si zdrentuite si se gandea la caldura caminului de acasa. Nu mai trecuse niciodata pe acea strada, pentru a nu se intalni cu ai lui. in plus, amintirile ar fi fost prea dureroase.
Mateea a dormit cu ei in seara aceea. S-a uitat la el, i-a sters lacrimile, l-a luat in brate si a inceput sa cante:

„Lacrimi, in ceruri nu-s,
Lacrimi, in ceruri nu-s,
Jale, dureri de orice fel.
Lacrimi, in ceruri nu-s,
Lacrimi, in ceruri nu-s,
Caci le purtase blandul Miel“.

Vocea calda si cuvintele cantarii i-au mers la inima. Era inviorator sa stie ca in cer nu sunt lacrimi, dar cum putea fi el sigur ca va ajunge acolo, in locul acela unde tristetea, durerea, necazul nu mai sunt? si-a propus sa o intrebe intr-o zi pe Mateea despre asta.
Doua zile mai tarziu, ea a venit si i-a propus ceva:
„Flaviu, cred ca ai aflat deja ca ceilalti copii nu prea stiu sa scrie. Mi-ai spus ca ai fost un elev bun. Eu as vrea sa fac ceva pentru ei, dar am nevoie de ajutorul tau. Vreau sa-i invat sa scrie si sa citeasca, numai ca am foarte putin timp la dispozitie. Trebuie sa fie cineva permanent cu ei, sa-i ajute si sa-i corecteze atunci cand e nevoie. Acum e frig afara, iarna vine in curand, voi veti sta mai mult aici, unde e destul de cald. Vrei sa ma ajuti?“
Bineinteles ca voia, asa ca de a doua zi au inceput orele. Pentru el, aceasta experienta s-a dovedit a fi o reala binecuvantare. A descoperit in ceilalti calitati pe care nu si-ar fi inchipuit ca le au. Nu i-a placut insa un lucru. Pentru a-i putea invata sa citeasca, Mateea le-a adus Biblii si numeroase brosuri pentru copii. Chiar daca nu voia, el trebuia sa citeasca din ele.
Asa a aflat despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni si pentru el insusi. A aflat ca Isus e Calea, Adevarul si Viata, ca El este singura cale de a ajunge acolo unde nu mai exista nici o lacrima, nici o durere. Simtea ca in fata lui se deschide un viitor luminos.
Dar mai stia ca, daca ar fi acceptat toate acestea, ar fi trebuit si el la randul lui sa-si ierte tatal. Ura pe care o simtea pentru el era insa prea mare. Astfel a inceput in inima lui de copil o mare lupta. Dorinta de a primi iertare si de a fi in cer cu Isus o eternitate se lupta cu dorinta de a se razbuna pe tatal sau.
intr-o zi, Mateea l-a invitat la ea acasa, impreuna cu Liviu. Mama ei dorea sa-i cunoasca si totodata le pregatise o masa speciala. Puteau sa faca si o baie daca doreau.
Gandul de a fi iar intr-o casa si de a face cu adevarat o baie l-a tentat, asa ca a acceptat.
Mama Mateei era o doamna tare draguta si binevoitoare. Nu s-a sinchisit deloc de aspectul lor neglijent si a facut tot posibilul ca ei sa se simta bine.
Copiii au facut baie si au stat la masa. Mancarea era buna, iar prajiturile delicioase.
„si acum sa stam de vorba“, le-a propus gazda. „Puteti sa-mi spuneti ‚buni‘, pentru ca voi ati putea sa-mi fiti nepoti. imi plac copiii, si Mateea mi-a povestit multe despre voi. Dar mi-ar place sa-mi spuneti si voi cate ceva despre viata pe care o duceti“.
Liviu a fost foarte vorbaret. Avea asa multe de spus! Traia deja de trei ani prin canale si avusese parte de multe aventuri.
Buni i-a ascultat pe amandoi foarte atenta. si-a putut da seama de durerea celor doi copii si de faptul ca Flaviu stransese in inima lui multa ura si amaraciune.
„Copiii mei“, le-a spus ea, „voi n-ati avut parte de acea iubire de care are nevoie fiecare copil. Vreau insa sa stiti ca exista Cineva care a iubit si iubeste copiii foarte mult. Acesta este Isus, Fiul lui Dumnezeu“. Le-a deschis Biblia la Matei 19 si a citit versetele 13 si 14:
Atunci I-au adus niste copilasi, ca Sa-si puna mainile peste ei si sa Se roage pentru ei. Dar ucenicii ii certau. si Isus le-a zis: „Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci imparatia cerurilor este a celor ca ei“.
Flaviu a devenit foarte atent. „imparatia cerurilor este a celor ca ei“, a spus Isus. A celor ca mine...
„Cum pot fi sigur ca ajung in cer la Isus?“ a intrebat el. „stiti, eu sunt bolnav. in curand voi muri. Vreau sa stiu ca ajung acolo, in cer, la El“.
Buni i-a citit Ioan 3:16. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“.
„Atat? Doar sa cred in El? Nu trebuie sa fac mai mult?“
„Pentru a fi salvat e de-ajuns atat. Apoi, viata iti va fi schimbata. Vei deveni cu adevarat un copil al lui Dumnezeu si va trebui sa te porti ca atare. Nu vei mai putea sa furi, sa minti, sa injuri, pentru ca intreaga ta fiinta se va schimba. Dumnezeu si-a trimis Fiul sa moara pentru a ne elibera pe noi de sub blestemul pacatului. El ne-a iertat toate pacatele, pentru ca Fiul Lui a platit pentru ele“.
„Ne-a iertat toate pacatele“, a repetat Flaviu. „Dar daca noi nu iertam pe cineva, ce se intampla?“
„Vezi tu, dragul meu, Domnul Isus cand era pe pamant i-a invatat pe discipoli sau ucenici sa se roage. in rugaciunea TATaL NOSTRU scrie: ‚si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri‘. si Domnul a adaugat: ‚Dar daca voi nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre‘“ (Matei 6:15).
Flaviu a oftat. Nu era inca pregatit sa-si ierte tatal, dar stia ca are nevoie de iertare si dorea sa ajunga in cer la Isus. in plus, viata lui se putea termina in orice clipa. E adevarat, Mateea se ingrijea de el, dandu-i medicamentele necesare, dar niciodata nu indraznise s-o intrebe cat ar mai avea de trait. intr-un fel, era mai bine sa nu stie. Era doar un copil, si gandul de necunoscut il tulbura.
Din acea seara a crescut in inima lui tot mai mult gandul de a-si ierta tatal. Buni ii spusese ca nu se merita sa piarda cerul pentru asta, iar cerul era un loc unde nu va fi durere si unde il astepta un Tata, un Tata care nu-l va parasi niciodata.
Se dusese cu Liviu chiar si la scoala Duminicala. Povestirile despre Moise, Estera, Daniel il fascinau, dar cel mai mult i-a placut povestirea despre Iosif. intr-un fel se identifica cu el. Fusese vandut de fratii lui ca sclav, a ajuns la inchisoare, iar de aici Dumnezeu l-a dus chiar in casa lui Faraon, dar nu ca servitor, ci ca primul in rang dupa el. Un fel de prim-ministru al zilelor noastre. Domnul a ingaduit ca insisi fratii lui care il vandusera odinioara sa vina la el si sa i se inchine. Putea sa se razbune pe ei, dar n-a facut-o. Ce inima generoasa a avut el! Dar oare nu faptul ca Dumnezeu era cu el il determinase sa se comporte asa?
Desi ii era greu, a acceptat sa-si ierte tatal, pentru a fi el insusi iertat de Dumnezeu. si-a dat seama ca acum era liber, nu se mai simtea apasat de povara grea care fusese asezata pe umerii lui de copil.
Citea acum cu placere in Biblie. Nu intelegea tot, dar putea sa o intrebe pe Mateea cand avea neclaritati. Asa s-a intamplat cand a citit pasajul din Romani 8:28: „De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau“.
„Cum pot toate lucrurile sa lucreze spre binele meu?“, a intrebat-o el pe Mateea. „Cum poate boala mea sa fie un lucru bun? Tatal meu voia sa ma abandoneze, si eu nu vad cum a ingaduit Dumnezeu toate acestea spre binele meu. Am pierdut tot ce iubeam si am ajuns un nimeni“.
„E adevarat. Ai pierdut tot ce aveai aici pe pamant, dar ai castigat tot ce puteai castiga pentru cer. ti se pare putin lucru? Daca citesti urmatorul verset, afli scopul pentru care a permis Dumnezeu sa ti se intample aceste lucruri.
Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel dintai nascut dintre mai multi frati‘.
El doreste ca tu sa fii asemenea Domnului Isus. in ochii lui Dumnezeu, noi suntem ca niste diamante neslefuite. Pentru a ajunge la stralucirea dorita, El ne slefuieste, si aceasta slefuire doare. Dar la urma vom straluci asa cum a vrut El. Durerile, necazurile, lacrimile tale fac parte din acest proces. in curand vei ajunge acasa si vei intelege deplin. Vei vedea atunci cat de necesare au fost toate acestea“.
Trecusera deja doi ani de cand Flaviu isi parasise familia. Era mai tras la fata, dar mai fericit ca niciodata. Dupa atata timp, trimisese acasa o scrisoare. Voia sa le spuna parintilor ca i-a iertat demult si i-a inteles. Se gandea la reactia tatalui sau. Va citi el scrisoarea sau o va ignora?
Oricum, era linistit. stia ca trebuia sa fi facut lucrul acesta mai demult, dar ii lipsise curajul.
Deodata, a vazut o masina venind cu viteza. Un barbat care traversa strada, vorbind la un telefon celular, n-a observat masina ce se apropia cu repeziciune. Flaviu nu s-a gandit prea mult. A alergat spre el si l-a impins intr-o parte.
S-a auzit o lovitura si scrasnetul prelung al pneurilor. soferul a coborat speriat.
„Ce e?“ intrebau oamenii. „Ce s-a intamplat?“
„Un accident. Un copil vagabond a fost lovit“.
Poate daca ar fi fost vorba despre altcineva, oamenii ar fi fost mai impresionati, dar un copil vagabond... Sigur, el era vinovat. De ce a alergat in fata masinii?
Dar barbatul acela elegant care fusese salvat de Flaviu a ingenuncheat langa el si a constatat ca era mort. A asteptat sa vina politia si a explicat ce se intamplase. stia ca acum traieste doar pentru ca acest micut vagabond il salvase.
in casa familiei Georgescu s-a auzit soneria. Servitoarea si-a anuntat stapanul ca un domn doreste sa-l vada. I-a dat cartea lui de vizita. Era un om bogat si auzise multe despre compania lui.
Cand acesta a intrat, domnul Georgescu a iesit in intampinarea lui.
„Buna ziua, domnule senator. Sunt Ionel Mandru, proprietarul companiei ABRUPET“.
„Buna ziua. incantat sa va cunosc. Cu ce va pot fi de folos?“
„Vin din partea fiului dumneavoastra, Flaviu“.
„Flaviu? Nu am nici un fiu cu acest nume. Probabil vreti sa spuneti Marius“.
„Nu, nu Marius. Am spus Flaviu. E vorba despre fiul cel mai mare“.
„Nu am alt fiu afara de Marius“.
„Aveti dreptate. Nu mai aveti alt fiu afara de Marius. Cu toate acestea, Flaviu este cel ce v-a platit uriasa datorie pe care o aveati“.
„Poftim?“ Fata senatorului Georgescu a palit. „Ce-ati spus?“
„Exact ce-ati auzit. Datoria pe care o aveati a fost achitata de Flaviu“.
„Cum? si de unde stiti despre datoria mea?“
Atunci a aflat tatal cum murise fiul lui, salvand viata acestui om important. Iar acesta a vrut sa faca ceva pentru familia celui ce-i salvase viata. Asupra copilului nu s-a gasit decat buletinul de identitate. Asa i-a aflat el adresa. Era nedumerit. stia ca la acea adresa locuia familia senatorului Georgescu. Era posibil ca acest vagabond sa fie fiul lui? A inceput sa faca cercetari si a aflat ca acesta avea doi copii, dar cel mai mare disparuse de acasa in urma cu doi ani. Senatorul intrase in niste afaceri nu tocmai curate. in urma unei astfel de afaceri ramasese cu o mare datorie. stia ca daca ar fi aflat presa il astepta rusinea si, foarte probabil, pierderea scaunului de senator. Prin oamenii lui reusise sa afle cui ii era dator si i-a achitat datoria. Acum venise sa-i aduca chitanta si sa-i spuna in ce imprejurari a murit Flaviu.
„Nu stiu ce problema ati avut, de Flaviu a fugit de acasa si a ales sa traiasca alaturi de copiii strazii. E problema dumneavoastra. Eu am venit sa va spun ca el, prin moartea lui, a salvat doua vieti: pe a mea si pe a dumneavoastra. Poftiti chitanta. Cadavrul lui este la morga. Trebuie identificat. Daca vreti, ma pot ocupa eu de inmormantare“.
Senatorul a inlemnit. Deodata s-a prabusit in fotoliu, plangand. Parea mai batran cu zece ani.
„Flaviu“, repeta el. „Fiul meu, Flaviu“.
Amaraciunea tinuta ascunsa atatia ani a iesit la iveala. isi iubise fiul, dar cariera lui era mai importanta. N-ar fi vrut sa-l piarda, dar succesul isi are pretul lui. Se asteptase ca el sa moara, dar nu asa de curand si nu in astfel de imprejurari.
A revazut in memorie ziua cand, dimineata, sotia a venit la el si l-a intrebat daca stie unde este Flaviu. Normal ca nu stia. Desi inima ii inghetase cand s-a convins ca el disparuse, s-a simtit usurat de modul cum se rezolvase problema. Nu stia ce se intamplase si de ce plecase. Marcela era convinsa ca el auzise discutia pe care o avusera ei seara tarziu. L-au cautat peste tot, la toate rudele si toti prietenii lui, dar in zadar. Nimeni nu stia nimic.
Din ziua aceea, viata in familia lui se schimbase. Marcela se inchisese in ea si se racise fata de el. Nici macar cand a fost ales senator nu se putuse bucura deplin. Vedea mereu in fata lui privirea trista a lui Flaviu. Nu putea sa nu se gandeasca unde era si ce se intamplase cu el. Chiar daca nu arata nimanui lucrul acesta, el suferea pentru fiul sau. Era suparat si pe cei de la spital. stia ca acolo se imbolnavise Flaviu. Numai acolo fusese posibil sa se fi contaminat.
Cand Marcela a inceput sa viziteze spitalele si sa faca diverse do-natii, in special pentru copiii bolnavi de SIDA, toti l-au laudat. Numai el stia ca sotia sa facea toate acestea pentru a-si gasi fiul. Abia atunci a afla el ca succesul poate avea un gust amar, mai amar ca fierea.
S-a lansat in noi afaceri. Credea ca pozitia in care se afla ii permitea sa faca anumite compromisuri. Dar a facut afaceri cu cine nu trebuia si a fost inselat. Ba a devenit si dator, iar datoria devenea tot mai mare pe zi ce trecea. Era amenintat ca, daca nu-si achita datoria, ziarele vor afla cat de cinstit era renumitul senator Georgescu.
Totul i se parea o pedeapsa. A acceptat-o. Credea ca asa va reusi sa-si linisteasca constiinta care il condamna pentru purtarea nedreapta fata de fiul sau. si astazi a aflat groaznica veste. Oare va putea suporta Marcela lovitura? Era deja distrusa de durere. O mama isi uita greu fiul.
Dupa-amiaza tarziu, cand pregatirile pentru inmormantare erau in toi, a primit o scrisoare. Era scrisul lui Flaviu. A desfacut-o cu mainile tremurande.
    

    Dragii mei,
    Nu pot sa incep aceste randuri fara sa imi cer iertare de la voi. stiu ca v-am facut sa suferiti si imi pare rau. Mai ales pe tine, mama draga. N-a fost corect din partea mea sa plec fara sa va las macar un bilet, dar socul suferit de mine atunci a fost prea mare.
    in seara aceea, m-am trezit si imi era sete. M-am dus la bucatarie, dar am auzit vorbe in dormitorul vostru. Am ascultat ce ati vorbit. Asa am aflat ca sunt bolnav si ca va trebui sa ma internati intr-un spital, sub un alt nume, pentru ca tata sa nu aiba piedici in cariera lui. Toate astea mi-au frant inima. Durerea a fost prea mare pentru a ma gandi la consecinte. Am hotarat sa fug si sa ma razbun pe tine, draga tata.
    O, tata, mult te-am mai urat pentru atitudinea ta. M-ai condamnat, nevinovat fiind. Pentru ura mea, imi cer iertare.
    Asa am ajuns sa traiesc alaturi de copiii strazii, prin canale. Viata mea s-a schimbat. Dar aici am gasit sprijin. Copiii dispretuiti de toti, rusinea societatii, mi-au facut povara mai usor de dus. Nu va descriu conditiile in care am trait. Nu vreau sa va fac sa va simtiti vinovati pentru asta. Pot doar sa va spun ca am avut parte si de ajutor medical. S-ar putea sa va surprinda ce va spun, dar Dumnezeu m-a iubit asa de mult, incat a trimis special pentru mine, un copil al Sau, un medic pentru suflet si trup care sa se ingrijeasca de mine. Greu am inteles cum poate cineva cu o asa pozitie sa se coboare pana la noi si sa ne ajute. Dar oare nu trebuie ca fiecare copil al lui Dumnezeu sa se poarte asa cum s-a purtat singurul lui Fiu?
    Mateea, asa o cheama pe aceasta doctorita deosebita, a inteles sa urmeze exemplul suprem: „Daca Domnul Isus a lasat splendoarea cereasca, pentru a cobori pe pamant ca sa moara cea mai rusinoasa moarte pentru pacatul meu si al intregii omeniri, pot si eu sa renunt la tot ce am pentru a face ceea ce doreste El sa fac“, mi-a spus ea.
    Tot ea mi-a spus ca ceea ce se intampla cu mine face parte din planul lui Dumnezeu. Am acceptat lucrul acesta si am inteles ca, pentru a ma impaca cu Creatorul meu, trebuie sa renunt la ura pe care o aveam fata de tine, tata. Ciudat, dupa ce am facut aceasta si dupa ce m-am impacat cu Dumnezeu, am putut sa te inteleg mai bine. Regret doar faptul ca nu ati ales sa stati de vorba cu mine, sa-mi spuneti ce se intampla cu mine si de ce trebuie sa procedati asa. Poate totul ar fi decurs altfel.
    stiu insa ca atunci n-as mai fi putut s-o intalnesc pe Mateea si n-as fi aflat ca exista in cer un loc pregatit special pentru mine.
    Draga mama, imi cer iertare pentru durerea pe care ti-am pricinuit-o. Nu meritai sa ma port asa cu tine. Mi-e dor de tine. Daca m-ai iertat, mi-ar placea sa vin sa stam de vorba. Am sa incerc sa sun peste cateva zile.
    Iar tu, Marius, iubeste parintii si pentru mine. Eu nu pot s-o mai fac. Zilele mele sunt deja numarate. Sfarsitul mi-e aproape. Vreau sa stii ca viata aceasta nu e totul. La sfarsitul ei ne asteapta eternitatea. Vreau sa fim impreuna, dar nu se poate decat daca tu alegi sa-ti traiesti viata pentru Dumnezeu. Am o Biblie pentru tine si mi-ar placea ca intr-o zi sa ti-o daruiesc. in ea vei afla calea care duce la viata.
    As vrea sa te asigur, draga tata, ca nu voi incerca sa-ti compromit pozitia pe care o ai. Nimeni nu stie ca sunt fiul tau. Mi-as dori sa stiu ca m-ai iertat, asa cum eu te-am iertat pe tine.
    Va iubesc pe toti,
    al vostru fiu si frate,
    Flaviu


Tatal a simtit ca ceva se rupe in el. Fiecare cuvant scris de Flaviu il ardea. El era vinovat de viata pe care o dusese fiul sau. Era vinovat si de moartea acestuia. Dar el, fiul sau, ii spusese ca-l iarta si-si ceruse la randul lui iertare. Era prea mult. O, cat si-ar fi dorit sa poate intoarce timpul inapoi! Dar era cu neputinta.
Numai cine a avut constiinta incarcata poate intelege ce a simtit atunci acest om. Nimic nu-l putea mangaia. isi privea fiul mort si si-ar fi dorit sa fie el cel ce zacea in sicriu.
Dupa inmormantare, si-a anuntat oficial demisia din Senat. Avea nevoie de timp pentru a se ierta pe sine. stia ca nimic nu-l va mai aduce pe Flaviu inapoi. Dar putea sa faca ceva pentru aceia care au fost, pentru doi ani, familia fiului sau.
A cautat-o impreuna cu sotia sa pe doctorita aceea crestina. Au gasit-o trista. Se asteptau la reprosuri, dar ea le-a intinse mana si le-a spus:
„Ma bucur sa va cunosc, desi imprejurarile nu sunt deloc placute. Flaviu mi-a povestit multe despre familia lui. Voiam sa va cunosc si sa va spun ca ati avut un copil deosebit“.
„Va multumesc, dar nu merit aceste cuvinte. Flaviu a gasit mai multa mangaiere la dumneavoastra, atunci cand a avut nevoie, decat la mine. Vreau sa va multumesc si sa va rog sa ma duceti sa vad si eu locul unde a stat fiul meu“.
Mateea a facut mai mult decat atat. I-a daruit si lucrurile pe care le avea de la Flaviu. Printre ele era si o Biblie. Era Biblia pe care Flaviu o pregatise pentru Marius.
Mare a fost mirarea opiniei publice cand, intr-o zi, a aparut in ziar un articol cu titlul: „Fostul senator Georgescu a infiintat un camin pentru copiii strazii“. Bineinteles ca Mateea era cea care asigura acestor copii serviciul medical.
Un singur om n-a fost surprins deloc de vestea din ziar. Ionel Mandru se afla in biroul lui cand a citit articolul. Daca la inceput il condamnase pentru purtarea lui, acum il compatimea. ii vazuse durerea si framantarea inca de cand se dusese sa-i aduca groaznica veste. Banuia chinurile prin care acesta trecuse la inmormantare. Era convins ca durerea nu era mai mica acum, cand trebuia sa aiba grija de prietenii lui Flaviu.
Chiar daca platise o suma destul de mare pentru a acoperi datoriile fostului senator, s-a simtit indemnat sa-l ajute in privinta acestui proiect important. Dorea totusi sa stie pe ce se vor duce banii lui, asa ca si-a trimis un om sa se intereseze de tot ceea ce intreprinse pana atunci Fanel Georgescu.
Cladirea nu era prea mare si nici intr-o stare foarte buna, dar copiii puteau trai in niste conditii omenesti. Marcela si Mateea, care devenisera prietene bune, ajutate de copii, au facut tot posibilul ca totul sa arate bine. Nu-si puteau permite prea multe imbunatatiri, pentru ca banii erau putini. Primaria continua sa le asigure o masa pe zi, iar o parte din lectiile pe care le preda Mateea au fost preluate de domnul Georgescu. Acesta dorea sa-i ajute pe copii sa urmeze scoala generala si apoi sa-i trimita la diferite scoli profesionale.
Planul acesta a placut tanarului patron, care a trimis un cec si o scrisoare domnului Georgescu, in care-i scria printre altele: „Dorinta dumneavoastra de a scolariza acesti copii este foarte buna. Ma indoiesc insa ca ei vor putea sa se integreze usor in scolile obisnuite. De aceea va propun sa infiintati o scoala particulara speciala pentru copiii strazii. Chiar daca la inceput va functiona doar o clasa, sunt convins ca vom reusi in timp sa aducem la scoala si alti copii care se afla in situatia lor. Vom incerca impreuna sa obtinem acreditarea acestei scoli. Trebuie doar sa cautati profesorii necesari. Eu voi suporta salariile lor si tot ceea ce trebuie cheltuit in acest sens“.
A trecut mai bine de o jumatate de an pana cand Ionel Mandru a venit sa viziteze orfelinatul si scoala. Afecerile l-au tinut mereu ocupat. Domnul Georgescu il tinuse mereu la curent cu tot ceea ce intreprinsese pana atunci.
N-a anuntat pe nimeni de vizita lui. „Ar cam trebui renovata,“ si-a zis el cand a vazut-o. A urcat treptele de la intrare si a patruns intr-un hol lung care avea mai multe camere de o parte si de alta a lui. A inaintat si s-a oprit in fata unei usi unde auzise voci. Voia sa intre, dar ceea ce auzise l-a oprit.
„Copii, toti avem nevoie de iubire. Ea este necesara in viata noastra. Biblia ne spune ca omul poate face fapte mari, dar fara sa aiba iubire. Nimic nu conteaza fara ea. Poti sa fii intelept si sa cunosti toata stiinta, si nimic sa nu fie o taina pentru tine, dar nu esti nimic daca nu ai iubire. Poti sa fii un om bogat si sa-ti imparti averea cu cei saraci, dar daca nu ai iubire, atunci nu-ti foloseste la nimic. Iubirea aceasta omeneasca ni se pare foarte mare, dar ea e doar o imagine falsa a adevaratei IUBIRI. Calitatile ei le gasim in 1 Corinteni 13:4-8. Ea este rabdatoare, este plina de bunatate, nu invidiaza, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul ei, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, spera totul, sufera totul. Iubirea nu va pieri niciodata. Cu totii stiti ca nu ati avut niciodata parte de aceasta iubire. Unde o puteti gasi? Cine o are? Raspunsul ni-l da tot Biblia. in 1 Ioan 4:16 ni se spune ca Dumnezeu este iubire. El e iubirea adevarata si vrea sa-ti dea si tie aceasta iubire“.
in acest moment, el a apasat fara sa vrea pe clanta si usa s-a deschis. Mai multe perechi de ochi s-au indreptat intrebatoare spre el. S-a simtit cam stingherit.
„Unde l-as putea gasi pe domnul Georgescu?“
„Nu este momentan aici. Dar cine sunteti?“
„Ionel Mandru“.
Ochii Mateei s-au luminat.
„in sfarsit, va putem cunoaste si noi. Intrati, si bine ati venit la noi!“
Copiii l-au privit curiosi. stiau ca Flaviu isi daduse viata pentru el si ca el este cel care i-a finantat in privinta scolii.
Mateea i-a aratat orfelinatul. El a observat curatenia camerelor, dar si faptul ca aveau nevoie urgenta de renovare. La urma, a intrat intr-o camera a carei vedere l-a surprins mult. Perdeaua, lustra si covorul pareau noi si de calitate. Biblioteca si coltarul dadeau o nota de eleganta camerei.
„Banuiesc ca aceasta este camera familiei Georgescu“.
„Va inselati. Camera aceasta nu apartine nimanui in mod special. Toate lucrurile care se afla aici au apartinut candva lui Flaviu. stim ca fiecare copil simte uneori nevoia de a fi singur si de a avea o camera numai a lui. Nu avem astfel de posibilitati, dar atunci cand unul dintre ei are probleme, il ajutam cum putem si-i permitem sa stea aici cateva zile“.
„Dar cum de n-au stricat nimic pana acum?“
„Toti stim ca acesti copii au crescut fara reguli si fara sa aiba ceva care sa le apartina. Sunt intr-adevar de multe ori neascultatori si rai, dar ei stiu ca aceasta camera e refugiul lor, si cat timp stau aici, tot ce-i in ea le apartine. Cred ca e singurul loc la care tin la fel de mult ca la ei insisi“.
intors la birou, el a incercat sa se ocupe de afaceri, dar ceea ce vazuse si auzise astazi il impresionase prea mult. Cuvintele Mateei despre adevarata iubire il urmareau. Tanjea dupa acea iubire.
S-a decis sa se implice mai mult in acest proiect cu copiii. inca de a doua zi a angajat o echipa de zidari si zugravi si a inceput renovarea orfelinatului. A lasat cea mai mare parte din afaceri in grija omului lui de incredere si s-a dus el insusi sa dea o mana de ajutor.
Marcela si Fanel Georgescu au fost surprinsi cand l-au vazut imbracat in salopeta ajutand muncitorii. Nu s-au asteptat ca el sa ajute orfelinatul atat de mult.
Cand dupa o luna de zile totul a fost gata, au pregatit o masa festiva. Mateea, din cauza serviciului, a ajuns mai tarziu. S-a dus la Ionel Mandru si i-a spus:
„Vreau sa va multumesc personal pentru ceea ce ati facut pentru acesti copii. Cand am inceput sa merg printre ei, prin canale, nu ma gandisem ca voi ajunge sa vad o zi ca aceasta“.
„Nu merit prea multe multumiri. Le-as fi meritat daca as fi facut toate acestea inainte ca unul din acesti copii sa-si dea viata pentru mine. in prima zi cand am fost aici v-am auzit vorbind despre o iubire perfecta, reala. Puteti sa-mi spuneti mai multe?“
Mateea l-a privit bucuroasa. Nici un subiect nu era mai interesant pentru ea ca acesta. A constatat ca el avea o dorinta sincera de a-L cunoaste pe Dumnezeu si nu s-a mirat cand, dupa vreo doua-trei saptamani de studiu al Bibliei, i-a spus:
„stiam de mult ca am nevoie de iertare pentru pacatele mele. Ce nu am stiut e faptul ca Dumnezeu m-a iubit atat de mult, incat L-a dat pe singurul Lui Fiu sa moara ca plata pentru pacatele mele. As fi vrednic de dispret sa resping oferta lui Dumnezeu. Vreau sa am acea iubire despre care mi-ai vorbit. Vreau sa-L am pe Dumnezeu in viata mea“.
Dupa ce s-a despartit de Mateea, s-a dus direct la domnul Georgescu. I-a spus despre schimbarea care se petrecuse in viata lui.
„Mda,“ i-a spus acesta. „E viata dumneavoastra. Ce faceti cu ea va priveste. Pentru mine toate acestea nu sunt valabile. Nu exista iertare pentru comportarea mea“.
„Nu vorbiti asa. Am citit in Biblie ca sangele lui Isus are putere sa ierte orice pacat“.
„Eu nu sunt convins de asta. Eu nu ma pot ierta si sunt sigur ca nici copiii nu m-au iertat pentru purtarea mea fata de Flaviu. Ma uit la ei si vad in ochii lor numai repros. Orice as face pentru ei, nu cred ca ma vor ierta vreodata“.
„Va judecati prea dur. Sunt sigur ca apreciaza ceea ce faceti pentru ei. Am observat cat de mult va ocupati de Liviu si stiu ca el va respecta mult, in ciuda a tot ce s-a intamplat. Sunteti pentru el ca un tata“.
„Asta asa e. Mi-am revarsat asupra lui toata dragostea pe care ar fi trebuit sa i-o arat lui Flaviu. Marius si cu el sunt ca fratii. Chiar Marcela il trateaza ca pe un fiu“.
„Vedeti, si sotia va este alaturi“.
„stiu totusi ca rana din inima ei nu s-a vindecat. Mi-a spus aceleasi lucruri ca si dumneavoastra. Ea a devenit crestina imediat cum s-a imprietenit cu Mateea. M-a iertat pentru ce am facut, dar inca o surprind cu ochii in lacrimi si fata plina de durere. Asta ma face sa nu ma pot ierta. O iubesc mult, dar n-am putut sa-i ofer decat suferinta“.
Pe Ionel l-a durut atitudinea de autopedepsire a acestui om. Vedea cat de mult se chinuie si ar fi vrut sa-l ajute, dar acesta nu-l lasa.
A rugat-o pe Mateea sa incerce sa stea de vorba cu el.
„Nu pot,“ i-a raspuns aceasta. „Cand am infiintat orfelinatul, mi-a spus clar ca va face tot ce-i sta in putinta sa ajute acesti copii, dar niciodata sa nu-i vorbesc despre Dumnezeu si iertarea Lui. Am incercat sa-i spun ca Flaviu l-a iertat si ca nu merita sa se chinuie singur. Nu m-a ascultat si n-o va face nici acum. Tot ce putem face pentru el e sa ne rugam. si eu si doamna Georgescu ne rugam mult pentru el. Sunt sigura ca Dumnezeu ne va asculta“.
„Am sa vin sa ma rog si eu cu voi“.
Cel putin de doua ori pe saptamana, cei trei se adunau pentru studiu biblic si rugaciune. Dupa aceea, isi faceau timp sa discute si problemele pe care le avea fiecare dintre ei. Orele petrecute impreuna i-au ajutat sa se cunoasca mai bine unul pe altul. Asa a putut afla Ionel care sunt problemele cu care se confruntau cei de la orfelinat. Copiii aveau nevoie de un teren de joaca, iar impozitul pe cladire nu fusese inca platit.
A cumparat asadar terenul de vizavi, a adunat copiii si le-a spus:
„De azi inainte, acest teren va fi terenul vostru de joaca. Trebuie insa amenajat si o sa am nevoie de ajutorul vostru“.
A adus doua tobogane, o invartitoare, doua balansoare si tot ceea ce credea ca era necesar pentru a forma un parculet. A construit si o mica sala de sport si a adus diverse aparate. si-a castigat astfel simpatia celor mici si aprecierea celor mari.
Liviu n-o vazuse niciodata pe Mateea mai distrusa ca atunci cand venise sa le spuna despre accidentul lui Flaviu. Vestea il socase. Refuzase sa accepte realitatea. I se parea absurd ca prietenul sau cel mai bun sa moara in conditii atat de tragice, si dintr-un motiv pe care el nu-l intelegea. Sa ajuti un om, sa faci un sacrificiu pentru el, mai mergea, dar sa-ti dai si viata i se parea prea mult.
O rugase pe Mateea sa-l duca la morga ca sa-l vada, dar ea se uitase trista la el si-i spusese:
„Mi-as dori mult sa pot sa te duc sa-ti vezi prietenul, dar imi este imposibil sa o fac. Tu stii cat de putin a vorbit el despre familia lui. Banuiam ca provine dintr-o familie bogata, dar n-am crezut ca e chiar fiul senatorului Georgescu. Corpul neinsufletit al lui Flaviu va fi dus in casa parintilor lui. Noi nu putem merge acolo. Va trebui sa asteptam pana la inmormantare“.
„Flaviu era fiul senatorului Georgescu? Doamne, si a trait ca un vagabond printre noi! Acum stiu de ce si-a urat tatal atat de mult“.
„Da, dar nu uita ca Flaviu si-a iertat tatal si s-a rugat mult pentru el. stii ca inainte de a muri a trimis o scrisoare acasa, prin care le oferea iertarea lui. Cred ca ei deja au primit-o“.
„Dar noi suntem prietenii lui. Ar trebui sa ne lase sa-l vedem“.
„stiu ca ai dreptate, dar nu putem face nimic“.
Cele doua zile pana la inmormantare trecusera greu pentru el. Nu plansese niciodata in fata celorlalti, dar acum nu se putea abtine. isi pierduse cel mai bun prieten. Se simtea singur, trist si nemangaiat.
La inmormantare fusesera prezenti toti prietenii lui Flaviu. E drept, statusera undeva mai la urma, pentru a nu fi alungati. Liviu cu greu se stapanise sa nu se duca si sa-i strige in fata senatorului ca e in zadar ce face acum. Flaviu avusese nevoie sa fie inconjurat cu dragoste cat a trait, nu dupa ce a murit.
Cand, cateva zile mai tarziu, Mateea venise si le spusese ca parintii lui Flaviu vor sa vina si sa-i viziteze, se revoltase.
„Ce sa caute aici? Au nevoie sa-si faca publicitate? Sa mearga in alta parte. Un om care a fost in stare sa-si abandoneze copilul nu merita respectul meu“.
Mateea il certase.
„Nu este deloc frumos ce faci tu. Omul acesta isi regreta faptele. L-ai vazut tu insuti cat de distrus era la inmormantare. si-a dat demisia din Senat. Cred ca merita o sansa“.
„Dar...“
„Te rog, daca nu vrei sa o faci pentru mine, fa-o macar pentru Flaviu. stii ca el dorea sa reia legatura cu familia lui“.
Se asteptase ca acesta, cand va veni, sa fie rece si arogant, dar el coborase cu ei in canal, se uitase cu atentie in jur si-i ceruse Mateei sa-i arate locul unde dormise fiul sau. Vazuse cum durerea ii schimbase fata si, fara nici o jena, incepuse sa planga. Dupa un timp se intorsese spre ei si le spusese:
„stiu ca ma dispretuiti pentru ca mi-am parasit fiul cand avea mai mare nevoie de mine. Moartea lui in conditii atat de tragice m-a trezit insa la realitate. Nu mai pot face nimic pentru el, dar pot face ceva pentru voi. Ma gandesc serios sa deschid un orfelinat pentru voi. Vreau sa va ajut sa urmati o scoala si sa aveti un camin. Am gasit chiar o cladire care mi se pare potrivita“.
Dupa un moment de tacere, ii spusese lui Liviu:
„Vreau sa stau putin de vorba cu tine. Acorda-mi, te rog, cateva minute“.
Durerea de pe fata acestui om il miscase pe Liviu, care il urmase afara fara sa spuna nimic.
„Mateea mi-a spus ca tu ai fost cel mai bun prieten al fiului meu. L-ai ajutat si l-ai sprijinit cum ai putut. Vreau sa-ti multumesc. stiu ca nu ai niste sentimente prea bune fata de mine, dar vreau sa fac pentru tine ceea ce ar fi trebuit sa fac pentru Flaviu. Ma voi ocupa personal de educatia ta. Toate lucrurile lui, inclusiv calculatorul, sunt ale tale. Poti sa faci ce vrei cu ele. Sunt sigur ca Flaviu ar fi fost de acord ca sa ti le dau. Te rog insa, da-mi o sansa. Nu-ti cer decat sa ma lasi sa te ajut“.
De dragul prietenului lui, Liviu acceptase. Astfel devenise el protejatul domnului Georgescu, iar Marius, care la inceput se uitase neincrezator la el, ii devenise un prieten bun. Chiar daca fizic se diferentia de Marius, caracterul il avea la fel de bun ca al lui.
Dupa ce se mutasera la orfelinat, Mateea incepuse sa tina saptamanal studiu biblic cu ei. Nu erau obligati sa participe, dar toti o indrageau mult, si din recunostinta fata de ea erau cu totii prezenti.
intr-o zi, Mateea isi adusese umbrela cu ea. Afara era senin, si nimic nu te-ar fi lasat sa crezi ca va incepe sa ploua. Copiii au inceput sa rada cand au vazut-o. Ea ii lasase sa se amuze, apoi isi deschisese umbrela si le spusese:
„Vreau sa-mi raspundeti la o intrebare. Daca afara ploua si eu am umbrela deschisa, ma voi uda sau voi fi ocrotita?“
„Vei fi ocrotita“, ii raspunsesera cativa.
„S-ar putea sa te stropesti putin“, continuase altul.
„Acum, copii, as vrea sa ma ascultati cu atentie. Am sa va citesc Psalmul 91: ‚Cel ce sta sub ocrotirea Celui Preainalt si se odihneste la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: «El este locul meu de scapare si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred!» Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui! Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua ’nameaza mare. O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai. Pentru ca zici: «Domnul este locul meu de adapost!» si faci din Cel Preainalt turnul tau de scapare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tau. Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale, si ei te vor duce pe maini, ca nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra. Vei pasi peste lei si peste naparci, si vei calca peste pui de lei si peste serpi. «Fiindca ma iubeste – zice Domnul – de aceea il voi izbavi; voi fi cu el in stramtorare, il voi izbavi si-l voi proslavi. il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea Mea»’.
Acum, imaginati-va, copii, ca Dumnezeu isi deschide umbrela ocrotitoare asupra voastra. Nu exista pericol sa va stropiti. Sageata, ciuma, molima nu va pot ajunge. Mii de oameni de-ar cadea in jurul vostru, voi veti fi ocrotiti. Dar daca nu esti sub umbrela Lui, ce se intampla? Esti expus la toate aceste pericole. De aceea, va rog, copii, faceti din Cel Preaanalt turnul vostru de scapare si locul vostru de adapost“.
Cand Liviu ramasese singur, meditase la cele auzite. intelesese ca nu poate fi ocrotit decat daca va cauta adapost sub umbrela Domnului. in plus, dorea sa-si intalneasca prietenul in cer. Se gandise si la viata lui amara. Nu mai voia sa traiasca o asemenea viata. Prea multe „sageti“ si „ciumi“ se abatusera pana acum asupra lui. Voia sa simta mana plina de iubire a Celui care murise pentru el si putea sa-l ia sub aripa Lui.
Cerceta zilnic Biblia. isi schimbase si comportamentul. Devenise un real ajutor pentru familia Georgescu. Acestia il tratau ca pe un fiu, iar el facea tot posibilul sa-i mangaie pentru pierderea lui Flaviu.
intr-o zi, intrand in biroul domnului Georgescu, il gasise pe acesta citind scrisoarea lui Flaviu. Daduse sa plece, dar acesta il oprise:
„Intra, te rog. Vreau sa vorbesc cu tine“.
Dupa cateva clipe de tacere, continuase:
„in ultimul timp noi doi am devenit foarte apropiati, dar am evitat totdeauna sa discutam un subiect: Flaviu. Cred insa ca a venit momentul sa-mi spui tot ceea ce nu mi-ai spus pana acum despre el, din prima zi cand l-ai intalnit pana... pana a murit“.
Liviu se foise pe scaun. ii era greu sa-si adune gandurile. Moartea prietenului lui lasase o rana adanca in inima lui, care nu se cicatrizase inca. Facuse un efort si incepuse sa-i povesteasca totul, asa cum se intamplase: intalnirea lor, noptile agitate ale lui Flaviu, ura si durerea acestuia cand citise despre succesul politic al tatalui, rabdarea cu care ii invatase sa scrie si sa citeasca pe copii, dar si despre momentul cand acesta isi iertase tatal si se convertise.
„Crezi ca el m-a iertat cu adevarat, asa cum mi-a scris?“
„N-ar trebui sa va indoiti de lucrul acesta. Nu numai ca v-a iertat, dar s-a rugat mult sa ajungeti intr-o zi sa cunoasteti iertarea lui Dumnezeu. Nimic nu-si dorea mai mult decat sa stie ca veti deveni crestin“.
„Dar tu, m-ai iertat?“
„La inceput mi-a fost greu sa o fac. Am vazut insa cat de mult sufereati si regretati ceea ce ati facut. M-ati ajutat, m-ati iubit si m-ati educat ca pe fiul dumneavoastra. Ati devenit pentru mine tatal pe care eu nu-l mai am. Dupa ce eu insumi am gasit pacea si iertarea lui Dumnezeu, n-am incetat nici o zi sa ma rog pentru dumneavoastra“. Dupa un moment de tacere, continuase: „As vrea sa va daruiesc ceva. A apartinut lui Flaviu“.
Liviu se dusese la el in camera si-i adusese un caiet cu copertile verzi. I-l daduse.
„E jurnalul de rugaciune al lui Flaviu. isi nota rugaciunile, data cand a inceput sa se roage si data cand Dumnezeu i-a dat raspuns“.
Jurnalul continea multe rugaciuni, dar o rugaciune se repeta mereu, rugaciunea pentru familia lui. „Vreau,“ scria el, „macar in cer sa fiu impreuna cu cei dragi ai mei. Doamne, fa o minune si ingaduie ca mama, tata si Marius sa Te cunoasca“.
Cineva, probabil Liviu, trecuse in dreptul Marcelei si al lui Marius data convertirii lor. in dreptul lui locul ramasese gol. Aceasta il duruse. Dar cel mai tare il duruse gandul ca ar putea fi despartit de ai lui pentru eternitate. Flaviu il iertase. La fel si ceilalti. Atunci de ce sa nu primeasca si iertarea lui Dumnezeu?
Luase pixul si trecuse in dreptul lui data din ziua aceea. „Azi,“ scrisese el mai departe, „Dumnezeu ti-a implinit rugaciunea. Vom fi asa cum ti-ai dorit: toata familia in cer“.
Au trecut cinci ani de la moartea lui Flaviu. Orfelinatul adapostea acum 50 de copii. Pe langa scoala functiona acum si un atelier de tamplarie si unul de croitorie. Mateea se casatorise cu Ionel, care renuntase la afaceri si isi investise banii in orfelinat. Aveau deja doi copii. Familia Georgescu devenise iar o familie fericita. Dumnezeu este iubire, dar uneori e nevoit sa actioneze mai dur. Asemenea unui pastor care ia in brate mielul pentru a fi urmat de mama, Dumnezeu ne ia uneori pe cineva drag, pentru a fi sigur ca-L vom urma.
Daca Flaviu ar fi trait, ar fi aflat raspuns la intrebarile lui. Toata tristetea si durerea lui au fost necesare pentru ca altii sa aiba parte acum de mangaiere si de un camin. Mai mult decat atat, aceasta a fost calea prin care familia lui si o multime de copii au putut gasi impacarea cu Dumnezeu.